Revista Luceafărul
  • Caută pe sit


Colecţia revistei

Anul 1

Anul 2

Anul 3

Anul 4

Anul 5

Anul 6

Fondat 2009 • ISSN 2065 - 4200 Anul 10 → 2018
Revista Luceafărul
Revista „LUCEAFĂRUL” este o publicaţie de cultură, educaţie şi atitudini destinată sufletului neamului românesc. Considerăm că omagierea marelui român Mihai Eminescu, fondator al spaţiului cultural românesc modern, este o provocare şi o datorie de onoare a fiecăruia dintre noi, căreia îi putem da curs în nenumărate feluri. Cu credinţă în misiunea noastră, încercăm să contribuim prin această revistă la crearea unor repere culturale autentice şi stabile.

VASILE LEFTER ŞI TIMPUL PREZENT CU BĂTAIE ÎN VIITOR

G Manole 020 Primit de la autor,  Georgică Manole,  1 iunie 2014.
 

 

 Vasile Lefter şi timpul prezent cu bătaie în viitor

             Scriitor şi publicist, Vasile Lefter s-a ataşat de cotidianul „Ziarul de Vrancea”, unde publică „opinii”, şi de revista de cultură „Luceafărul”, unde publică număr de număr „tablete”. Dintr-o perspectivă literară, deosebirea dintre „opinie” şi „tabletă” se face greu pentru că între ele există o degrăniţuire a ideilor ce le duc până aproape de suprapunere. Degrăniţuirea, pe care Andrei Pleşu a ridicat-o la rangul de concept filosofic, face să nu existe o metodă perfectă de descriere şi definire a tabletei. Considerată a fi unul dintre „nucleele de dezordine în artă”, degrăniţuirea artei se aliază, după cum o spune filosoful amintit, cu: „degrăniţuirea artistului însuşi”, „degrăniţuirea realului” şi cu „pluralismul stilurilor, programelor şi teoriilor”. Vasile Lefter are ştiinţa reunificării acestor nuclee încât dă tabletei un spor de inductivism ce conduce spre un plus de originalitate.

Coperta,LefterSunt foarte mulţi cei care înscriu tableta sferei articolelor de opinie, punând-o alături de cronică, editorial, analiză, comentariu, recenzie sau dosar. Universitarul ieşean Dorin Popa, fiind unul dintre aceştia, consideră: „Specie publicistică de opinie, tableta se prezintă ca un articol de dimensiuni reduse (câteva linii, nu mai mult de o pagină), dar cu un cuprins şi o exprimare foarte subiective. Temele tabletei gravitează, în general, în jurul unor fapte care declanşează reacţii din partea jurnalistului şi mobilizează imaginaţia ambilor actanţi ai comunicării (autor şi receptor), toate acestea pentru a conduce, în final, la haz şi reflecţie”.

                        Jurnalistul Cătălin Mihuleac, care are şi un doctorat în domeniu, introduce în familia „opiniilor”, alături de tabletă, şi pamfletul: „Am acordat principala atenţie pamfletului, întrucât el rămâne cel mai răsfăţat şi mai spectaculos gen de opinie. O gazetă fără pamflete e o gazetă incompetentă, iar pamfletarul e asemenea unui buldozer, pentru care nu există temă tabu, pe care să n-o poată aborda, cu mijloacele sale”.

Mircea Dinescu nu numai că pune pamfletul alături de tabletă, ba chiar îl suprapune, aspect observat de Alex Ştefănescu: „Tabletele publicate pe prima pagină a revistei „Academia Caţavencu” de Mircea Dinescu, în perioada postdecembristă – tablete reunite în volumul „Pamflete vesele şi triste”, din 1996 – instaurează un regim al râsului total. Cu menţiunea că ele s-au transformat, încă de când au fost scrise, din publicistică în literatură”.

Tableta împrumută din personalitatea celui care o scrie ceea ce, implicit, duce şi la o definiţie unică a sa.  La apariţia cărţii de tablete a Anei Blandiana şi intitulată „Autoportret cu palimpsest”, George Pruteanu remarca transferul de personalitate de la poet la genul de scriere, astfel că poate afirma: „Tableta e un gen ingenuu, care poate pianota pe toate clapele dintre pamflet şi poem”.

Adrian Botez, diagnosticând „tabletele de toată ziua” ale lui Mircea Dinutz, constată acelaşi proces de transfer, însă pe alt palier: „…atunci când fiece tabletă intră, în contextul tragicomediei globale, în constructul global, se nutreşte dintr-însa /-însul, amplificându-şi, restructurându-şi semantica, devenind parte vie, organică dintr-un spectacol sofoclian-aristofanic”.

Am parcurs acest itinerar pentru a arăta existenţa transferului personalităţii autorului către opera sa, a procesului inevitabil de transformare a tabletei până la identificare cu alte elemente înscrise ariei ocupate de opinie şi care se observă şi la Vasile Lefter. Raportul dintre EU şi lume la acest autor pune tableta în situaţia de a fi un raport de monitorizare a factorilor decizionali din această ţară, de a „contabiliza” atitudinile negative ale apropiaţilor noştri ca, în final, să le supună unui proces de respingere. Autorul îşi concepe astfel textele încât informativul şi deformativul fiind abandonate, dă cale liberă formativului: „Decenii de-a rândul, din sfera sa astrală, Eminescu şi-a urmat nepăsător drumul atât de lung şi fără de sfârşit până la „steaua care-a răsărit”. Procurorii spiritului veniţi de aiurea, din lumea barbarilor, pozând în cerberi ai valorilor pe care oricum nu le înţeleg, aruncă mereu cu pietre în tot ce este românesc, de esenţă planetară. E în firea nulităţilor umane, subţiri la minte şi la suflet, să-şi alunge îngerii protectori ai unui neam întreg. Eminescu nu a fost nici el ocolit de aceşti troglodiţi ai spiritului” („Făt-Frumos din lacrimă”).

Deşi, din tot ce a scris Vasile Lefter, transpare un românism corect, autentic şi de bun simţ, nu ezită să-şi pună artileria ironismului său fin în poziţie permanentă de tragere, ochind balcanismul românesc. Nu spre balcanismul ca realitate geografică şi etnică sau ca formă de libertate interioară în condiţii de regim autocratic îşi îndreaptă săgeţile, ci spre acea latură ce vine dinspre mentalitatea de a găsi orice formă de supravieţuire, spre acea calitate a românului de „a se descurca”, de „a se adapta”. : „Oraşul întreg ştie că numele meu este Alex Boschetarul. Nimeni nu a reuşit să-l afle pe cel adevărat. Înainte de Revoluţia pusă la cale de ai noştri eram un om important, cu funcţii în Organe, cu maşină şi gradat la scară. Prin ianuarie `90, cineva m-a turnat la noua Putere, acuzându-mă că mi-am luat apartamentul prin şmecherii, iar maşina din dotare a fost a Partidului. Fără judecată, m-am trezit în stradă. Nevastă-mea a părăsit oraşul ruşinată, iar copiii nici nu au vrut să mă vadă. Un singur om din justiţie, cu discreţie, a acceptat să-mi schimb numele. Aşa am devenit Alex Boschetarul…” („Metamorfoza – poveste posibilă”).

Tabletele lui Vasile Lefter ne relevă un autor care are un acut simţ al observaţiei. Aceasta trece în scrisul acestui scriitor şi publicist atât de însufleţită încât cititorul o „vede” şi o recunoaşte. O stare discursivă excepţională face tableta inteligibilă şi asta fiindcă Vasile Lefter ştie că dacă nu dă viaţă observaţiilor sale, nimic nu poate fi profund. Un fin cititor al acestei cărţi scrise de Vasile Lefter poate face un inventar al atitudinilor şi tipologiilor specifice „spaţiului mioritic”: arta de a pierde timpul, „suspicionita” ca boală cronică, văicăritul, circul în loc de pâine, starea de provizorat, lipsa cultului responsabilităţii, îngheţarea în proiect, arderea etapelor etc.: „Nu poţi trece nepăsător pe lângă timpul tău finit, hărăzit de Creator fără să observi că noi, românii, ne înfăşurăm cu un giulgiu de moţăială, atât noaptea, cât şi ziua, mereu cu gândul îndreptat spre nivelul de trai aflat la periferia Europei. Indiferent de repere, economice, sociale sau culturale, pe ecranul minţii se proiectează aceeaşi întrebare fără răspuns: Ce ni se întâmplă, Doamne” De ce ne-a pierit zâmbetul de pe buze, de ce ochii ne sunt trişti? De fiecare dată găsim repede o scuză, aruncând vina pe guvernanţi, ca şi când ei ar fi fost aduşi de potopul lui Noe. Este o recunoaştere a moţăielii naţionale” („Moţăiala”).

 

                        În tinereţe, Vasile Lefter era un exuberant, scrisul său fiind dominat de spiritul demoniac-echilibrat, în felul în care îl descrie Liviu Rusu, şi acest aspect îl cunosc bine fiindcă în liceu mi-a fost profesor de limba şi literatura română. Scrisul său de azi este unul doar echilibrat, bazat pe observaţii psihologice şi demonstraţii puternice. Tabletele lui Vasile Lefter sunt tablete pentru toţi românii. Ele sunt scrise la timpul prezent cu bătaie în viitor.

 



Abonare la articole via email

Introduceți adresa de email pentru a primi notificări prin email când vor fi publicate articole noi.

Alătură-te celor 29 de abonați

1 comentariu la acestă însemnare

  1. D.M. Gaftoneanu spune:

    …Deosebit de frumos ca elevii sa scrie despre fostii dascali…

Lasă un comentariu

Drept de autor © 2009-2018 Revista Luceafărul. Toate drepturile rezervate.
Revista Luceafărul foloseşte cu mândrie platforma de publicare Wordpress.
Server virtual Romania

Statistici T5