Revista Luceafărul
  • Caută pe sit


Colecţia revistei

Anul 1

Anul 2

Anul 3

Anul 4

Anul 5

Anul 6

Fondat 2009 • ISSN 2065 - 4200 Anul 13 → 2021

Tot din presă, presa de astăzi: Animalele, animăluțele și alte ființe ale mele

Tot din presă, presa de astăzi:

Animalele, animăluțele și alte ființe ale mele

               Oricui  i se întâmplă, la un moment, să  producă niște texte ceva  mai ciudate, în sensul, cum spunea Veronica D. Niculescu care la Polirom a scris Simfonia animalieră, cu totul diferită de tot ce a scris înainte  și va scrie apoi, a publicat-o, și, ținând seama de ce spunea  Oscar Wilde, reamintit de ea într-un alt  eseu, „Omul e cel mai puțin el însuși când vorbește ca propria persoană. Dați-i o mască, iar el vă va spune adevărul”, spuse care nici acestea nu au suport strașnic, am citit recent în Luceafărul ce scria tânăra Cosmina Marcela Oltean despre trecutul ei literar-gazetăresc, spuse care, dacă vrea să vin cu argumente, îl contrazice pe Wilde, se laudă tare pentru că prea a fost luată în brațe, deocamdată…

          Încărunțit, cum nu aș fi bănuit, după ce scrisesem mai multe volume despre presa din perimetru de existență – Bârlad, Huși, Vaslui, Dorohoi, Cernăuți, Rădăuți, Siret și alte orașe-târgurile  de Sus, cărți despre diferite personalități – Lumânărică, un numit de-acum Sfântul, Ioan Antonovici, fost episcop, denumit de mine DEPOZITARUL, am motivele mele, Mălin, căruia i-am împrumutat și adaugat ego-ul „vestitorul revoluției”, George Felix Tașcă și Neamul Tășculeștilor, un istoric care face istorie nu doar în partea locului de baștină, Bârlad, chiar și un roman-trilogie, despre Adriana Andreiaș Micu, împrumutată ca personaj și eroina cărților de la revista Formula As, alte și alte volume,„Scurte medalioane”, „Strămoșii noștri din arhive”, „Românii așa cum sunt”, ”Academia bârlădeană și Vasile Voiculescu”,tot scriind, volum și volum,cuvinte de slavă și adevăr pentru vasluienii-bârlădenii-hușenii-moldovenii mei, m-am trezit că am început să însăil și ceva ce nu mai încercasem în documentare, ceva intitulate „Fragilitate.Cuvinte pe verticală”, Editura PIM, Iași, 2016, 281 pagini.

          Cartea „Fragilitate”, cu cuvintele pe verticală, a fost primită favorabil cum nu mă așteptam, iată opiniile lui Constantin Hușanu, scriitor, 1 octombrie 2017, care servește drept ca prefață la un volum, 310 pagini, care colectează „Opinii. Verticale.Verticalitate!” despre acestea și altele, asemenea:

”Acumularea aceasta  de opinii constituie o adevărată Carte de vizită . Asemenea aprecieri a operei unui scriitor – mai rar! Și documentat și academic, și de mai mare frumusețea!

Sunt cronici din spatele cărora eu, ca membru USR,  mă văd cât un purice. Dense, bogate în limbaj, docte, muncite, comparate, înălțate mult deasupra unor condiții de a fi… scriitor .

Ce vremuri! Băieții ăia – de la USR,Iași- și-au văzut dorințele în car și puțin le mai pasă de mateloții lăsați prin valurile vieții ce-și risipesc sufletul  pe mii de pagini. Mă gândesc la Mititelu  de la Vaslui, care a fost admis în USR, după ani de așteptare, doar în clipa când a plecat în altă lume, poate mai recunoscătoare…Altul, profesorul  Traian Nicola de la Bârlad, cu atâtea cărți  scrise și publicate, rafturi de cărți, n-a avut loc în USR, deși unii din cei ce-au participat la luarea deciziei – respingerea dosarului de primire în branșa profesioniștilor –  fuseseră nu numai gratulați de candidat în tratatele lui de geografie culturală, ci i-a învățat și  carte.

INO, ce să zic în plus despre el, respins cândva…mai bine să  citim aici ce se scrie despre scrierile lui, opiniile cititorilor care au fost publicate în diferite reviste și ziare cunoscute în lume.

Eh, Lumea ca lumea și noi pe tărâmurile ei urcând Golgota…  Așteptăm și alte Opinii,după care mulți ar plânge să le aibă”, scrie C.H. ca să audă cei de la USR, Filiala Iași.

         Și nu numai pentru asta, uite ce scrie în același volum, Opinii, p.250, profesorul de biologie Mihai Bejenaru de la Câmpulung-Moldovnesc, care își făcea tratamentul la Bălțătești,22 iulie 2017: „       Prietenul nostru comun, domnul INO, de când a făcut „o schimbare de macaz” (constatată de C. Huşanu, susţinută de Ana Dumitrescu), o ţine tot pe VERTICALA SCRISULUI şi-i merge bine, bucurându-se de succes. Probabil se va opri la o nouă DECANIADĂ.

          Am scris „Marginalii la FRAGILITATEA domnului Oprea …” (de recitit din „Patriarh al scrisului”, Iaşi, 2016, p. 102 ), sărbătorindu-i, cum se cuvine, evenimentul – la îndemnul domnului Huşanu.

          De atunci, recidivând, a mai publicat alte cinci asemenea volume: „Trăiri pe verticală”, „Apocalipsa, eseuri pe verticală”, „Tunelul”, tot aşa, „Necuvântătoarele” şi ultima, „Nif – Nif, Naf – Naf, Nuf – Nuf, şi alţii ca ei”, într-un an şi ceva, ca timp record de lucru!

          Cum ultimele două „cărţi gemene” (cum le consider eu) au ca subiect LUMEA ANIMALĂ (mamifere şi păsări, în esenţă), mă simt îndatorat, să-mi exprim părerea de fost profesor de biologie (1956-1962) în învăţământul liceal militar.

          Originea noastră pur ţărănească (C.H. , Gh. S. , M. B. şi altora) ne ajută să înţelegem conţinuturile şi sensurile adânci şi subtile ale creaţiilor pe verticală despre necuvântătoarele domestice (câini, pisici şi păsări) ca şi cele sălbatice ( alese pe sprânceană), oferite de domnul INO, ca răsfăţ, copiilor, tinerilor şi adulţilor…

          Lectura acestor „cărţi gemene” ne trimit, vrând-nevrând, la comparaţii şi conexiuni cu literatura universală şi cea naţională. La loc de cinste, în acest demers, se găsesc La Fontaine (1621 – 1695), Gr. Alexandrescu (1810 – 1885), George Topârceanu (1886-1937) şi alţii ca ei, moralizatori de marcă.

          NECUVÂNTĂTOARELE încep cu prefaţă în cuvinte pe verticală, neprovocatoare, aparţinând autorului şi cuprinde 6 capitole: I. Nicu …, doctorul; II. Caz cu Caz în lumea căţeilor; III. …. şi al pisicilor; IV Cipi-Cipi; V. Avertismente şi VI. Pădure, dragă pădure. NIF-NIF, NAF-NAF, NUF-NUF ŞI ALŢII CA EI”, beneficiază de Precuvântarea d-lui. C. Huşanu, ancorată în explicaţii ecologiste şi necesitatea stringentă în menţinerea unui echilibru în natură, pentru a preveni transformarea întregului Pământ într-o întinsă Sahară…

          Interesante mi se par şi observaţiile domnului Huşanu conform cărora, citez cu aproximaţie, „animalele din fabule pot spune orice, fără putinţa de a fi chemate în tribunal”,  având mare rol în educaţia civică, tot mai precară.

          Aluziile social-politice, numeroase, strecurate cu dibăcie în cuvintele pe verticală sunt binevenite pentru înţelegerea relaţiilor interumane din lungul vremurilor. A se vedea: „Ne-am de cal” „Decebal”, „Întrebare”, „Corida”, „Nif – Nif, Naf – Naf” şi Nuf – Nuf” şi atâtea altele.

          Documentarea în vederea cunoaşterii comportamentului animalelor (Kevin Richardson) nu-i o bagatelă, dar nici mare zăbavă lectura plină de curiozităţi despre specii de animale bine cunoscute. Recunosc faptul că am avut multe de învăţat din „Necuvântătoare” şi „Cei trei dolofani purceluşi”, lucruri pe care le mai ştiam din viaţa de toate zilele, absente din cursurile universitare ţinute de cadre didactice precum profesorii: Mihai Constantineanu, Zicman Feider, Ştefan Vancea, Paul Borcea, Sergiu Cărăuşu, Libertina Solomon, Filimon Cârdei şi alţi venerabili zoologi ieşeni.

          În ceea ce priveşte versificaţia este posibil ca INO al nostru să fi fost prevenit de George Topârceanu cu versurile din „Balada unei stele mici”: „Că nu există pe pămînt/ Mai venerabilă manie/ Decît – sub stele jurămînt/ Pe veşnicie// Şi nu există-n univers/ mai mare crimă/ Decît – la coada unui vers/ Să pui o rimă… ”. Şi de „teamă” n-a mai pus-o!

          Eu, rămân un fan al versurilor cu rimă, deşi am gustat cu plăcere din construcţia nonconformistă INO.
                    Bălţăteşti, 22 iulie 2017”.

          Luată în totalitatea sa cartea –„Fragilitatea”, scrie scriitoarea Dorina Stoica din Bârlad – este ca o epopee, un fel de prozopoem, pe alocuri filosofie despre multe aspecte ale vieții trecută prin prisma trăirilor  autorului Ion N. Oprea. Că a fost vizitat  de o muză nu avem nici un dubiu, deoarece autorul a datat  textele sale cu zile  din lunile octombrie și noiembrie 2015! Este perioada în care  prietena sa Adriana Andreiaș Micu, – cunoscută de la revista Formmula As –  ajunsă la vârsta de 97 ani, eroina cărților  sale,trei, a fost chemată la Domnul în acea săptămână fatidică a accidentului de la clubul Colectiv din București când zeci de tineri au avut o moarte cumplită. „Adriana,/de la Schitul Darvari,/ se tămăduise de neputințele trupului ei și ale vieții-/de luni de zile/nu mai coborîse/din patul de suferință/ și mă ruga/ să mă rog/Domnului/ s-o ia/la el.// Și-a lut-o,/acolo/pe aripi de îngeri/îngerii Mihail și Gavril/ despre care/ vorbise/ cu plecăciune în cărțile ei,/ scrise de mine…/„. („ In memoriam” pag.133).

          …Această carte ce poartă iscălitura contemporanului nostru Ion N.Oprea este aș putea spune reprezentativă pentru creația  sa. Poate fi socotită cartea în care ni se dezvăluie spre a-i cunoaște profunzimea sufletului dar și „Fragilitatea” unei vieți trăite pe verticală”.

Din Constanța, prof. Mioara Niculescu, în opinii, despre ”Necuvântătoarele… gureșe” notează: „Animalele domestice vin singure la ușa omului și pot pleca oricând, dar păsările cerurilor și peștii mărilor…? Cel mai fericit este “Grigore, cocoșul”, și aceasta nu numai pentru că era “singurul ieșit din cele zece ouă/ puse de mama lui Vicu sub cloşcă” ci și pentru “că în primăvară/ va fi Cocoșul tuturor găinilor din curte.” Tandre rânduri sunt dedicate unor păsăruici care “au dispărut din peisaj” sau sunt tot mai puține, și anume rândunelele. Săgeata văzduhului nu mai trece nălucă la fel ca altă dată şi nu știm de ce “ astăzi mulți dintre tineri sau copii,/ nici nu o cunosc… Foarte sfioasă / uneori întrăzneață” (Rândunica, p. 144). Specialistă în coțofene “Mariana,/ nora-mea”, constată “ce personalitate puternică au aceste păsări,/ câtă distincție în ținuta lor” și  consideră că,  față de ciori sunt “mai elegante prin coloritul deosebit,/ cu un penaj alb și albastru închis, / cu niște cozi lungi și mersul țanțoș,” (Coțofene, p. 147). În acest capitol despre păsări și-a făcut loc și “Dițu-mielul” care întruchipează toate drăgălășeniile unui animal. Mieluțul a avut privilegiul de a sta o vreme cu toți ai casei “sub același acoperiș”. Zburând și țopăind, Dițu a rămas în memoria afectivă a autorului care ne împărtășește și nouă o secvență din vremuri de demult”.

                       Tot despre lumea animalelor, în Opinii,p.253, Adrian Dan Scutelnicu, bibliotecar, master, cititor al meu, Iași, scrie nu doar reverențios: …„ION  N.  OPREA   ne  oferă  printr-o   grafică  superbă, exprimarea  gândurilor  ce  îl  frământă de o viață, prin aceste mici poeme, și o face de parcă ar scrie mici fabule ca și celebrul La Fontain, dar  cu  o  redare  clasică  și  ușor accesibilă dar  cu  bataie  lungă.  DE  CE…?  Simplu. Am mai spus-o! Ca  să  facă  deosebirea  între  bine  și  rău,  iarăși de  exemplu, ,,uriașul  de  circa  300  de  kilograme,/ prin  hibernare, …dă/  de  pe  el,/  slabește,/  vre-o  180-200  de  kilograme/ în  timpul somnului/său/ hibernal… ….ca  să mănânce cu lăcomie, din aprilie până-n toamnă.  ( URSUL, p.  81/82 ) chiar  pentru  a arăta o anume realitate.  Iată   cât  este  de  fantastic  acest  ,,ISTORIC  ZAMOLXIAN,, nimeni   altul  decât  Ion  N.  Oprea,  autorul  a  peste  80  de volume, istorie, literatură, memorialistică, antologii,  adevărate capodopere.  Deci merită  să  o  citim  și  pe  aceasta pentru  ca  a scris-o  un  adevărat  titan….al cititului.

             Pe  bună  dreptate, spun mulți,  Ion N. Oprea este  un  ,, maestru al  condeiului,  o  valoare  literară vie fie  că a scris pentru adulți, fie că a scris pentru copii, el a intrat de mult în lumea literaturii române cu cinste și onoare. Chiar și eu când am scris această apreciere îi spun mulțumesc pentru că sunt unul din cei pe care el i-a prețuit și format în acest univers al scrierii literare…”.

                                              24 iulie  2017

”Vă mulțumesc mult pentru „Fragilitate” – o carte pe care am savurat-o într-o zi și o noapte. M-am regăsit în multe dintre episoade. O carte  pe care aș fi  scris-o eu, pentru sufletul meu. Vă doresc multă sănătate și forță pentru ascensiunea spre cele mai înalte piscuri  ale nobilei îndeletniciri”, îmi scria Vasile Ghica, consătean, născut la Priponeștii-Tutovei, care o dădea și pe glume:

„Bună seara, Bădie!
Felicitări!

Nu bănuiam că ai o forță lircă atât de viguroasă și că în numai câteva luni poate țâșni un volum atât de proaspăt  și de sensibil. Am deschis volumul la întâmplare la poezia Ajutorul, care m-a emoționat profund. Nu-mi mai pot lua gândurile de pe ulițele noastre, nu-i uit pe bărbații care mi se păreau uriași și modele de ținută morală. Mă tulbură teribil acest volum excelent și, pentru mine,imprevizibil.

Felicitări!”

18 februarie 2016,  Din volumul …”Patriarh al scrisului”,Editura PIM, Iași,2016, p.61.

Iată și Ajutorul care i-a plăcut lui Vasile Ghica, profesorul,neîntrecut în aforisme:

Ajutorul

 Venise primăvara
și vacanța de Paști,
te așeptasem tată,
în gară la Ghidigeni
ca să mă conduci acasă,
cum procedai,
de fiecare dată
la timp de vacanță,
dar nu ai venit;

Aşa cum am putut
cu bagaje de școlar extern,
singur am ajuns cu greu
acasă la Priponeștii noştri
şi te-am aflat bolnav
și pe mama îngrijorată,
de matale şi
de mine,
și
pentru că venise primăvara;

Am înțeles-o
iar de-a doua zi
mi-am încălțat opincile,
am înjugat boii
– cu
care mă cunoșteam-
și le duc și astăzi dorul,
am pus pe pomostină plugul,
cotiga, grapa și tânjala
traista cu mâncarea
pregătită de mama,
ocrotitoarea,
și am plecat la arat
tocmai la Valea Nucului,
la arat şi semănat
că venise timpul
și tata  s-a bucurat:
Îi sosise băiatul acasă,
harnic şi de ajutor,
școler şi muncitor.

 31 octombrie 2015

                                                                        Boii-boii,
plăvanii mei,
sus,Sus
și
ei,
cu noi  …
Lume de cer…

            Când citești asemenea spuse, ca cele de mai sus, poți să nu mergi iar de unde ai pornit și astfel, cărțile nu numai cu animalele-animăluțele și alte ființe despre care am tot notat, zi-noapte, inclusiv despre Adriana, le-am expediat, cum fac și alții, la Formula As, poate-poate redactorii de la paginile Din lumea necuvântătoarelor ori de la cea „Cu cărți de citit”se vor opri cât de cât asupra lor, pentru lărgirea tematicii rubricilor lor, dar, cum am mai spus, și în alte rânduri, tot tăcerea mi-a rămas prietenă și în această privință.

               Așa? cum  într-unul din numerele revistei, 1464, la pagina cu Necuvântătoarele, o localnică de-a mea semna  „O poveste de dragoste”, găzduită  ca aparținănd „Antologiei Formulei AS„, păstrez totul, și eu, chiar pentru Antologii, dar mai întâi în presa cotidiană.

              Ion N. Oprea, Iași, 26 aprilie 2021.



Abonare la articole via email

Introduceți adresa de email pentru a primi notificări prin email când vor fi publicate articole noi.

Alătură-te celorlalți 2.661 de abonați

comment closed

Drept de autor © 2009-2021 Revista Luceafărul. Toate drepturile rezervate.
Revista Luceafărul foloseşte cu mândrie platforma de publicare Wordpress.
Server virtual Romania

Statistici T5