Primit pentru publicare: 25 aug. 2016
,,STELUȚA” – PRIZA ROMÂNEASCĂ, LA LUCEAFĂRUL. POEZII DE LUCIA CHERCIU
Autor: Georgică MANOLE, redactor șef al Rev Luceafărul (Bt)
Publicat: 25 aug. 2016
Redactor ediție: Lucian MANOLE
Editor: Ion ISTRATE

 

STELUȚA – PRIZA ROMÂNEASCĂ, LA LUCEAFĂRUL. POEZII DE LUCIA CHERCIU

---

LUCIA CHERCIU

Primim cinci poeme scrise de Lucia Cherciu. În fiecare din ele se simte vibraţia curată a spiritului pe care ţi-l imprimă Ţara Vrancei. Poeta s-a născut în Păuleşti, judeţul Vrancea, la 19 februarie 1972, an în care eu finalizam cursurile Liceului din Vidra. Cunosc bine  toposul, cu Vrâncioaia, Herăstrău, Tulnici, Paltin, Spulber sau Nereju, locuri pe care le-am bătut cu piciorul. Se simte  că poeta, deşi plecată peste „mări şi ţări”, este dominată de ceea ce noi numim  Geografie mentală, ca rezultat al intersecţiei dintre Geografie şi Psihologie. Lucia Cherciu şi spaţiul se află într-o comuniune permanentă, ambele susţinându-se reciproc.

Reţin din „portretul” realizat poetei de Ştefan Borcea în adevărul.ro: 1. „Uneori mă tem că am să-mi pierd limba natală, pentru că limba ţi-o păstrezi doar prin scris, iar în America vorbesc aproape tot timpul în engleză. Şi atunci fac efortul să nu ajung în această situaţie, scriind. Deseori, la cursuri, studenţii îmi cer chiar ei să le citesc în limba română, pentru că vor să audă rezonanţa limbii române”; 2. „Din punct de vedere personal, Vrancea reprezintă pentru mine respectul pentru bibliotecă şi pentru oamenii ei şi mai ales recunoştinţa pentru mentori şi toţi prietenii şi profesorii care mi-au fost călăuză, îndemn şi inspiraţie”; 3. „Îmi place să citesc pe internet ziarele din România şi să găsesc articole frumoase pe care să le pun în sumar pe Facebook, să le vadă prietenii mei de acolo şi să-i bucur cu poveşti despre legendele româneşti”; 4. „Nu-mi place când unii oameni îi judecă pe alţii, când pot de altfel să se mărească ei. Nu-mi place cleveteala asta şi oamenii care se vaită mult” etc.

Avându-i, în liceu, ca profesori pe Mircea Dinutz, un scriitor remarcabil, şi pe  Gheorghe Zaharia,  Lucia Cherciu nu putea să nu se „contamineze” de la aceşti oameni „de mare exemplu şi inspiraţie” (Georgică Manole).

Iată cȃteva date biografice, în forma trimisă de la autoare: Lucia Cherciu este Profesoară de Engleză la State University of New York / Dutchess din Poughkeepsie, New York, unde predă cursuri de Literatură Americană şi Creaţie Literară. A obţinut masteratul în Literatura Americană de la Universitatea din Bucuresti, Secţia de Limbă Engleză in 1995 şi doctoratul in Critică şi Teorie Literară de la Indiana University of Pennsylvania în Statele Unite în 2000. Este autoarea unei cărţi de poezie în engleză, “Edible Flowers” (“Flori Comestibile”) publicată de Main Street Rag în 2015, şi se poate găsi la http://mainstreetrag.com/ bookstore/product/edible- flowers şi a fost finalistă pentru premiul de poezie Eugene Paul Nassar. O nouă carte, “Train Ride to Bucharest” este în curs de apariţie la editura Sheep Meadow Press. De asemenea, a publicat două cărţi de poezie în limba romȃnă: “Lepădarea de Limbă” (Editura Vinea 2009) şi “Altoiul Râsului” (Editura Brumar 2010). Poezia sa a apărut în numeroase reviste literare precum “Connecticut Review,” “Connotation Press,” “Cortland Review,” “ISLE,” “Memoir,” “Paterson Literary Review,” “The Prose-Poem Project,” “Oglinda Literară,” “Pro Saeculum,” “Salonul Literar,” “Timpul,” “Hyperion,” “Contrapunct” şi “Astra.” Poeziile sale au fost premiate in cadrul concursului “Unrequited” şi au fost nominalizate de două ori pentru un Pushcart Prize şi Best of the Net. Pe internet, autoarea se poate găsi la adresa luciacherciu.webs.com.

POEZII DE LUCIA CHERCIU

Oare cum sunt iernile la noi?

---

Numai iarna se vede
cȃt e un om de credincios:

fiecare copac e o biserică,
fiecare lumȃnare desface

o noapte lungă de nelinişte.
Valuri de renunţare ascetică:

ca să ieşi din casă
într-o sȃmbătă dimineaţa

ai nevoie de elan şi delir,
de voinţă supraomenească.

Ai putea mai degrabă
să plămădeşti pȃine,

s-aştepţi să crească şi să dospească
şi pȃnă seara toată casa

miroase a pȃine neagră la cuptor.
Ai putea să-ţi faci un ceai

şi să cauţi prin casă
carţi vechi pe care le-ai citit demult

şi ţi le aminteşti cel mai bine
ca pe gustul de caise sau de cireşe

în timp ce afară zăpada
acoperă casa şi, disperate,

căprioarele mănȃncă tulpinile
tufelor de liliac.

Culeg struguri

---

Cȃnd eram la liceu ne duceam la practică la struguri
cȃte două luni, spre disperarea profesorilor

care nu ne puteau struni şi care erau responsabili
de noi mai rău ca în tabără. De atunci,

toată noaptea mă visez culegȃnd struguri,
numărȃnd toate felurile pe care le ştiu

şi descoperȃnd cu stupoare că în Poughkeepsie
găsesc numai vreo două feluri, care chiar

dacă le culegi direct de la vie
au gust de ceară şi o coajă groasă.

Cȃte feluri de struguri ştiu de acasă?
Cȃt aş da să le găsesc şi acolo.

Mi-am plantat cȃţiva butuci în grădină,
şi după trei ani au rodit,

dar le-au mȃncat căprioarele
frunzele delicate, de un verde gălbui

de îndată ce au înflorit, Pe frunzele
care-au scăpat le-au măncat

un fel de gȃndaci japonezi
care au invadat şi trandafirii

de îndata ce au înflorit.
Nu vin acasă toamna decȃt în vis,

cȃnd se coc strugurii şi gutuile,
piersicile tȃrzii, prunele brumării,

şi caut nuci prin iarba udă de rouă,
jinduiesc la strugurii de pe tarabă.

Vizită

---

Ce ascund oglinzile în vis?
Păianjeni bălţaţi, groşi la mijloc,

cu picioare păroase,
care aşteaptă să prindă

o albină sau o gȃză în plasa
lipicioasă, băloasă.

Oglinzile reflectă
liste întregi de nemulţumiri

şi angoase, de invidie
şi de chin, de mutilare

de sine şi deznădejde.
Ȋn zori, îţi iei rămas bun

de la gazde şi speri
să nu adormi înapoi

în casa asta în vis
cu tristeţile şi nemulţumirile ei,

cu ironiile, şicanele,
nedreptăţile şi gălcevile ei.

După ce închizi uşa

---

Oare cum arată o casă după ce închizi uşa?
Cum îşi vorbesc soţii? Oare

sunt la fel de blȃnzi ca atunci cȃnd
sunt martori de faţă, sau ironici şi sarcastici?

Oare sunt şi mai serafici şi delicaţi
decȃt sunt de faţă cu tine? Oare

se ating uşor pe braţ, şi soţul
găteşte cina, în timp ce ea

lucrează la un dosar? Privilegiile
şi temerile intimităţii. Oare

cum îşi vorbesc cănd nu îi aude
nimeni? Cine ridică vocea?

Cine îl ia pe celălalt peste picior?
Pasiunea s-a domolit oare

între ei, sau se iubesc mai mult
ca la-nceput, se alintă,

surȃd cu acelaşi vis plăpȃnd
din adolescenţă? Şi oare

la şaizeci de ani ei se se privesc mereu
ca la douăzeci? Oare văd

în celălalt oglinda de sine,
oglinda lui Dumnezeu?

Poţi să scrii cȃnd călătoreşti?

---

Traiectoria, călătoria, pasul
îţi influenţează popasul
cȃnd mai găseşti răgaz să respiri,
cȃnd aştepţi să sosească trenul.

Fiecare secundă devine
o fȃntȃnă cu cumpănă
care te întȃmpină,
de unde scoţi apă
cu o ciutură de lemn.

Uneori uiţi că ţi-e sete
şi încerci să înlocuieşti
această nevoie cu o alta
inventată, cȃnd de fapt
ar trebui doar să bei apă.

Oare poţi să te opreşti pe drum?
Poţi să reflectezi
în timp ce te afli
în mijlocul călătoriei?
Poţi şi să călătoreşti
şi să meditezi
în acelaşi timp?

Ȋntr-un caiet, pe genunchi,
îţi notezi liniile unui peisaj:
colinele, pădurile,
cȃmpurile cu floarea soarelui
înseamnă mai mult
pentru că nu mai stai aici.