needitat…

                              Sfârşit de an victorios

         Ion N. Oprea a încheiat anul 2019  în ritm de marş forţat. Sau de alergător pe suta de metri. Ceea ce, pentru  mine cel puţin, nu este nici o mirare, cunoscându-i tenacitatea şi puterea de muncă. Trei sunt argumentele care mă îndreptăţesc să fac aceste afirmaţii. Adică trei cărţi. Prima, de 238 de pagini, este intitulată „Fete, Fete…”. A doua, de 293 de pagini, are titlul „Zece ani de viaţă – Barometrul stării Cenaclului de la distanţă”. A treia, cu titlul „Album cultural – Carte cu carte şi Catalogul celor care l-au realizat”, de … numai 464 de pagini. Toate tipărite de bunul său prieten, editorul şi scriitorul Gheorghe A. Stroia, la Editura Armonii Culturale din Adjud.

Fără a stabili anume criterii, voi striga la catalog în ordine inversă consemnării de mai înainte. Încep,  deci, cu ALBUM CULTURAL, precizând de la bun început ce este, în fond, acesta. Sub un Motto sugestiv, semnat Ileana Vulpescu: „Sufletul omului îndură amărăciunea, îndură umilinţa, îndură jignirile. Dar mai greu decât orice, golul şi mai ales goliciunea. Golirea sufletului nu te omoară, dar te sleieşte”. Ion N. Oprea desfăşoară rodul unei munci de-o viaţă – „Bilanţ la o viaţă” – demonstrând , fără emfază, dar meticulos, că sufletul lui, nu s-a golit niciodată, cu toate că viaţa nu s-a dovedit prea generoasă, îndeosebi în  ultimii câţiva ani.  

În  ce constă preaplinul sufletului lui Ion N. Oprea? În primul rând, în cărţile sale (106 la număr, cărora li se adaugă acestea trei). Şi,  tot în primul rând, prietenii săi colaboratori, în capul listei situându-se membrii Cenaclului de la distanţă. Mai puţin diriguitorii înaltei instituţii profesioniste care este Uniunea Scriitorilor, cei care nu ostenesc  să-i refuze… colegialitatea, în felul acesta întărind spusele Ilenei Vulpescu. Gest care, însă, se dovedeşte zadarnic, nefructuos, fiindcă „pedepsitul” nu cade în depresie. Dimpotrivă,se simte revigorat.

După ce trece în revistă tot ce a publicat – „Carte cu carte” –  autorul îi cheamă în sprijin şi pe cei care s-au învrednicit să scrie despre el şi despre operele sale, în cărţi de autor, în dicţionare, în antologii ş.a. Remarcabilă mi se pare ideea de a consemna şi numele cenacliştilor, alături de înscrisurile lor, în număr de 315, până în clipa de faţă. Oricum, porţile sunt în continuare larg şi prietenesc deschise.

„Zece ani de viaţă” cuprinde activitatea deosebit de bogată a membrilor Cenaclului de la distanţă, în legătură  cu care dr.Teona Scopos, una cu toată fiinţa şi forţa devotată, scrie, chiar în această carte p.40: „Cenaclul uneşte oameni din  domenii diferite, cu vârste diferite, cu preocupări diferite, cu dorinţe diferite, cu păreri diferite… dar sunt cu toţii împreună prin  setea de cunoaştere, prin dragostea de scris şi de citit. Plec fruntea în faţa tuturor…”. Se bine înţelege că truda celor zece ani nu putea să încapă într-o singură carte, nici chiar în cele zece antologii apărute până acum –după formula nouă „Istorii, comentarii, miscelanea”, Citeşte şi dă mai departe! – nu a fost cuprinsă în întregime. Sinteza  mi se pare, însă, nu doar generoasă, dar şi utilă, cel puţin pentru menţinerea memoriei în stare de veghe.

„Fete, Fete…” este alcătuită în manieră antologică. O colecţie  selectivă „Fie că sunt actriţe, curtezane, poete, coregrafe, nobile domniţe ori chiar inventatoare, Fete, Fete… reprezintă o altă biografie a genului feminin, la nivel laudativ şi apreciativ, bineînţeles”,  redă Gheorghe A. Stroia, editorul, intenţia autorului.

Consultând  un material documentar vast, Ion N. Oprea ne oferă informaţii nu doar picante despre o  sumedenie de „viaţă scandaloasă”: curtezane, concubine, metrese celebre, afirmând un adevăr îndeobşte cunoscut: „… dezmăţul amoros n-a fost propriu doar lumii antice şi culturii franceze ori engleze…” Dar ne pofteşte – şi ne oferă exemple –  să pătrundem şi în America, în Japonia, în China, în Rusia, dar şi la Vatican, „… că şi acolo sunt oameni…”. Neocolind însă, spaţiul românesc, din care nu lipsesc „familia regală română”, poeţi de talia lui Alecsandri, dar şi femei care s-au afirmat în diverse domenii ale artelor: teatru, arte plastice, coregrafie, literatură, muzică. Precum şi în alte ramuri, cum sunt  ştiinţele, învăţământul, gazetăria, sportul.

Impresionante sunt consemnările Szilviei  Trez despre „Doamnele închisorilor comuniste” : „Când am fost adusă de la  Târgu Mureş la Jilava, când am intrat în celulă cu celelalte femei, am avut cel mai mare şoc: am văzut nişte figuri vineţii, slabe, îmbrăcate cu fel şi fel de cârpe, toate înfricoşate” – îşi aduce aminte Nina Moică, „o copilă de nici 16 ani”, „condamnată la 20 de ani de temniţă”.

Chiar la începutul cărţii, Ion N. Oprea îşi explică gestul astfel: „Într-o perioadă de criză economică, de stres, depresie şi anxietate, când deşi există o largă deschidere şi în scris pentru sexualitate şi exprimarea ei, nu pentru stimularea cititului am scris ce am scris şi încadrăm placheta de faţă în ce se cheamă ANUL CĂRŢII 2019 … Pentru că astăzi tot ce a fost şi depăşeşte imaginaţia, interesează lumea”. Şi îl completează Constantin Huşanu, ceva mai nuanţat în ce este duplexul la prefaţă: „Ei, tocmai ce nu se mai respectă interesează lumea…”.

Prof. Vasile Filip, Iaşi, 10 martie 2020.