Revista Luceafărul
  • Caută pe sit


Colecţia revistei

Anul 1

Anul 2

Anul 3

Anul 4

Anul 5

Anul 6

Fondat 2009 • ISSN 2065 - 4200 Anul 11 → 2019
Revista Luceafărul
Revista „LUCEAFĂRUL” este o publicaţie de cultură, educaţie şi atitudini destinată sufletului neamului românesc. Considerăm că omagierea marelui român Mihai Eminescu, fondator al spaţiului cultural românesc modern, este o provocare şi o datorie de onoare a fiecăruia dintre noi, căreia îi putem da curs în nenumărate feluri. Cu credinţă în misiunea noastră, încercăm să contribuim prin această revistă la crearea unor repere culturale autentice şi stabile.

Senectutea –vârsta demnităţii, rezultat al creaţiei, o carte care completează şi prelungeşte confirmările din antologiile, prima serie, ale  Cenaclului de la distanţă…

Revista Luceafărul: Anul XII, Nr. 2 (134), Februarie 2020
Editor: Agata, Botoșani, str. 1 Decembrie nr. 25
ISSN: 2065 – 4200 (ediţia online)
ISSN: 2067 – 2144 (formatul tipărit)
Director: Ion ISTRATE

Senectutea –vârsta demnităţii, rezultat al creaţiei, o carte care completează şi prelungeşte confirmările din antologiile, prima serie, ale  Cenaclului de la distanţă…

Primit pentru publicare: 05 Febr. 2020
Autor: Ion N. OPREA, membru Fondator de Onoare al Revistei Luceafărul
Publicat: 06 Febr. 2020
© Ion N. OPREA© Revista Luceafărul
Editor: Ion ISTRATE


 

             După „Spiritul pendulator”, eseuri, 2010, Solemnitarea ignoranţei-Eseurile de la Stuttgrant, Ed. Herald, 2013,  „Celălalt Ioan”, 2015, „Angoase şi penitenţe”, 2016, „Cultul grâului şi a pâinii la români”, 2017, Iulian Chivu a editat la Craiova, Editura Contrafort, 2019, 214 pagini, alt volum, „Predat sauTeroarea absurdului”, o carte, nu cred că autorul ştie, completează şi prelungeşte confirmările din antologiile, prima serie, cinsprezece la număr, toate editate la PIM, Iaşi  – „Românii aşa cum sunt”, 2011, „Prietenie” şi „Cu prieteni, despre prietenie”,2012, „Singurătate”, 2013, „Darul vieţii: Dragostea”, două volume, şi, „Dorul de-acasă”, 2014, „Viaţă, viaţă…”, „Revistele? Luminoase, instructive şi educative”, „Nu uita…”, 2015, „Dincoace…Dincolo…Respectul!”, 2016, „Familia creştină – sfânta taină a îmsoţirii”, două volume, „Ieri, azi şi… ziua de mâine”, 2017, ş.a., a Cenaclului de la distanţă, care învederează şi la Iulian Chivu că „bătrâneţea nu este o insulă pe care sunt exilaţi „expiraţii”, inutilii, încurcă-lumea, cei care mustesc de nostalgii, cărora nu le-au mai rămas decât amintirile şi care, prizonieri ai trecutului, încearcă nu să se regăsească, ci să inventeze acolo nişte clipe eroice ori să schimbe eşecurile în izbânzi!”, cum crede cronicarul în Saeculum  7-8, 2019, pp.208. 

         Nişte bătrâni care depăşind 50 de ani, când mintea nu le mai umblă cu folos pentru că neuronii nu le mai sunt activi, scriu, totuşi cărţi şi bat la uşa USR şi solicită să devină membrii ei, ca să încaseze în plus, ca nişte impostori, 50% din pensia de serviciu, lucru pe care nu-l merită, cum au susţinut jurnaliştii de la Ziarul de Iaşi, 11 martie 2010 şi 6 iulie 2011, susţinuţi de universitarul Bogdan Creţu, un tânăr, susţinut de cei din conducerea filialei locale a USR, mai apoi combătuţi de membrii Cenaclului amintit. Ai Cenaclului care a dat naştere multitudinii de argumente din volumele citate, susţinând, ca şi Iulian Chivu, ulterior, că senectutea este vârsta demnităţii şi că se poate crea până în ultima clipă…

       „Bătrâneţea descrisă în roman(ul lui Iulian Chivu) este o vârstă încă luminoasă, în care  prietenia generoasă şi sinceră este posibilă, curiozittăţile sunt vii, mintea e încă vioaie şi elanul creator n-a ajuns la apus”, susţine criticul spusele din cartea „Predat sau Teroarea abstractului absurd”…

         Absurdităţile conţinute în ceea ce a spus Bogdan Creţu la Iaşi erau astfel respinse de cenaclişti care au răspuns întrebării tot jurnalistice, „Bătrâneţea este o piedică în calea uitării?” : – „Pentru mine, la nouăzeci şi ceva de ani, scrisul e ca un exerciţiu zilnic”, prof. Alexandru Mânăstireanu din Bârlad; „La 78 de ani se poate face literatură”, a scris Ioan Marcu-Huşi; „în opinia mea, dacă autorii respeectivelor articole ar fi făcut fie şi numai în domeniul literar o situaţie cu operele de mare valoare ce s-au scris „la bătrâneţe”, unele la o vârstă destul de înaintată, nu ar mai fi gafat precum Bogdan Creţu prin afirmaţiile că „bătrânii sunt oameni cu mintea în vacanţă” sau într-un „permanent repaus”, general de brigadă ® Gheorghe Creţu, Bucureşti; „acumulările sporesc experienţa de viaţă”, răspundea Elena Leonte, Iaşi, expert european şi evaluator în infodocumentare, publicist; „Graba ucide!”, avertiza Elena Olariu, bibliotecar, Răducăneni-Iaşi; „Cartea este un dar de la Dumnezeu”, dojenea Franz Pieszezoch, Siret, 18 iulie 2011; „Bătrâneţea e o stare, nu un handicap”, Vasile Filip, Iaşi; ”La 50 de ani bătrân? Exclus!”, răspundea scurt şi hotărît Sivestru Pânzariu din Siret-Suceava; „50 de ani este vârsta creaţiei, nu a pregătirii pentru plecat Dincolo….” a fost de părere colonelul ® Ion  Durnescu din Mărăşeşti-Vrancea; „Greşim?, dacă scriem” ne-a întrebat Lucia-Silvia Podeanu, profesoară din Novaci-Gorj, la 2 august 2011; „Senectutea înseamnă cunoaştere”, preciza prof. Mioara Niculescu din Constanţa: „Creaţia nu are vârstă” i se alătura colega Camelia Nenciu tot din Constanţa; „Cum ar putea fi bătrâneţea o piedică în calea creaţiei?”, se întreba Constantin Donose, bibliotecar, Huşi, căruia spusele colegului Gheorghe Creţu i se potriveau ca răspuns: „Organizaţia Mondială a Sănătăţii a adoptat, la finele anilor 90, conceptul „îmbătrâneşte şi rămâi activ”. Acest concept a fost precedat de recunoaşterea drepturilor persoanelor vârstnice şi a unor principii agreate de Naţiunile Unite precum, independenţa, participarea, îngrijirea, autorealizarea şi demnitatea”, vezi „Românii aşa cum sunt”, pp. 215. 

         Aşa şi în cazul cărţii „Predat  sau Teroarea absurdului”, cei patru prieteni, pensionari – un profesor de filozofie, un scriitor, un pictor şi un jurnalist, care ţin de elita intelectuală, se întâlnesc  sistematic, sunt prezenţi la diverse acte de cultură sau, cum spune recenzia, le provoacă ei înşişi, fac discuţii pentru a-şi „verifica şi întreţine agerimea minţii”: scriitorului încă îi apar cărţi, pictorul deschide expoziţii, jurnalistul este la curent cu tot ce se întâmplă în lume, profesorul filozofează, ba la asta îi participă, uneori, şi soţia. 

        Profesorul Burdeanu care filozofează despre absurdul lumii în care trăieşte, despre beteşugurile inerente vârstei pe care o poartă, nepăsător de tratamentul anexietăţii, nici nu-i pasă de moartea care l-ar putea vizita, ca o inevitabilitate. Singura-i teamă, ca a fiecăruia care atinge o vârstă, este să nu se întâlnească cu algeziologia, să-şi piardă memoria, să nu se mai recunoască, Alzheimer, teama oricui dintre noi ajunşi la nişte ani.

         Pensionarii din cartea lui Iulian Chivu, ca şi cei din antologiile Cenaclului nostru nu-s nişte izolaţi, nişte singuratici, ei socializează, nu consideră cu nici un chip că ar fi încheiat socotelile cu viaţa şi că nu mai au nimic de realizat. „Atâta timp cât mai poţi visa şi crea, cât timp spiritul rămâne încă viu, nu eşti cu adevărat  bătrân, indiferent de anii pe care i-ai acumulat”, aşa şi cred cei patru, în care trebuie să-i vedem şi pe „impostorii” lui Bogdan Creţu, ai USR, Filiala Iaşi.

 Iaşi, 2 februarie 2020  



Abonare la articole via email

Introduceți adresa de email pentru a primi notificări prin email când vor fi publicate articole noi.

Alătură-te celorlalți 2.581 de abonați

Lasă un comentariu

Drept de autor © 2009-2020 Revista Luceafărul. Toate drepturile rezervate.
Revista Luceafărul foloseşte cu mândrie platforma de publicare Wordpress.
Server virtual Romania

Statistici T5