Revista Luceafărul: Anul XII, Nr. 1 (133), Ianuarie 2020
V-ați iubit vreodată țara?
Editor: Agata, Botoșani, str. 1 Decembrie nr. 25
ISSN: 2065 – 4200 (ediţia online)
ISSN: ISSN 2067 – 2144 (formatul tipărit)
Director: Ion ISTRATE

Un fost bârlădean redescoperă Bârladul prin ghidul turistic. Spovedanie între cenaclişti…

Primit pentru publicare: 03 Ian. 2019
Autor: Corneliu VĂLEANU, Iași
Publicat: 04 Ian. 2019
©Corneliu Văleanu , ©Revista Luceafărul
Editor: Ion ISTRATE

În ajunul Crăciunului din anul 2019, făcându-i o vizită literatului, jurnalistului şi economistului ION N. OPREA (I. N. O. între prieteni) îmi întinde o cărţulie cam cât un caiet şcolar şi-mi spune: „Ca fost bârlădean, ca şi mine, citeşte şi scrie ceva despre ea!”. Am luat cărţulia în mână şi citesc: „GHIDUL TURISTIC AL MUNICIPIULUI BÂRLAD ŞI AL ÎMPREJURĂRILOR SALE”. 

Coperta din faţă cu imaginea emblematică a municipiului văzută din faţă – Palatul Comunal şi funcţionalitatea actuală – Sediul Primăriei Municipiului Bârlad. În stânga sus cu litere mari autorul acestui ghid:VASILE CÂRCOTĂ. Pe prima foaie, pagina 1, se repetă titlul şi jos EDITURA SFERA, Bârlad 2019, iar pe verso sunt trecuţi toţi cei care au muncit la realizarea Ghidului turistic:Coordonator prof. Vasile Cârcotă, Culegere computerizată tot prof. Vasile Cârcotă, Fotografii şi texte însoţitoare Gina Gheorghiu şi iar prof. Vasile Cârcotă, Traducere în limba franceză prof. Cezarina Popa, Traducere în limba englază (SUA) ing. Andi Călin Cârcotă, Redactor lucrare prof. Lucica Georgeta Cârcotă, Tehnoredactor Bogdan Artene. Menţiunea – Volum apărut cu sprijunul Promăriei şi a Consiliului Local Bârlad şi stema municipiului. 

Din toţi cei enumeraţi la realizarea acestui emblematic ghid turistic, cu excepţia a două nume de persoane, toate celelalte nume aparţin familiei Cârcotă. Pe foaia următoare – Cuprinsul cu titlurile: Introducere ( în limba română), Introduction(în limba franceză), Introduction (în limba engleză), Cadru geografic, Populaţia oraşului Bârlad, Obiective turistice, Instituţii de învăţământ, Reţeaua sanitară, Spaţii de agrement, Monumente funerare, Transportul de călători, Unităţi financiar – bancare, Justiţie şi ordine publică şi Unităţi comerciale de interes pentru turişti. 

Am scris cam tot ce ar interesa pe toţi tutriştii care ar păşi în municipiul Bârlad, atestat documentar ca aşezare la anul 1174. În decursul istoriei sale localiatatea a fost călcată de tătari, care de fiecare dată aproape ca au distrus-o, de turci şi de vreo şase ori de cisma rusească, când Moldova era călcată de aceştia. De ce mi s-a spus de către domnul Ion N. Oprea, ca fost bârlădean?

O voi spune la încheierea prezentării ghidului, care este realizat pe o hârtie fină, de bună calitate, cuprinzând imagini foto în culori cu clădiri şi monumente reprezentative ale municipiului care să stârnească interesul vizitatorului. Ajuns acasă, l-am citit imediat şi după ce m-am plimbat imaginar ca fost bârlădean, iar acum ca turist cu ghidul în mână, am strigat tare: „Felicitări şi bravo! Aţi reuşit o carte, un document, de mare valoare informativă despre Bârladul unde trăiţi şi munciţi şi unde eu am fost trăitor în tinereţea mea! ”Soţia, aflată în camera alăturată m-a auzind vorbind de unul singur şi a venit să mă întrebe cu cine vorbesc. 

I-am arătat ghidul turistic, spunându-i că m-am întors în oraşul tinereţii mele. Sigur, astăzi cred să fiecare oraş mai mic sau mai mare din ţara noastră are ghid turistic în care să prezinte istoria, monumentele şi frumuseţea acestora. Ghidul turistic al Municipiului Bârlad nu este voluminos, ci este făcut de o manieră ca să fie purtat de turist în borset, poşetă sau în torpedoul maşinii şi dacă treci prin Bârlad să-l poţi consulta repede şi uşor să afli cât mai multe. Astfel, turistul va afla poziţionarea Bârladului pe harta ţării. 

Acesta se află în zona Podişului Moldovenesc, ca axă de legătură între nord-estul Moldovei şi sudul acesteia. Calea principală este şoseaua care vine de la Iaşi prin Vaslui, se uneşte la Crasna cu şoseaua care vine de la Huşi, traversează oraşul ca o coloană vertebrală şi iese la sud spre trei direcţii: Tecuci – Focşani, apoi spre Galaţi şi în fine spre Podu Turcului- Adjud. Aşezarea este situaă pe malul râului Bârlad, care la început trecea chiar prin inima localităţii, dar apoi a fost deviat spre a proteja oraşul de inundaţii. 

Mica aşezare de la început s-a dezvoltat permanent, ajungând astăzi la marele oraş industirial şi cultural. Cândva , se spune că era un fel de centru social- administrativ al Ţării Berladnicilor pe la începutul Evului mediu. Îmi aduc aminte de fostul meu profesor de istorie de la Liceul „Gh. Roşca Codreanu”. pe mume Tănase, Traian Tănase care spune că numele oraşului ar fi fost dat în urma unei legende, susţinând că la început, locuitorii aşezării erau crescători de oi şi datorită faptului că râul Bârlad era navigabil, veneu cu bărci de la Dunăre, intrau pe Siret şi apoi pe râul care se vărsa în acesta, ajungând la mica aşezare de oieri care îşi îndemnau oile la urcat în bărci cu propoziţia „bâr la ladă”, ajungându-se la toponimicul cunoscut astăzi Bârlad. 

Asta e o legendă. Însă ştim că în orice legendă există un sâmbure de adevăr. Dar să revin la Ghidul turistic al Municipiului Bârlad. Cum spuneam, am fost bârlădean în tinereţe, în două etape şi nu mi-e ruşine să recunosc adevărul că nu l-am cunoscut atât de bine, că am trecut apoi de multe ori prin el şi m-am oprit pentru puţin timp. Acum, cu ajutorul ghidului turistic am reuşit să-mi îmbunătăţesc cunoştinţele şi să aflu frumuseţea şi bogăţia acestuia. Astfel, aflu dispunrea geografică pe globul pământesc a Bârladului: Paralela 46 grade şi 14 minute latitudine nordică cu meridianul 27 grade şi 40 minute longitudine estică, iar poziţionat în ţară în centrul Podisşului Moldovenesc pe albia râului cu acelaşi nume, flancat de şes şi de dealuri colinare, având o suprafaţă de 2042 de hectare. 

Din punct de vedere geologic, teritoriul aparţine vârstei cuaternare, dar şi a celei sarmaţiene. Relieful este specific de vale cu multe grinduri şi terase. Cert este faptul că pe pământul acesta fertil, de-a lungul istoriei s-au aşezat oameni care au trăit, au muncit aici, lăsând probe indubitabile ale preocuprilor acestora, fiind descoperite de către arheologi. Clima este temperat-continentală cu anotimpuri normale din punct de vedere climatic, dar şi cu abateri, în special secete şi inundaţii în verile ploioase. 

Din punct de vedere demografic autorul ghidului turistic trece în revistă, pe baza statisticilor, evoluţia populaţiei Bârladlui, astăzi având în jur de 60000 de locuitori, românii fiind în proporţie de 81, 9%, diferenţa aparţinând altor etnii. Religia preponderentă fiind cea creştin –ortodoxă, creştin-catolică şi altor biserici derivate din creştinsm, la care se adaugă o minoritate iudaică. Din punct de vedere istoric, Bârladul este consemnat în izvoare bizantine şi în unele acte emise de cancelaria papală ca fiind centrul Ţăriii Berladnicilor. În timpul domniei lui Alexandru cel Bun(1400 – 1432) este atestat ca târg situat la răscruce de drumuri comerciale care legau lumea Bizanţului şi a Orientului de Europa. În timpul domniei lui Ştefan cel Mare şi Sfânt, Bârladul a fost reşedinţa vorniclui Ţării de Jos a Moldovei şi tot aici a fost cancelaria voievodului de unde a emis numeroase documente. Nu a fost ocolit de hoardele barbare de tătari, turci, poloni şi ruşi. 

Din punct de vedere economic şi social, Bârladul a depăşit stadiul de târg de provicie, devenind uşor, uşor încă din secolul al XIX-lea şi un centru manufacturier cu o dezvoltare uşoară a micii industrii, apoi la începutul secolului al XX-lea industria să pătrundă mai mult în economia oraşului . Mai ales după al doilea război mondial, când în oraş au apărut mari unităţi de producţie – Fabrica de rulmenţi, Fabrica de confecţii şi altele de producţie mai mici. Însă, din punct de vedere turistic, Bârladul are cu ce se lăuda. Cele mai interesante obiective turistice pe care ghidul le recomandă sunt cele de tip cultural cum ar fi: Casa Naţională „Stroe S. Belloescu”, Muzeul „Vasile Pârvan”, Academia Bârlădeană, Teatrul „Victor Ion Popa”, Pavilionul Expoziţional „Marcel Guguianu”, Galeria de Artă „N. N. Tonitza” şi foarte multe case memoriale aparţinând personalităţilor urbei care s-au născut, au trăit şi muncit pe aceste meleaguri sau numai temporar. Să nu uităm că Bârladul este locul de naştere al domnitorului Alexandru Ioan Cuza, primul domnitor la Principatelor Unite Moldova şi Ţara Românească, la 24 ianuarie 1859. Oraşul este străjuit de mari şi impunătoare monumente închinate personalităţilor, dar şi unor evenimente din viaţa municipiului şi al poporului nostru. 

În ghid vom afla numele personalităţilor care au contribuit din plin la dezvoltarea culturii naţionale din care voi aminti doar câteva nume: Stroe S. Belloescu, Gheorghe Roşca Codreanu, George Tutoveanu, Tudor Pamfilie, C. D. Zeletin (pe numele adevărat Constantin Dimoftache), Vasile Voiculescu, Alexe Mateevici, Ion Buzdugan, Victor Ion Popa, Alexandru Vlahuţă, Emil Gârleanu şi mulţi alţii. Municipiul Brlad găzduieşte din 1955 Teatrul „Victor Ion Popa”, Casa de Cultură „George Tutoveanu”, Centrul Cultural „Mihai Eminescu”, modernul cinematograf „Victoria” şi multe altele. Să nu uităm monumentele de cult: 17 biserici ortodoxe, una catolică, o sinagogă, două creştin evanghelice, una creştin-adventistă, una martorii lui Iehova şi una baptistă. Cea mai veche biserică ortodoxă datează din anul 1636, ctitorită de voievodul Vasile Lupu şi cunoscută mai ales sub numele de Biserica Domnească. 

Bârladul este flancat şi de câteva mânăstiri ctitorite în localităţile din preajma municipiului. Un loc aparte în viaţa Bârladului îl ocupă învăţământul care îşi are începutul în anul 1832, cu o şcoală primară pentru 50 de băieţi, ca numai după doi ani să aibă 118 elevi. Pentru fete învăţământul primar debutează în anul 1856. În anul 1846 apare învăţământul secundar pentru băieţi datorită iubitorului de carte Gheoghe Roşca Codreanu. Din 1864 învăţământul gimnazial trece şi în faza învăţământului liceal. În anul 1886 s-a dat în folosinţă clădirea Colegiului „Gherghe Roşca Codreanu”aşa cum o vedem şi astăzi cu bustul ctitorului în faţa unităţii de învăţământ încărcată de istorie. Cel care scrie aceste rânduri despre Ghidul turistic al Municipiului Bârlad a fost elev al acestui liceu în clasele a VIII-a şi a IX- curs seral, după care am continuat cu clasele a X-a şi a XI-a la Liceul nr. 3 situat în zona cartierului muncitoresc şi al stadionului, iar examenul de maturitate, cum se numea pe atunci, l-am susţinut la Compexul şcolar situat pe Dealul Morilor, acolo unde avea să fiinţeze o Academie militară româno-sovietică, dacă nu s-ar fi retras truple sovietice din ţara noastră în 1958. 

Dar ceea ce dă frumuseţe deosebită Bârladului sunt spaţiile de agrement formate din grădinile publice, cea zoologică, scuarurile, terenurile de joacă pentru copii, stadionul cu dotările necesare, terenuri de tenis şi altele. Voi prezenta doar câteva, lăsând turistul să le descopere. Frumoasa Grădină publică înfiinţată în anul 1838, din iniţiativa domnitorului Moldovei Mihai Sturza. Parcul are o varietate de arbori şi de culturi floricole. În acest spaţiu de recreiere s-a construit şi un teatru de vară. Are alei asfaltate şi tot felul de amenajări pentru destinderea şi desfătarea bârlădenilor şi a turiştilor care îl vizitează. În imensul parc se află statuia în bronz a marelui compozitor George Enescu, statuia în bronz a poetului Alexandru Vlahuţă, grupul statuar în bronz al marelui povestitor Ion Creangă înconjurat de copii, o troiţă, o fântână arteziană din care apa se revarsă în cascadă. Tot în Grădina publică se află şi Grădina zoologică inaugurată în anul 1960 şi care în prezent adăposteşte animale din diferite colţuri ale lumii şi păsări exotice. La loc de cinste se află Parcul Teatrului „Victor Ion Popa”situat în inima oraşului. În acest parc tronează bustul de bronz al luceafărului poeziei noastre naţionale Mihai Eminesu. Tot aici se află busturile sculptorului Marcel Guguianu, al dramaturgului Victor Ion Popa, autorul nemuritoarei piese de teatru „Tache, Ianche şi Cadâr”de inspiraţie locală, ale scriitorilor George Coşbuc, Alexandru Vlahuţă, Ion Creangă, I. L. Caragiale, Barbu Ştefănescu Delavrancea, Garabet Ibrăileanu, Gerge Topârceanu şi Ion Slavici. Cum ieşi din Bârlad spre Tecuci, sus pe Dealul Morilor, se află Parcul Compexului Şcolar, un parc dendrologic. La loc de cinste se află Scuarul Cerbul de Aur. Aici se înalţă Monumentul Eroilor Neamului din cele două războaie mondiale, o lucrare în bronz de mari dimensiuni realizată de sculptorul ieşeanConstantin Crengăniş. În scuarul din Piaţa Victoriei se află statuia Domnitorului Alexandru Ion Cuza, operă realizată de sculptorul Paul Vasilescu şi o lucrare bust a Domnitorului amplastă în faţa Cercului Militar, loc unde se desfăşoară adunările publice ale Zilelor Cuza de la 20 martie şi 24 ianuarie. La intrarea dinspre Tecuci, începe Bulevardul Republicii unde este amplasată  o cruce de mari dimensiuni cu imaginea lui Iisus Cristos răstignit. 

În Municipiul Bârlad se mai găsesc şi alte sculpturi ale personalităţilor care au stat ceva timp sau au trecut, cum ar fi: Costache Negri, Alecu Russo, Vasile Pârvan, Manolache Costache Epureanu sau grenadierul Constantin Muşat şi alţii. Pentru copii se află amenajate 48 de terenuri de joacă. Ca orice oraş modern, Bârladul asigură pentru localnici sau pentru turişti mijloace moderne de transport în comun, autobuze şi taxiuri. De asemenea, municipiul are un Palat al Administraţiei Financiare. Sunt opt filiale ale băncilor naţionale şi internaţionale dotate cu bancomate. În fostul Bloc al Tineretului se află Judecătoria, Parchetul, Baroul de avocaţi şi cel al grefierilor. Ordinea publică este asigurată permanent de Polliţie, de Poliţia comunitară (locală),  jandarmerie, la care se adaugă firmele de pază private. 

La începutul acestui material am făcut afirmaţia că în tinereţe am fost în două perioade bârlădean. Prima a fost în anul 1956, de la 1 martie până pe la jumătatea lunii iunie. Eram elev al Şcolii de macanici agricoli din Huşi de unde abadonasem cursurile. Motivul? În toamna anului 1953, am fost admis la Şoala profesională metalurgică, clasa de lăcătuş mecanic, cu durata de doi ani. În luna mai 1955 s-a schimbat profilul  şcolii, în cea de mecanici agricoli, meserie care nu-mi plăcea. Dar volen-nolens, vorba proverbului „Bei Grigore aghiazmă!”, am fost obligaţi noi, elevii de la metalurgică să urmăm încă un an noua meserie. 

Ca s-o învăţăm mai repede şi mai bine, încă din vacanţa de vară din 1955, am fost repartizaţi pe la diferite SMT-uri din fosta Regiune Iaşi şi pe la diferite brigăzi de tractoare. Asfel, că mulţi dintre noi, adică cei care venisem de la şcoala metalurgică, am fugit de la şcoală, fiecare pe unde a apucat. La sfârşitul lunii februarie 1956, i-am spus mamei, ( tatăl meu murise în 1952), că poate să mă omoare, că eu nu mai mă duc la SMT-ul unde îmi făceam practica. Mama mi-a spus: „Treaba ta!”. Mi-a dat nişte bani şi am plecat la Bârlad, unde fratele meu mai mare era comandant de pluton la o unitate de militari constructori care munceau la ridicarea şi schimbarea la faţă a Bârladului. Cu ajutorul lui, care avea relaţii cu şefi de şantiere, am fost angajat ca mecanic pe două utilaje de construcţii, un malaxor care prepara mortar şi o pompă care-l trimitea la zidăria viitorului bloc al tineretului. Pe la jumătatea lunii iunie, mă trezesc pe şantier cu dirigintele clasei. Aflase unde mă aflam şi a venit să mă salveze, spunându-mi că am nevoie de un act prin care să justific că am terminat o şcoală, indiferent în ce meserie, ca să pot fi angajat în viitor cu acte în regulă. 

Astfel s-a încheiat prima mea şedere la Bârlad şi îmi aduc aminte cum arăta oraşul. Un şantier. Dirigintele m-a luat de la locul meu de muncă şi m-a dus la SMT Tutova, unde am dat examenul de conducere al tractorului şi apoi la Huşi, să dau examenul teoretic de absolvire. În luna iulie 1956, m-am văzut în buzunar cu două acte: Diploma de mecanic agricol şi o adeverinţă cum că făcusem aproape doi ani de şcoală în meseria de lăcătuş mecanic. Aceste două acte m-au salvat. Cu ele în buzunar, am fost angajat imediat la o uzină de prelucrare a viei şi vinului (MAT) în localitatea Podu Turcului, azi în judeţul Bacău. Aici am lucrat până la sfârşitul lunii martie 1957, când am cerut desfacerea contractului de muncă pentru a mă salva. Seara mă culcam cu sticla de vin la cap şi dimineaţa mă trezeam cu paharul de ţuică. Mi-am dat seama că mă afund în prăpastie. 

Începând cu luna mai 1957, am fost angajat tot ca mecanic de uzină la un spital şi un liceu din localitatea Horia de lângă Roman, pentru că pe atunci nu exista sistemul energetic naţional. De-abia se lucra la Hidrocentrala de la Bicaz. De aici m-am transferat la Fabrica de ţevi Roman, care de-abia se dăduse în funcţiune şi se căutau muncitori. Începând cu luna mai 1958 am fost angajat ca lăcătuş mecanic de întreţinere la centrala termică a fabricii. Din luna iunie 1958 am început să practic sportul de performanţă, să joc la echipa de rugby Laminorul. În toamna aceluiaşi an, am jucat la Bârlad împotriva echipei Constructorul. După meci, antrenorul acestei echipe mi-a spus dacă nu vreu să mă transfer la echipa bârlădeană pentru sezonul viitor. N-am stat pe gânduri şi în luna decembrie a aceluiaşi an, iată-mă din nou bârlădean. Am fost angajat la Fabrica de rulmenţi ca lăcătuş mecanic la Secţia sculărie a acesteia. Aici l-am cunoscut pe d-l Ion N. Oprea, care era redactorul Ziarului „RULMENTUL”. 

Dumnealui m-a iniţiat în tainele jurnalismului. Am devenit colaborator al ziarului prezentând portrete ale muncitorilor fruntaşi din fabrică şi am fost atras de muza poeziei, publicând mai multe creaţii. Am participat şi la şedinţele Cenaclului literar „Mihail Sadoveanu”care-şi ţinea şedinţele literare în cadrul bibliotecii orăşeneşti. În septembrie 1961 am luat examenul de admitere la liceul seral pe care l-am absolvit cu diplomă de maturitate în vara anului 1965. Deci, am fost muncitor, jucător de rugy şi elev timp de patru ani din cei aproape şapte ani din a doua etapă a vieţii mele ca bârlădean. În această, perioadă de timp, vechiul târg a început să se dezvolte rapid şi frumos. În anul 1967 cenaclul literar a scos un volumaş cu creaţii literare şi, deşi nu mai eram de doi ani în Bârlad, ci student la Facultatea de Filologie din cadrul Universităţii din Bucureşti, curs de zi din octombrie 1965, prietenul meu, poetul Alexandu Tacu-Zeletin, acum trecut în lumea veşnică, mi-a trimis volumul intutulat „INSCRIPŢII”în care am fost inclus cu poemul DEMOLĂRI, creaţie inspirată din cee ce văzusem în transformarea vechiului târg în cele două etape ale vieţii de bârlădean. 

Desigur că m-am mai oprit în Bârlad de mai multe ori, aducându-mi mereu aminte de tot felul de întâmplări trăite în acest frumos oraş moldav. De una am să vă povestesc acum. În anul 1989, făceam parte din Cenaclul de epigrame al Iaşiului şi am fost selecţionat alături de un alt coleg să reprezentăm Judeţul Iaşi la faza zonală a concursului de epigrame care se desfăşura în cadrul Cântării României. Mi-au fost selecţionate, trecând prin cenzură, 5 epigrame. Una din ele a făcut carieră, fiind publicată ulterior în foarte multe culegeri epigramistice sau publicată în diverse ziare de după 1990, Se intitula „Critică cu efect invers”pe care o reproduc. „Pe cel ce are-n schemă rang/L-a crticat direct;/Iar crtica avu efect/de bumerang”Şi atunci ca şi acum(cu toată democraţia) critică-ţi şeful şi vei trage consecinţele. După ce am prezentat epigramele pentru concurs, am spus trei distihuri epigramatice, din care unul era adresat unei colege, dar viza pe numărul doi de sus, ştiţi cine era şi cum era văzută. Distihul suna astfel: „Îşi dă aere de savantă/Dar eu ştiu că e o toantă!”La ieşire de pe scenă, colegul meu mi-a spus: „Bă, ai înebunit! Ce te-a apucat?. . . După acel moment am trăit cu frica în mine până în decembrie 1989, să nu fiu chemat de securitate să răspund pentru ce afirmasem în acel distih. Deşi în facultate am absolvit cursurile de jurnalism, nu am urmat cariera de ziarist, ci am ales-o pe cea de profesor. Şi nu-mi pare rău. Ca dascăl al copiilor până la vârsta de 70 de ani am avut mari satisfacţii profesionale. 

Prezint în continuare poemul „DEMOLĂRI” ca o amintire de suflet din perioadele bârlădene.
Când au început demolările,
Cocioabele din cartier
Au prins să tremure ca babele în ger,
Să se vaiete ca-şi dau sfârşitul
Când le-a împlântat cuţitul
În trupul plin de boală
Şi veşnic în răscoală.
Din primele lovituri
Pereţii coşcoviţi
Au prins să sară în lături zdrobiţi.
Fiecare bulgăre amintea:
Un plânset,
Un jurământ,
Un blestem,
Un rânjet
Al unui copil în zdrenţe
Cu un vis palid pe frunte,
Al unei mame încercând să îngheţe
În focul lacrimilor mânia,
Al unui tată pornind cu făclia
Revoltei aprinsă din ele. . .
Fiecare lovitură
Dărâma pereţii foamei şi ai urii
Măturând pământul de tină
Ca un puhoi slobozit din zăgazuri. . .
În locul cocioabelor,
Din cărămizi şi beton
Răsăreau ca mlădiţe primăvara
Din trunchiul arborelui sănătos
Zvelte contururi de bloc.