Revista Luceafărul: Anul XIII, Nr.5 (149), Mai 2021
Editor: Agata, Botoșani, str. 1 Decembrie nr. 25
ISSN: 2065 – 4200 (ediţia online)
ISSN: 2067 – 2144 (formatul tipărit)
Director: Ion ISTRATE

Ungaria – refuzul de a fi captiv în lumea liberă

Primit pentru publicare: 23 Mai 2021
Autor: Gruia COJOCARU, redactor al Revistei Luceafărul
Publicat: 24 Mai 2021
© Gruia Cojocaru, © Revista Luceafărul
Editor: Ion ISTRATE

Ungaria – refuzul de a fi captiv în lumea liberă

În relația dintre națiuni, a privi prezentul prin prisma faptelor consumate odinioară este o obligație de care, la nivelul mentalului colectiv, n-ar trebui să ne dezlegăm cu lejeritate. Pe de altă parte, a fi incapabil să te eliberezi de mânie după ce, în urma unui conflict de amploare, Istoria a tranșat lucrurile în favoarea ta, mi se pare c-ar fi expresia unui infantilism pe care, ar fi util să-l afișăm mai rar…

Mulți dintre conaționali au preluat, fără digerare, indignarea liderilor Uniunii Europene, care, prin vocea Germaniei, au înfierat apropierea Ungariei de Federația Rusă și China comunistă. În presă și pe rețelele de socializare, ai noștri și-au amintit de trecutul contondent cu vecinul de la Nord-Vest și-au sporit corul european antimaghiar. Totuși, pentru a înțelege noi, românii, problema antipatiei față de leadership-ul maghiar e nevoie de o scurtă  incursiune în istoria comună a celor două popoare.

Așadar, vreme de aproape un mileniu, Transilvania a fost sub dominație maghiară. Cucerirea formațiunilor prestatale românești din Transilvania s-a derulat pe parcursul mai multor secole (IX-XI, alte surse merg până în secolul XII), însă momentul cheie este anul 1000, când, sub Ștefan I al Ungariei, primul rege maghiar, expansiunea a devenit consistentă.  Inclusiv între anii 1541-1699, când cea mai mare parte a Ungariei a fost transformată în pașalâc turcesc, nobilii maghiari conduceau Principatul autonom al Transilvaniei. La fel se întâmpla și sub Monarhia Habsburgică (1711-1867), când Dieta transilvană era dominată de nobilii maghiari. Românii ardeleni rămân sub stăpânirea grofilor maghiari și după anul 1867, când împăratul Franz Joseph și o delegație maghiară, în frunte cu Ferenc Deak, pun bazele unei Duble Monarhii Austro-Ungare, printr-un compromis generat de slăbirea puterii habsburgice și ascensiunea celei maghiare. Firește că în acest desfășurător, sincope românești precum epoca lui Iancu de Hunedoara ori, pentru o clipă, cea a lui Mihai Viteazul nu pot suprima o evidență – mileniul de dominație maghiară în Transilvania a fost o realitate istorică!

Anul diamantin pentru Neamul Românesc a fost, fără îndoială, 1918, când, după Unirea Basarabiei și a Bucovinei cu Regatul României, se desăvârșește statul român prin Unirea Transilvaniei cu Patria-Mamă la 1 Decembrie. Despre șansa Istoriei, rolul Marilor Puteri, cu precădere al Franței și, mai ales, al Statelor Unite ale Americii – care prin vocea președintelui Woodrow Wilson impunea  planul de instaurare a păcii după Primul Război Mondial (și) prin reajustarea frontierelor în baza principiului autodeterminării naționalităților –  am evocat pe larg în materiale publicate în Luceafărul, nu e cazul să revin. Am revelat acum contextul istoric, deoarece îi înțeleg pe vecinii noștri maghiari, atunci când privesc Tratatul de la Trianon, din 1920 – prin care s-a consfințit înfăptuirea dreptului la autodeterminare al popoarelor din Transleithania (partea ungară a Dublei Monarhii), legitimând frontierele dobândite prin efortul militar al României, Cehoslovaciei și Regatului Sârbilor, Croaților și Slovenilor – ca fiind o catastrofă.

            Din punctul nostru de vedere, cadoul Marilor Puteri reprezintă intrarea în normalitate a destinului națiunii române, ținând cont de continuitatea noastră milenară pe aceste meleaguri. Așadar orice dinte românesc împotriva maghiarilor este o neghiobie! Dimpotrivă, astăzi, mai mult decât oricând putem privi cu nedisimulată admirație spre vecinul din Câmpia Panonică. De ce?

În primul rând, statul maghiar n-a rămas suspendat în vid, precum s-a întâmplat cu cel român în ultimul deceniu al secolului XX. După prăbușirea Cortinei de Fier, care-a înlănțuit și Ungaria câteva decenii, statul maghiar fondează în anul 1991 Grupul de la Vișegrad, organizație de cooperare economică – formată din patru state central-europene: Cehia, Slovacia, Polonia și Ungaria –, creată după modelul Uniunii Europene, reînnoind astfel un acord ungaro-polon din secolul XIV, prin care, recunoscându-se suveranitatea cehă asupra Ducatului din Silezia, s-a urmărit crearea unor noi piețe economice pe continent. Forța economică a grupului este considerabilă, dovadă că, din anul 2007, la doar trei ani de la aderarea la Uniunea Europeană, cele patru state au fost incluse în spațiul Schengen, spre care noi, românii, privim mai indiferenți decât o făcea vulpea cu strugurii lui Esop… În replică însă, România, pe lângă aderarea la Uniunea Europeană, a înființat în anul 2015 Grupul de la Craiova – format din Bulgaria, Serbia și România, la care, din 2017 s-a alăturat și Grecia –, total nefuncțional, reprezentând în fapt expresia ineficienței dezarmante a politicilor de stat de după ’89…

Al doilea argument, care-mi sporește admirația invocată: capacitatea Ungariei de a-și promova pragmatic interesele naționale, indiferent de linia directoare a Berlinului, conducătorul de facto al uniunii, mai ales după desprinderea Angliei din construcția europeană de după Al Doilea Război Mondial. Astfel, după anexarea Crimeei de către colosul de la Răsărit, premierul Viktor Orban a fost singura voce europeană care s-a opus sancțiunilor impuse Moscovei de către Bruxelles, motivând că acestea afectează economia ungară. Ca urmare, volumul comerțului dintre Ungaria și Federația Rusă a sporit, mai ales după anul 2018, Viktor Orban conturându-și poziția: Fiecare țară e acolo unde Dumnezeu a creat-o. Pentru Ungaria, asta înseamnă ca ea să se afle în triunghiul Moscova-Berlin-Istanbul. În replică, elegant, Țarul Putin a precizat: Considerăm Ungaria drept partener prioritar în distribuția gazelor naturale rusești în Europa.

Un alt imens jucător global, util dar incomod (și) pentru Uniunea Europeană, China, a devenit aliat al executivului de la Budapesta, în pofida iritării Berlinului. Statul ungar a blocat declarația Uniunii Europene, care critica legea securității din Hong Kong, impusă de China. De asemenea, Ungaria este singurul stat din Uniunea Europeană care a permis Huawei, companie multinațională producătoare de echipamente de telecomunicații din China, să participe la construcția rețelelor 5G, fapt deranjant nu doar pentru Bruxelles, ci și pentru Waschington. Iar lucrurile nu se opresc aici, guvernul maghiar plănuind să construiască la Budapesta un campus pentru Universitatea Fudan, din China, cu bani de la statul comunist. Cu privire la acest obiectiv, însăși reprezentanții opoziției maghiare susțin că  acest campus al Universității Fudan ar putea reprezenta un risc nu doar pentru Ungaria, ci și pentru Uniunea Europeană și NATO, iar faptul că acolo vor fi pregătiți și diplomați este deosebit de îngrijorător.

…Și totuși, Ungariei îi merge bine, investițiile solide ținându-se lanț, prosperitatea se simte în fiecare sector al vieții sociale. Criticii, de la noi și de oriunde, argumentează că, fiind parte a clubului comunitar, Ungaria trebuie să respecte regulile majorității. Dar, aș întreba: cui a dat socoteală Germania pentru continuarea gazoductului Nord Stream 2, atunci când statele democratice au criticat vehement încarcerarea lui Alexei Navalnîi, liderul opoziției regimului Putin?!… Până și Statele Unite ale Americii au solicitat insistent, amenințând cu sancțiuni, blocarea proiectului, care pentru Occident reprezintă un acces la gaze rusești, însă pentru Kremlin este o gură de oxigen în nevoia de supraviețuire! Răspunsul Berlinului: NU! Invocând ideea că nefinalizarea Nord Stream 2 ar conduce la  izolarea economică a Rusiei, având efectul geostrategic de strângere şi aprofundare a relaţiilor ruso-chineze, diplomația germană și-a urmărit direct interesul economic strategic. Același interes l-a vizat și în relație cu gigantul Asiei de Est, unde, de pildă, exporturile de bunuri și servicii ale Germaniei în China au ajuns, în anul 2018, potrivit Băncii Mondiale, la 106 miliarde de dolari. Numai Volkswagen vinde anual pe piața chineză peste 4 milioane de mașini… asta ca să conturăm dimensiunea pieței chineze…

Dar Ungaria ar trebui să mențină distanța față de regimul comunist de la Beijing, nu-i așa domnilor/doamnelor de la Berlin și Bruxelles?!… Ei bine că nu, Ungaria, printr-un lider de excepție își urmărește dezvoltarea destinului național, pendulând fără teamă între Occident și Orient, așa cum o dictează nevoile interne, refuzând titlul de captiv în lumea liberă. (Va fi interesant de urmărit în ce măsură Occidentul va sprijini opoziția maghiară, condusă de primarul Budapestei, pro-europeanul Gergely Karacsony, pentru a-l înlătura pe naționalistul pur-sânge Viktor Orban la alegerile din primăvara lui 2022 și, mai cu seamă, e de analizat amploarea injecției de capital, pe care regimul de la Beijing o va pompa în economia ungară. Pariază cineva pe o presupusă naivitate chineză, care-ar risca altfel să piardă o poartă de intrare sigură în Uniunea Europeană?! Xi Jinping va hrăni suficient de robust economia Ungariei, întru prosperitatea cetățenilor maghiari, pentru ca norodul să-l mențină la putere pe Orban!)

… Iar noi, românii, simțim cum Istoria se scurge implacabil pe lângă noi, o dată cu milioanele de tineri plecați în traista avionului spre Occident. Da, au înflorit sălbatic macii și-s vremuri de bejenie, într-un Sadoveanu reinventat surd de urletul pământului…