Revista Luceafărul
  • Caută pe sit


Colecţia revistei

Anul 1

Anul 2

Anul 3

Anul 4

Anul 5

Anul 6

    Fondat 2009 • ISSN 2065 - 4200 Anul 14 → 2022

    ,,STELUȚA” – PRIZA ROMÂNEASCĂ, LA LUCEAFĂRUL. POEZII DE LUCIA CHERCIU

    Manole,,GeorgePrimit pentru publicare: 25 aug. 2016
    ,,STELUȚA” – PRIZA ROMÂNEASCĂ, LA LUCEAFĂRUL. POEZII DE LUCIA CHERCIU
    Autor: Georgică MANOLE, redactor șef al Rev Luceafărul (Bt)
    Publicat: 25 aug. 2016
    Redactor ediție: Lucian MANOLE
    Editor: Ion ISTRATE

     

    STELUȚA – PRIZA ROMÂNEASCĂ, LA LUCEAFĂRUL. POEZII DE LUCIA CHERCIU


    LUCIA CHERCIU
    Cherciu,Dr-Lucia

    Primim cinci poeme scrise de Lucia Cherciu. În fiecare din ele se simte vibraţia curată a spiritului pe care ţi-l imprimă Ţara Vrancei. Poeta s-a născut în Păuleşti, judeţul Vrancea, la 19 februarie 1972, an în care eu finalizam cursurile Liceului din Vidra. Cunosc bine  toposul, cu Vrâncioaia, Herăstrău, Tulnici, Paltin, Spulber sau Nereju, locuri pe care le-am bătut cu piciorul. Se simte  că poeta, deşi plecată peste „mări şi ţări”, este dominată de ceea ce noi numim  Geografie mentală, ca rezultat al intersecţiei dintre Geografie şi Psihologie. Lucia Cherciu şi spaţiul se află într-o comuniune permanentă, ambele susţinându-se reciproc.

    Reţin din „portretul” realizat poetei de Ştefan Borcea în adevărul.ro: 1. „Uneori mă tem că am să-mi pierd limba natală, pentru că limba ţi-o păstrezi doar prin scris, iar în America vorbesc aproape tot timpul în engleză. Şi atunci fac efortul să nu ajung în această situaţie, scriind. Deseori, la cursuri, studenţii îmi cer chiar ei să le citesc în limba română, pentru că vor să audă rezonanţa limbii române”; 2. „Din punct de vedere personal, Vrancea reprezintă pentru mine respectul pentru bibliotecă şi pentru oamenii ei şi mai ales recunoştinţa pentru mentori şi toţi prietenii şi profesorii care mi-au fost călăuză, îndemn şi inspiraţie”; 3. „Îmi place să citesc pe internet ziarele din România şi să găsesc articole frumoase pe care să le pun în sumar pe Facebook, să le vadă prietenii mei de acolo şi să-i bucur cu poveşti despre legendele româneşti”; 4. „Nu-mi place când unii oameni îi judecă pe alţii, când pot de altfel să se mărească ei. Nu-mi place cleveteala asta şi oamenii care se vaită mult” etc.

    Avându-i, în liceu, ca profesori pe Mircea Dinutz, un scriitor remarcabil, şi pe  Gheorghe Zaharia,  Lucia Cherciu nu putea să nu se „contamineze” de la aceşti oameni „de mare exemplu şi inspiraţie” (Georgică Manole).

    Iată cȃteva date biografice, în forma trimisă de la autoare: Lucia Cherciu este Profesoară de Engleză la State University of New York / Dutchess din Poughkeepsie, New York, unde predă cursuri de Literatură Americană şi Creaţie Literară. A obţinut masteratul în Literatura Americană de la Universitatea din Bucuresti, Secţia de Limbă Engleză in 1995 şi doctoratul in Critică şi Teorie Literară de la Indiana University of Pennsylvania în Statele Unite în 2000. Este autoarea unei cărţi de poezie în engleză, “Edible Flowers” (“Flori Comestibile”) publicată de Main Street Rag în 2015, şi se poate găsi la http://mainstreetrag.com/ bookstore/product/edible- flowers şi a fost finalistă pentru premiul de poezie Eugene Paul Nassar. O nouă carte, “Train Ride to Bucharest” este în curs de apariţie la editura Sheep Meadow Press. De asemenea, a publicat două cărţi de poezie în limba romȃnă: “Lepădarea de Limbă” (Editura Vinea 2009) şi “Altoiul Râsului” (Editura Brumar 2010). Poezia sa a apărut în numeroase reviste literare precum “Connecticut Review,” “Connotation Press,” “Cortland Review,” “ISLE,” “Memoir,” “Paterson Literary Review,” “The Prose-Poem Project,” “Oglinda Literară,” “Pro Saeculum,” “Salonul Literar,” “Timpul,” “Hyperion,” “Contrapunct” şi “Astra.” Poeziile sale au fost premiate in cadrul concursului “Unrequited” şi au fost nominalizate de două ori pentru un Pushcart Prize şi Best of the Net. Pe internet, autoarea se poate găsi la adresa luciacherciu.webs.com.

    POEZII DE LUCIA CHERCIU

    Oare cum sunt iernile la noi?


    Numai iarna se vede
    cȃt e un om de credincios:

    fiecare copac e o biserică,
    fiecare lumȃnare desface

    o noapte lungă de nelinişte.
    Valuri de renunţare ascetică:

    ca să ieşi din casă
    într-o sȃmbătă dimineaţa

    ai nevoie de elan şi delir,
    de voinţă supraomenească.

    Ai putea mai degrabă
    să plămădeşti pȃine,

    s-aştepţi să crească şi să dospească
    şi pȃnă seara toată casa

    miroase a pȃine neagră la cuptor.
    Ai putea să-ţi faci un ceai

    şi să cauţi prin casă
    carţi vechi pe care le-ai citit demult

    şi ţi le aminteşti cel mai bine
    ca pe gustul de caise sau de cireşe

    în timp ce afară zăpada
    acoperă casa şi, disperate,

    căprioarele mănȃncă tulpinile
    tufelor de liliac.

    Culeg struguri


    Cȃnd eram la liceu ne duceam la practică la struguri
    cȃte două luni, spre disperarea profesorilor

    care nu ne puteau struni şi care erau responsabili
    de noi mai rău ca în tabără. De atunci,

    toată noaptea mă visez culegȃnd struguri,
    numărȃnd toate felurile pe care le ştiu

    şi descoperȃnd cu stupoare că în Poughkeepsie
    găsesc numai vreo două feluri, care chiar

    dacă le culegi direct de la vie
    au gust de ceară şi o coajă groasă.

    Cȃte feluri de struguri ştiu de acasă?
    Cȃt aş da să le găsesc şi acolo.

    Mi-am plantat cȃţiva butuci în grădină,
    şi după trei ani au rodit,

    dar le-au mȃncat căprioarele
    frunzele delicate, de un verde gălbui

    de îndată ce au înflorit, Pe frunzele
    care-au scăpat le-au măncat

    un fel de gȃndaci japonezi
    care au invadat şi trandafirii

    de îndata ce au înflorit.
    Nu vin acasă toamna decȃt în vis,

    cȃnd se coc strugurii şi gutuile,
    piersicile tȃrzii, prunele brumării,

    şi caut nuci prin iarba udă de rouă,
    jinduiesc la strugurii de pe tarabă.

    Vizită


    Ce ascund oglinzile în vis?
    Păianjeni bălţaţi, groşi la mijloc,

    cu picioare păroase,
    care aşteaptă să prindă

    o albină sau o gȃză în plasa
    lipicioasă, băloasă.

    Oglinzile reflectă
    liste întregi de nemulţumiri

    şi angoase, de invidie
    şi de chin, de mutilare

    de sine şi deznădejde.
    Ȋn zori, îţi iei rămas bun

    de la gazde şi speri
    să nu adormi înapoi

    în casa asta în vis
    cu tristeţile şi nemulţumirile ei,

    cu ironiile, şicanele,
    nedreptăţile şi gălcevile ei.

    După ce închizi uşa


    Oare cum arată o casă după ce închizi uşa?
    Cum îşi vorbesc soţii? Oare

    sunt la fel de blȃnzi ca atunci cȃnd
    sunt martori de faţă, sau ironici şi sarcastici?

    Oare sunt şi mai serafici şi delicaţi
    decȃt sunt de faţă cu tine? Oare

    se ating uşor pe braţ, şi soţul
    găteşte cina, în timp ce ea

    lucrează la un dosar? Privilegiile
    şi temerile intimităţii. Oare

    cum îşi vorbesc cănd nu îi aude
    nimeni? Cine ridică vocea?

    Cine îl ia pe celălalt peste picior?
    Pasiunea s-a domolit oare

    între ei, sau se iubesc mai mult
    ca la-nceput, se alintă,

    surȃd cu acelaşi vis plăpȃnd
    din adolescenţă? Şi oare

    la şaizeci de ani ei se se privesc mereu
    ca la douăzeci? Oare văd

    în celălalt oglinda de sine,
    oglinda lui Dumnezeu?

    Poţi să scrii cȃnd călătoreşti?


    Traiectoria, călătoria, pasul
    îţi influenţează popasul
    cȃnd mai găseşti răgaz să respiri,
    cȃnd aştepţi să sosească trenul.

    Fiecare secundă devine
    o fȃntȃnă cu cumpănă
    care te întȃmpină,
    de unde scoţi apă
    cu o ciutură de lemn.

    Uneori uiţi că ţi-e sete
    şi încerci să înlocuieşti
    această nevoie cu o alta
    inventată, cȃnd de fapt
    ar trebui doar să bei apă.

    Oare poţi să te opreşti pe drum?
    Poţi să reflectezi
    în timp ce te afli
    în mijlocul călătoriei?
    Poţi şi să călătoreşti
    şi să meditezi
    în acelaşi timp?

    Ȋntr-un caiet, pe genunchi,
    îţi notezi liniile unui peisaj:
    colinele, pădurile,
    cȃmpurile cu floarea soarelui
    înseamnă mai mult
    pentru că nu mai stai aici.

     

     



    Abonare la articole via email

    Introduceți adresa de email pentru a primi notificări prin email când vor fi publicate articole noi.

    Alătură-te celorlalți 2.661 de abonați.

    1 comentariu la acestă însemnare

    1. aurel anghel spune:

      De cateva saptamani citesc o carte de poezii, cadou de la Rodica Cherciu, in semn de bucurie ca ne-am vazut si ca am dus-o la intalnire pe Cristina Rosca, o colega de faculatate.am stat impreuna cateva ore.a fost o intalnire de neuitat.si cum VERBA VOLANT, eu am ramas cu cartea ei de poezii, Rodica Chericu cu un fir de grau si cu umbra lui.Citesc si incep sa inteleg ce poezie speciala scrie poeta noastra de dincolo de ocean.o carte de poezii , carte de morfologie a dorului, o carte cu transfigurai uluitoare ale sufletului,aflat, din intamplare, departe de marile iubiri care l-au determinat sa devina si sa ramana in adancul sufletului un dor ratacitor prin lume.Ma bucur sa scriu aceste randuri si astept la randul meu doua cuvinte despre umbra firului meu de grau.
      Cu adanc respect ,imbratisari, copile al nostru…aurel anghel

    Drept de autor © 2009-2022 Revista Luceafărul. Toate drepturile rezervate.
    Revista Luceafărul foloseşte cu mândrie platforma de publicare Wordpress.
    Server virtual Romania

    Statistici T5