Primit pentru publicare: 10 oct. 2016
TABLETA de VASILE LEFTER
Publicat: 10 oct. 2016
Redactor ediție: Georgică MANOLE
Editor: Ion ISTRATE

TABLETA  de  VASILE  LEFTER

Turnăm, turnăm, turnăm!

Orice s-ar spune, plaiurile mioritice nu au egal în ceea ce priveşte conflictul ancestral între conaţionali pentru o felie de invidie. Ne reinventăm, rămânând mereu originali. În care ţară de pe glob denunţul este principala formă de trimitere în judecată a adversarului, mai mult sau mai puţin cunoscut din contacte personale? Ce păţeşte turnătorul dacă cele sesizate nu se confirmă? Nimic! Sau, cel mult, scapă el!
Şi, ca să rămânem originali în spaţiul carpatin, am inventat o cale diabolică de acoperire a propriilor matrapazlâcuri: acuzarea duşmanului de plagiat. Se va trece curând din zona doctoratelor plagiate la licenţe universitare şi lucrări de gradul I, sau la masterate.
Această boală a timpului prezent, într-o ţară în care politica se face în stradă la comandă, PLAGIATITA nu este importată de nicăieri. Nu seamănă nici cu ”vaca nebună”, nici cu gripa aviară, nici cu alte molime. Este brevet sută la sută românesc!
S-a declanşat această nebunie a plagiatului, mulţi nici nu-l pot defini, şi toţi nechemaţii îşi dau cu părerea.
Prelungirea PLAGIATITEI este foarte periculoasă şi poate compromite un sistem academic. Orice doctorand a avut un conducător ştiinţific remunerat prin multe ore plătite, unele completând chiar catedra. Teza de doctorat a primit girul unei comisii de specialişti cu state vechi în mediul academic. Şi aceştia au primit bani frumuşei, plus cazare şi masă! Nu mai vorbesc de situaţia în care unii au fost atraşi cu arcanul să se înscrie la doctorat. Pe repede înainte au luat de ici de colo câte ceva, citat sau nu, şi, cu mândrie, au devenit doctori în cele mai variate domenii.
Sigur că personal vorbesc din invidie, refuzând cel puţin două invitaţii de a mă înscrie pentru obţinerea gradului de doctor…fără voie. Circulă o vorbă celebră a unui universitar, întrebat dacă e greu să-ţi iei doctoratul. Răspunsul este unul plin de umor: ”Nu e greu, dar e scump! “
O teză de doctorat pe bune presupune ani de cercetare, de ieşiri în presa de specialitate cu provocări şi deschideri în domeniu, de confruntări cu specialişti din alte ţări. Student fiind., la Universitatea”Alexandru Ioan Cuza “din Iaşi, eu şi colegii mei, novici în ale obţinerii titlului de doctor, făceam glume răutăcioase cu privire la asistentul CD, care nu mai devenea doctor în lingvistică. Teza sa aducea în lumină o problemă de limbă română veche: “Conjuncţia în Cazania lui Varlaam”. Lucra de-o viaţă!
Pe vremea aceea nu apăruse Plagiatita.!
Ca orice molimă, Plagiatita va trece după ce va crea o serie de disfuncţii în societatea noastră, blestemată parcă să nu progreseze.
Ca de obicei, vinovaţi suntem toţi. Acceptăm teme de dversiune aruncate pe piaţă de zvonaci. Nu întâmplător circulă gluma că românii în Iad nu sunt aruncaţi în acelaşi cazan cu alţii, deoarece mănâncă zarzavatul.
Plagiatita a răbufnit abia acum, devenind armă politică. Caragiale nu fusese acuzat că a plagiat drama ” Năpasta”?  Istoria se repetă!
Sper ca după alegeri, bune sau rele, furtul intelectual să fie pedepsit prin legi clare, fără putinţă de răstălmăcire. Doctoranzi şi coordonatori ştiinţifici să răspundă în solidar dacă apar suspiciuni de plagiat.
Sunt convins că marii profesori, care m-au invitat să mă înscriu la doctorat, Ion Diaconescu, Universitatea Bucureşti,şi Vasile Arvinte, Universitatea Al.I Cuza din Iaşi, nu mi-ar fi trecut cu vederea nicio abatere de la rigoarea academică.
Nici nu aş fi îndrăznit. Nu sunt strugurii acri, dar un profesor trebuie să-şi păstreze prestanţa şi să nu-şi facă de ocară dascălii, care l-au ferit să se molipsească de această blestemată Plagiatită, atât de nocivă pentru mereu tânăra noastră democraţie .