Revista Luceafărul
  • Caută pe sit


Colecţia revistei

Anul 1

Anul 2

Anul 3

Anul 4

Anul 5

Anul 6

    Fondat 2009 • ISSN 2065 - 4200 Anul 13 → 2021

    Revista presei – Semnal. Cronică în trei: INO, Ana şi Cehaş

    ROMÂNIA ÎN ANUL MARII UNIRI – C[entum]
    Revista Luceafărul (Bt), Anul – X

    Revista presei – Semnal

                          Cronică în trei: INO, Ana şi Cehaş

    Primit pentru publicare: 16 Dec. 2018
    Publicat: 17 Dec. 2018
    Editor: Ion ISTRATE

            O carte năpădită de amintirile celor care şi-au pus semnătura pe ea, respectiv prof. Ana Dumitrescu, scriitorul Ion N. Oprea şi editorialistul şi scriitorul Constantin Gh. Huşanu, cei care s-au aflat un număr însemnat de ani la timona Cenaclului literar la distanţă de la Iaşi, în cadrul căruia au fost aduse în prim-plan teme de mare interes public şi de actualitate, unele dintre acestea de o mare sensibilitate şi chiar predictibilitate.

              Stau mărturie în acest sens cele 15 volume cu diferite tematici, toate cu un număr mare de pagini, publicate pe parcursul a aproape 10 ani. Toate acestea au o poveste a lor, pe care o putem desluşi mai lesne în cartea de faţă, din relatările celor trei autori.

              Din anii existenţei acestui cenaclu, semnatarii cărţii ne dezvăluie, pe de o parte intensitatea activităţilor personale, iar pe de altă parte, aspecte de ordin relaţional dintre cele mai diferite cu cei aproape 200 de cenaclişti, unii dintre ei, cu activitate redusă.

               Deşi cenclul a „pus punct activităţii sale”, după apariţia celui de-al 15-lea volum, cu titlul „Să ne iubim pământul strămoşesc”, apărut în prima parte a Anului Centenarului Marii Uniri, a lăsat pentru  cei interesaţi o uşă deschisă, prin proiectul „Istorii, comentarii, miscelanea”, un mozaic trimestrial sau semestrial cu subiecte dintre cele mai diferite. Nu este exclus ca autorii cărţii să revină, tot în acelaşi format, cu aspecte din activitatea lor neobosită pe plan literar, cultural şi social.

            Cartea a apărut la Editura Armonii Culturale Adjud 2018.

             Felicitări autorilor pentru această carte!

             ( Din „REZERVA OŞTIRII ROMÂNE, revistă de informare, opinie şi cultură nr. 2, noiembrie 2018, p.63, redactor-şef dr. Gheorghe Creţu, General de brigadă (r) .)

     



    Abonare la articole via email

    Introduceți adresa de email pentru a primi notificări prin email când vor fi publicate articole noi.

    Alătură-te celorlalți 2.661 de abonați

    Lasă un comentariu

    Drept de autor © 2009-2021 Revista Luceafărul. Toate drepturile rezervate.
    Revista Luceafărul foloseşte cu mândrie platforma de publicare Wordpress.
    Server virtual Romania

    Statistici T5