Revista Luceafărul
  • Caută pe sit


Colecţia revistei

Anul 1

Anul 2

Anul 3

Anul 4

Anul 5

Anul 6

Fondat 2009 • ISSN 2065 - 4200 Anul 18 → 2026

Tânără dăscăliţă

Ai pornit de acasă mică, tânără şi nevinovată
Să pricepi prin dascăli simpli viaţa asta ne-ncetată
Gânduri vii, neconturate ţi se împleteau în mintea-ţi
Şi nu aminteai nimica, nu ştiai nimic de viaţa-ţi

Ai prins dragoste de carte,ai văzut în ea idealul
Te prindeai mereu spre dânsa şi spre ea te ducea valul
Doreai sincer ca în viaţă să educi pe mulţi copii
Cum pe tine te educă dascăli, voiai ca ei să fii

Ai trecut în clasa a cincea, a şasea,a şaptea mai apoi
Şi ai terminat acestea c-o idee de alt soi
Doreai să înveţi mai multe, să te-nalţi cu mult mai sus
Dar nu ai făcut şi-n şcoala pedagogică te-ai dus

Anul întâi şi doi, al treilea şi al patrulea au trecut
Cu profesori şi colege ce bucurii ţi+au făcut
Nici nu te gândeai pe unde munca tu îţi vei presta
Din ce colţ al regiunii copii mici vei educa

La sfârşit tu auzita-i de un sat îndepărtat
Vorniceni şi cu nădejde înspre el te-ai îndreptat
Ai primit copii de vârstă fragedă şi te uitai
Cum vei munci tu cu dânşii, ce învăţământ le dai

Dârză tu pornita-i lotul şi cu sincere-ndrumări
Reuşit-ai ca în clasă s-obţii rezultate mari
Terminat-ai anul bine şi doar laude-ai primit
Şi-n prima consfătuire cu curaj tu ai vorbit

În prezidiul adunării pentru munca-ţi te-au ales
Pentru vorba ce vei spune, tu cuvinte ţi-ai ales
Şi le-ai spus frumos şi tare cu toate că s-observa
Tremur şi timiditate-n vocea şi purtarea ta

Te privesc şi nu nu mă lasă gândul să nu mi-l îndrept
Către anii ce vor trece cinstit, liniştit şi drept
Şi în mintea-mi vin cuvinte ce le spun toţi cei bătrâni
Care-n viaţă au văzut multe şi pe muncă au fost stăpâni

Ani vor trece şi tu poate vei uita aceste clipe
Care pentru tine au fost clipe fericite
Doar târziu când vei ajunge părul tău albit să fie
Îţi vei aminti şi la ele te vei gândi cu bucurie

Nu ştii unde munca-ţi dragă să ţi-o duci va trebui
Însă ştii că orişiunde soarta te va pune a fi
Tu vei duce-o cu acelaşi zel şi dragoste de ea
Prin frumoase rezultate, laude iar vei avea

Vei sădi în mintea simplă a copiilor ce-or trece
Dragostea de muncă-n clasa-n care tu vei conduce
Şi-şi vor aminti de tine, ţi-or aduce mulţumiri
Pentru tot ce bun în minte le vei da ca îndrumări

Şi atunci când vei ajunge în adunări a vorbi
Nu vei fi aşa timidă, ci mai sigură vei fi
Le vei da şi tu acelor care-n urma-ţi vor veni
Sfaturi şi aceste clipe toate-n minte or reveni

28.06.1958
Scrisă în timpul consfătuirii de la sfârşitul anului 1957-1958.
Învăţător Constantin Istrate



Abonare la articole via email

Introduceți adresa de email pentru a primi notificări prin email când vor fi publicate articole noi.

Alătură-te celorlalți 2.841 de abonați.

Drept de autor © 2009-2026 Revista Luceafărul. Toate drepturile rezervate.
Revista Luceafărul foloseşte cu mândrie platforma de publicare Wordpress.
Server virtual Romania