TABLETA (de iunie)

E M I N E S C I A N Ă
Autor, Vasile LEFTER

Miros crângurile a flori de tei şi umbra de răchiţi este dulce. Plopii sunt mereu fără soţ. Până la steaua care-a răsărit, calea e la fel de lungă. Seară de seară Luceafărul porneşte în lungu-i drum pentru a călăuzi singurătăţi.

Îndrăgostiţii aşteaptă şi astăzi cu înfrigurare ca satul să amuţească în vale, privind visători la bătrânul, vechiul salcâm.

Şi acum, ca şi odinioară, aceleaşi stele scânteie printre crengi, dând farmec cărării strâmte. Aceeaşi tristeţe în lume, chiar dacă lacul a rămas albastru şi încărcat cu flori de nufăr!

Timpul creşte mereu în urma noastră. Cu fiecare mâine ne adăugăm zilele. Vreme vine, vreme trece… Noi, statornici şi iubitori de glie, ne apărăm sărăcia, şi nevoile, căci neamul…

Norocul ne petrece din ce în ce mai rar în cercul nostru strâmt.

Numai Poetul răsare şi străluce, continuându-şi drumul în eternitate nemuritor şi rece, demonstrându-ne cu fiecare an, dacă mai era nevoie, că fulguranta-i viaţă nu a fost decât un vis al morţii eterne.

Şi astăzi, ca şi altădată, fariseii scot din când în când capul nu pentru a-l preamări pe Luceafăr, ci pentru a se lustrui pe ei înşişi.

De la noi, muritorii mai norocoşi în soartă, trimitem câte un gând curat, ca floare albă de cireş, şi un murmur duios: Dormi în pace!