Te joacă la cărți, măi băiete,
La zaruri femeile-s tari,
Nu te hlizi, Marinete,
Mergi cu aleasa spre-altar.
Vezi ce ochi mari are zâna,
Parcă sunt lacuri din Nord,
Simți cum zvâcnește iar vâna?
Hop, ai sărit peste bord.
Acum înoată în beznă,
Te vor culege urși albi,
n-ai fost circar, în arenă
nu intră cei leneși și slabi.
Ia, încordează-te o clipă,
Totul e-un joc fără sens,
Dă din picioare și țipă,
Poate te-aude Saint-Sens.
Drept de autor © 2009-2024 Revista Luceafărul. Toate drepturile rezervate.
Revista Luceafărul foloseşte cu mândrie platforma de publicare Wordpress.
Server virtual Romania