Revista Luceafărul: Anul XII, Nr.11 (143), Noiembrie 2020
Editor: Agata, Botoșani, str. 1 Decembrie nr. 25
ISSN: 2065 – 4200 (ediţia online)
ISSN: 2067 – 2144 (formatul tipărit)
Director: Ion ISTRATE

Umbra ca produs al luminii în lumea înveșnicitelor clipe din poezia Persidei Rugu

Primit pentru publicare: 20 Nov. 2020
Autor: Alexandru Florin ȚENE, Cluj
Publicat: 21 Nov.  2020
© Alexandru Florin Țene, © Revista Luceafărul
Editor: Ion ISTRATE

Umbra ca produs al luminii în lumea înveșnicitelor clipe din poezia Persidei Rugu

Zilele trecute am primit de la poeta Persida Rugu volumul “Umbra fluturelui de abanos “, apărut la Editura “Avalon “, Cluj Napoca, 2020, cu următoarea dedicație: “Onor Familiei Titina, Al.Florin și Ionuț Țene, omagiile autoarei, ss Persida Rugu“, având o copertă sugestivă, simbolizând cele două părți ale unei perechi de fluturi, din mitologia unirii contrastelor, semnată de Conf. univ. dr. Adrian Rauca, membru U.A.P.Iar pe ultima copertă se află un text de Mircea Muthu ce analizează succint, în retrospectiva “țesăturii” volumelor anterioare în care fixează prezenta carte.

Poeta Persida Rugu, cuprinsă în generația 1990 de către criticul Adrian Țion, într-o recentă carte, membră a Uniunii Scriitorilor,( mă gândeam să nu mai scriu această evidență, deoarece opera unui scriitor, nu face parte dintr-o organizație, și cum zicea mai demult Gabriel Liigeanu, “dintr-o gașcă”, practic opera face parte din literatura română), este la a 14 carte, incluzând și câteva reeditări, fiind caracterizată de mine, cu mulți ani în urmă,  “poetă a sentimentelor profunde, trăite și văzute prin “lentila concavă” a metaforei cu tendință filosofică”.

Cartea, apărută în condiții grafice, estetice și tipografice de excepție, pe măsura conținutului ei, este structurată în trei cicluri, intitulate: “Pentru o schiță a orei “, “ Lângă același pod “și  “Umbra fluturelui de abanos “, constiindu-se în adevărate artizanaturi lirice, cu esențe de baroc, turnate în metale nobile, arse în cuptorul sufletului pentru a devenii fine porțelanuri străvezii, în coagulare cu lemnul de esență tare, abanosul, simbol al trăiniciei.

Așa cum obișnuiesc, analiza, întotdeauna, o încep de la simbolistica titlului pentru a înțelege intențiile autorului, a descoperii capătul firului roșu. La acest volum capătul firului este și începutul, este un cerc perfect care se închide într-un “ostrov de râu lunar “(Spații cu menhire ) și se deschide “printre arborii somnului “(Seară de august ). După cum observați cercul este perfect, eul poetei levitează într-un spațiu mioritic dar, cu aparat livresc și intelectualist, ca într-un perpetuum mobile.

Și acum, să explicăm titlul. Umbra este o proiecție bidimensională a obiectului opac, iar fluturele, ca și toate Lepidopterele, sunt de remarcat pentru ciclul lor de viață neobișnuit, cu un stadiu larvar de omidă, un stadiu inactiv de pupă și o metamorfoză spectaculoasă într-o formă familiară de adult cu aripi colorate. Deoarece cele mai multe specii zboară ziua, atrag de regulă atenția. Poeta, tocmai, asta dorește, să ne atragă atenția asupra culorii acestuia, fiindcă este de abanos.  Abanosul este un lemn greu, tare, de culoare neagră. Abanosul de cea mai bună calitate este foarte greu, aproape negru și obținut doar din duramen. Se pune în antiteză, încă din titlul, fragilitatea fluturelui, culorile lui frumoase, dar efemere,  în contrast cu durabilitatea lemnului  negru al abanosului. Nu întâmplător poeta deschide volumul cu mottoul Lilianei Wouters din Bruxelles: „Sunt vie, iubesc, Deschid abisul, în el tot eu cobor firesc, Și, când îmi pare că-n veci mă pierd, mă sting, Răstoarnă-se și piscul i-l ating. „ Fiindcă Persida Rugu își traduce intențiile eului în lirică, o formă de coexistență literară și de elocvență estetică, un canal de contact cultural continuu, un stimulent estetic al unei energii creatoare infatigabile.

Tematica și ideile  celor trei cicluri de poeme, anunțate mai sus, se înterferează prin continuitate, precum telescopul, fiind poezii filosofice, exaltând eul prototipistic, statornic în nesfârșita întocmire și desfacere a lumilor: “Viață! e plină lumea de taine de-azur/lumină în peștera vântoaselor/piatra de pe mormânt se ridică sub/ marea stelară/ Învierea de acum  e pâinea noastră/ cea spre ființă“( Cântec pentru viață). Persida Rugu verifică în metafore comportarea eului, umplând urmele regulate de vers cu gânduri canonite de ritmul interior. Poezia e un soi de melodie interioară, de o puritate abstractă precum oglindirea feței în apa limpede a lui Narcis: “Te caut și ești în mine/ lumină dăruită într-o dimineață de vară/ dublură a umbrei mele/ fără de umbra/ te caut/oglindă răsfrântă în apele cuvântului/ ești în sângele meu/ te caut/ flămândă de ființa ta/niciodată așteptată îndeajuns. “(Te caut ).

În esență,lirica  Persidei Rugu este curat barocă, și în jurul unui  lumini, umbre, univers, văzduh, carne, oase, sânge, spațiu, arbori, pod, a unei fapte, poeta împrăștie concentric, în cercuri de lărgime crescătoare, metafore prin care dorește să explice imagistic, încifrând tot mai mult. Ea lucrează ca și George Călinescu, pornind de la o temă, în principiu abstractă, pe care o înconjoară cu imagini, făcându-i un comentariu exhuastiv, care absoarbe toate direcțiile și relațiile posibile. Imaginile se ating, se interferează precum un năvod, corespunzând în principiul initial, care le desface și le absoarbe pe rând cu simțul feminității, cu scopul de a releva legăturile oculte ale lumii, din care nu lipsește divinitatea: “ alte și alte porți se adâncesc între ape/ clădim tăcerea ca pe o arcă de foc/ străbatem pustiul/ lumea de ieri ne adastă/ Doamne/ până când“(Și dacă ).Descoperim un romantism echilibrat, poeta construind o lume convențională dintr-o realitate trăită, de vis ori gândită, închipuind cosmogonii în versuri vibrante, construind forme ale atrabilarității.

Din ciclul al doilea al volumului răzbate până la cititor un țipăt al ideilor de plăcere elementară, precum în “ Veghea de veghe“, o admirație îngenunchiată  față de “ ideea unirii cu/ Cerul/ și lumea se caută pe sine/ înveșnicindu-se“, unde scopul este o sugestie a fluidizării gândului în unirea cu universul, prin scurgerea infinită a materiei. Pretutindeni în versurile poetei descoperim o materie fluidă, până și în lucruri, dar mai ales în natură, iar spiritual vede un motiv de slăvire a vieții, a oglinzii când “cuvintele sădesc eternități de-o clipă”.

Ultimul ciclu din volum, care dă titlul cărții, îmi amintește de teoria învățată la fizică, că substanța mai grea cade la fundul apei și ridică nivelul cu masa substanței căzute. Acest fenomen l-am descoperit în totalul poemelor frisonate de “spaimele iscate din iubire. “( Monolog interior).Poemele sunt lumina de taină a Fiului Domnului, tăcerea ielelor, respirația care ține zidul neclintit, aburul oglinzilor uitate, sensibilitatea primigenă de mare ingenuitate, dilatată culturalicește-iată spiritual poetei Persida Rugu,  în a cărei poezie cântă teologal formele umanității și ale cosmosului, într-o suflare vitală care trage după sine prietena singurătății de nedespărțit,, lumina din lumina de omăt, surâsul singurătății, ochiul ascuns de anemone și opera lui Max Richter, a lui Luciano Bario, simfonia ce urcă spre inefabil, fiindcă, spune poeta,” amintirea urcă în noi ca un bondar”.(Spații cu menhire ).

De-alungul vieții mele, am citit peste șase mii de cărți de poezie, și am scris, aproape, tot atâtea cronici, însă pot să spun că această carte semnată de Persida Rugu este cea care le depășește pe toate. Poezia aceasta face parte din noul curent globmodern ce a apărut după evenimentele descătușerii din decembrie. Curent ce vine după postmoderniști a căror poezii erau incoerente, ne trasmițând nimic, justificând că sunt absconse. Acest curent a fost teoretizat și botezat de mine într-un studiu publicat cu două decenii în urmă în presa literară.