La noi e  vară, și ce vară caniculară, Doamne!, perioadă de vacanță, concedii, prin țară sau pe alte paralele și meridiane pentru unii dintre noi. Și-ntr-o zi, pe Radio România Cultural, am prins ceva dintr-un interviu luat Adinei Popescu (1978) care a scris o carte de amintiri personale, dar valabile  și pentru mulți dintre noi. Depinde de vârstă, e drept. 8 povestiri de vacanță, cu ilustrații de Bilyana Velikova, Editura Arthur, 2023, 142 pagini. S-au scris și se vor mai scrie, publica  probabil cărți despre communism la noi sau în alte țări ce au trăit sub dictatură. Dar in aceste povestiri avem perspectiva unui copil asupra vieții  domestice în communism. Cele 8 povestiri sunt împărțite pe trei idei (unde o familie putea petrece vacanța) : La munte,  La mare și  În orice împrejurare.

Personajele principale sunt Adina, o fetiță de  vreo 8-9 ani, (este vocea  ei, curiozitatea ei, ironia ei,de fapt totul e scris la persoana I singular) și părinții ei, mama Doina și tatăl Anton. Și desigur societatea în care trăiau atât cât ea le îngăduia. 

 DACA + a fi / a găsi este o sintagmă fără de care nu se rezista, nu se putea  accepta viața de zi cu zi chiar și în vacanță sau mai ales atunci: Pepsi ( dar poți să-l tot cauți și prin stațiunea Neptun la restaurante mari), friptură, ciocolată chinezească ( ambalajul are pe el o pagodă și scrie cu litere chinezești, nu se compară nici cu Piticot care “te face voinic, la munte la mare, în orice împrejurare”, nici cu ciocolata cu rom, nici cu orice altă ciocolată românească care are gust de săpun și e foarte tare), alune prăjite și sărate ( altfel obținute greu prin telefonare la Casa de Comenzi, unde mereu suna ocupat). Prin magazinele gen alimentara de pe Calea Moșilor din București se pot găsi creveți vietnamezi, conserve în sos tomat, la Fortuna  poate apărea din când în când nectar bulgăresc.

Trebuie respectate niște reguli . Nu se putea scrie, spune adevărul. Așa că Adina , după patru zile de tabăra , “că-n filmele de groază” (așa simte și gândește ea)  scrie părinților pe cărțile poștale din Predeal doar : “ Dragii mei, vremea e frumoasă, mâncarea e bună, salutari din tabără!” Și tot Adina nu trebuie să povestească la scoală că părinții ei ascultă acasă postul de radio Europa Liberă și nici că au o mașină de scris. Atunci când devine comandantă de detașament cu șnur galben, Adina este îndemnată de tovarășa Poștăriță, secretara de partid a școlii, să raporteze în cadrul detașamentului tot ce I se pare în neregulă în clasă, pe stradă și chiar acasă . Despre radiațiile de la Cernobîl se vorbește doar pe la colțuri, ca despre un mare secret.

Dar lectura pe vacanță e importantă: Familia Roademult, Făt-Frumos certat cu gluma, Legendele Olimpului, volumele 1 și 2 (Zeii și Eroii), Povestiri istorice de Dumitru Almaș, Marile speranțe și Oliver Twist de Dickens, Pe drumuri de munte de Calistrat Hogaș. 

Ironia, spiritual de observație al copilului, câteva exemple : portretele din volumul Eroii se întorc  la Adina cu bărbi, mustăți, țigări intre buze “precum tovarășele noastre profesoare”. Oamenii la mare sunt diferiți de cei din București pentru că sunt mult mai dezbrăcați, poarta saltele și colaci umflați cu aer și mai ales nu se grăbesc, nu sunt nervoși, nu se înghesuie, par mai fericiți.

Îmbrăcămintea : minijup, colanți pentru cei mai tineri, costumaș alb cu buline grena poartă mama, pantaloni lungi cu bretele si cămașă albă poartă tata la ocazii (cina la Calul Bălan). Când a devenit pionieră, mama  a cumpărat Adinei costumul (fustă plisată, cămașă albă și cravată roșie.) “Flutură în vânt, zălog de legământ,întâiul meu cuvânt de pionier…”

Lumea de vis , a vacanței, înseamnă pentru adulți, dar și pentru copii : a sta întins pe un șezlong,  a ronțăi alune cu sare, a spune bancuri , a bea un Pepsi, un Brifcor, a ronțăi floricele de porumb, a mânca niste clătite cu gem acrișor,chiar și cu puțin… nisip, a asculta muzică, a dansa. 

Mâncarea în tabăra : ciorba, pâine, piure de cartofi și o chiftea cu sos. Chiflele sunt bune de jucat tenis cu ele chiar și la restaurante celebre. La micul dejun ceaiul „are gust de spital”, iar marmelada e cam acră. La restaurantul hotelului e de preferat să fii repartizat în prima tură că se află ceva mai multa carne în farfurie. La Calul Bălan meniul este lung, scris și-n limbi străine pentru Adina, dar toți trei comandă ceafa de porc cu cartofi prăjiți, salată de varza, Pepsi, vin. Și se da bacșiș 20 lei.

Bușteni, poiana Izvoarelor, Pichetul Roșu, cabana Mălăiești- traseul repetat de familie, vara. Iarna, în gazdă la Bușteni, televizorul alb-negru Diamant nu funcționează, dar ce să vezi, poate doar  Gala desenului animat care dura vreo 10 minute.

Pentru a petrece un sejur ( 12 zile,camera la hotel, trei mese pe zi la restaurantul hotelului ) în august la mare, încă din martie trebuie mers la ONT, unde biletele sunt scumpe. Sunt de preferat bonurile valorice care permiteau să alegi restaurantul (experiență culinara negativă la hotelul Callatis, de exemplu, „niste lături” , după Anton).

Nicolae Ceaușescu- nu poate fi înjurat decât  prin pădure, dar cu atenție să nu te audă alt turist. Anton se răcorește puțin strigând : “Să te ia dracu’de dictator nenorocit ! Jos tiranul communist!” Doina  îi spune destul de des soțului : “Taci, Antoane, că te leagă!” când el este prea vocal la cozile pentru alimente, brazi („În țara asta nu mai există nici Crăciun , nici Dumnezeu !” sau : “Ce păcat că ne-am născut în nenorocita asta de țară!”), dând vina pe raționalizare.

“Las’că n-om muri…” formulă des folosita pentru a rezista la nedreptățile, inegalitățile, obstacolele sociale și a se autoîncuraja că situația se va îmbunătăți.

100 de lei, din perspective Adinei, valorează vreo cinci-șase discuri cu povesti, vreo patru cărți mari cu ilustrații cum ar fi Fram, ursul polar, vreo zece bilete la cinema, patruzeci de pateuri calde, vreo cincisprezece sticle de Pepsi Cola.

Postul Radio Europa Liberă este ascultat de Anton în camera Adinei, pe întuneric, la un radio cu baterii, cu sunetul dat la minimum,  ca să nu audă cumva vecinii. Doar așa se află știri adevărate din țară și din lume, nu balivernele de seară de la televizor. Și uite așa au aflat de  explozia de la o centrală nucleară și de radiațiile emanate. Mai vine și cutremurul din 1986,  un alt semn că va cădea comunismul, după Anton.

Jocurile Adinei : în spatele blocului unde locuiesc bunicii din Cluj : cu elasticul, Rațele și vânătorii,  care se dă mai tare în hinta (leagăn), fața (de-a ascunselea), Păcălici și Marroco prind bine în tabără.

Ultimele 15 pagini ale cărții au trecut de revoluție, Adina a terminat  clasa a V-a, nu mai poartă uniformă, face  religie, cântecele și poeziile cu pionieri trebuie uitate căci sunt de “tristă amintire”, portretul lui N. Ceaușescu din clasa a fost înlocuit cu o icoană, în magazine acum sunt bomboane Bonibon, gume Turbo cu surprize- fotbaliști, cafea, pâine turceasca, pui, salam… Și familia pleacă ,în vacanța de vară, cu trenul, în Occident, la Budapesta. Au trecut granița de vest, liberi.

Imagine realistă, amuzantă, ironică, critică pe fundalul lipsurilor si frustrărilor anilor 1980-1990. Text bun pentru orice anotimp, indiferent de vacanță sau nu. Si pentru ora de istorie. (Octavia Buhociu)