Mi s-a pus de curând întrebarea „Cine poate preda pentru ca elevii noștri să deprindă învățarea în societatea cunoașterii?”.
Cred că, indiferent de ceea ce dorim să transmitem și să-i învățăm pe copiii acestor vremuri, așa cum ne-au format și pe noi, dascălii noștri, e nevoie de har. Ceea ce unii numesc bunul simț didactic, alții înțelegere, empatie, alții capacitatea profesorului de a se face iubit, plăcut de copii.

Pe de altă parte, astăzi vorbim de o generație care se naște „digitalizată”, iar poveștile cu care ne uimeau pe noi profesorii noștri, nu mai sunt suficiente ca mijloc didactic. Nici filmele, (povești + imagini) cu care eu mi-am surprins primele generații, nu mai sunt de ajuns, căci internetul și numărul mare de aplicații și jocuri digitale, care au și caracteristici didactice, sunt mult mai atractive pentru copiii clasei pe care o conduc în prezent, deși, nota bene!, ele integrează povești.

În această perioadă a pandemiei, împrejurările m-au forțat să evoluez ca om, iar din punct de vedere profesional am avut în elevii mei competitori redutabili din punct de vedere al folosirii (butonării) acestor noi aplicații, dar și un factor motivațional în a experimenta noi aplicații, modul lor de aplicare în ora, adaptabilitatea lor la conținutul orei sau la intențiile mele legat de desfășurarea orelor de curs.

Crearea unor experiențe transdisciplinare pentru elevii mei a început cu mult timp în urmă, concomitent cu vehicularea acestei sintagme ca activitate recomandată didactic, și am realizat și planul unor activități dorite care au subscris sferei sintagmei. Trecerea anilor, aducându-mi noi provocări în dezvoltarea profesională și în relația cu elevii mei, a diversificat și a transformat ceea ce inițial părea un concept abstract și o trecere greoaie de la stilul clasic de predare la ceea ce găseam din ce în ce mai atractiv și mai folositor ca strategie didactică.

Când am realizat ca îmi doresc din ce în ce mai mult o experiență de învățare care să nu fie atât de îngrădită de spațiul sălii de clasă sau de orarul strict al programului școlar, iar transdisciplinaritatea îmi oferă din plin acest prilej, am apelat din ce în ce mai des la beneficiile acestei metode.

Pregătirea elevilor mei în virtutea dezvoltării competențelor generale ale învățământului actual, atât  secvenţială (lecție/ unitate/ materie de studiu), cât şi integrată, pe discipline şcolare, armonizând latura strict informativ/cognitivă cu cea afectivă, cea atitudinală și comportamentală cu cea emoțională, cu scopul formării de persoane cu resurse adaptative la provocările sociale și psihologice ale vieţii contemporane este ceea ce consider acum ca provocare permanentă a activității mele didactice.

Acești viitori oameni mari, cu care am fost binecuvântată, spre a-i  pregăti pentru noile provocări ale societății  tehnologiilor moderne și ale derivatelor acestora, trebuie să beneficieze de experiențe valoroase de învățare sub umbrela abordării integrate, specifică transdisciplinarităţii. Centrată pe lumea reală cu aspectele-i relevante pentru rezolvarea benefică a problemelor cotidiene care ne influenţează calitatea vieții, transdisciplinaritatea, îi formează  pe elevi, ca la rândul lor, să utilizeze, în beneficiul personal sau comunitar/ social, capacitatea de a învăța singur și de a găsi soluții rapide și optime.

Un profesor care e conștient că abilitățile şi deprinderile de manipulare a informației, astăzi, dar și pe viitor, sunt absolut necesare pentru a supravieţui, iar noile tipuri de activități economice şi industriale care au apărut sau vor apărea, reclamă faptul ca, permanent, nivelul de şcolarizare al tuturor categoriilor sociale trebuie să crească, iar el este unul dintre responsabilii direcți de crearea de modele mentale bazate pe transfer şi integralizare, care să determine succesul în viaţa personală şi socială a elevului său, ceea ce presupune recurgerea la transdisciplinaritate, ca „meșteșug” didactic, devine un maestru pentru discipolii săi, un dascăl.

Faptul că discut despre metode inovative și convenabile în noua menire a ceea ce înseamnă demersul didactic, indiferent de ciclul școlar și elevi, referindu-ne și la clasa incluzivă, nu mă împiedică să „acord” neologismele, (deja intrate în circuitul larg al sferei lexicale ale noțiunilor care țin de desfășurarea procesului didactic), cu cuvinte care au un aer arhaic, „har”, „dascăl” sau „meșteșug”. Cred că profesorul are aceasta menire de a acorda trecutul cu viitorul, de a facilita trecerea spre acesta din urmă, învățându-l pe elev să-și onoreze rădăcinile și să-și construiască o lume care să aprecieze valorile eterne ale frumosului, adevărului și moralului, pe măsură ce va crește ca om și va preda mai departe ștafeta, cu amintirea dascălului său în minte și-n inimă.

Voi încheia prin a-mi onora și profesorii avuți, dar și elevii, trecuți și viitori, căci lor le datorez răspunsul la această întrebare, unul perfectibil, ca și schița de portret a profesorului încercată aici.

Sursa: https://edict.ro/schita-de-portret-profesorul-zilelor-noastre/