Revista Luceafărul
  • Caută pe sit


Colecţia revistei

Anul 1

Anul 2

Anul 3

Anul 4

Anul 5

Anul 6

Fondat 2009 • ISSN 2065 - 4200 Anul 11 → 2019
Revista Luceafărul
Revista „LUCEAFĂRUL” este o publicaţie de cultură, educaţie şi atitudini destinată sufletului neamului românesc. Considerăm că omagierea marelui român Mihai Eminescu, fondator al spaţiului cultural românesc modern, este o provocare şi o datorie de onoare a fiecăruia dintre noi, căreia îi putem da curs în nenumărate feluri. Cu credinţă în misiunea noastră, încercăm să contribuim prin această revistă la crearea unor repere culturale autentice şi stabile.

Viața politică dincolo de cronicărie a cărturarului Miron Costin

Revista Luceafărul: Anul XII, Nr. 2 (134), Februarie 2020
Editor: Agata, Botoșani, str. 1 Decembrie nr. 25
ISSN: 2065 – 4200 (ediţia online)
ISSN: 2067 – 2144 (formatul tipărit)
Director: Ion ISTRATE

Viața politică dincolo de cronicărie a cărturarului Miron Costin

Primit pentru publicare: 29 Febr. 2020
Autor: Ciprian ANTOCHE, redactor șef  – Revista Luceafărul
Publicat: 29 Febr. 2020
© Ciprian Antoche© Revista Luceafărul
Editor: Ion ISTRATE


    Viața politică dincolo de cronicărie
           a cărturarului Miron Costin

     Miron Costin s-a născut la 30 martie 1633, făcând parte din familia Movileștilor din Moldova și Muntenia. Al doilea fiu din cei unsprezece ai Saftei Scoarțeș și a harmanului Iancu Costin, om fără prea multă cultură și știință de carte, dar un fin cunoscător al fenomenelor politice ale vremii.
​ ​ ​ ​ Iancu Costin, un personaj istoric al vremurilor uns cu toate alifiile, ce s-a îmbogățit din comerțul cu vite și cai moldovenești vânduți în Polonia, se căsătorește cu Safta, nepoata domnitorului Miron Barnovschi-Movilă, domnitor care l-a ridicat pe Iancu în rândul marilor boieri devenind omul său de încredere și căruia, drept recunoștință, Iancu dă numele de botez feciorului său Miron. În una din călătoriile sale la Poarta otomană alături de Iancu Costin, domnitorul moldovean avea să fie pârât padișahului pentru simpatia sa pentru polonezi și aruncat în temniță din cauza pârelor vornicului Vasile Lupu, unde va fi ucis în 1628. Iancu Costin va fi lăsat eliberat să ducă trupul decapitat și neînsuflețit al lui Vodă în Moldova, devenind ispravnic la averea lăsată de Barnovschi, de unde va primi rangul de hatman (conducător al oștii moldovenești) de la o altă rudă a soției sale, domnitorul Moise Movilă.
​ ​ ​ ​ Sub domnia noului Moise Movilă Vodă, zădărnicește prin viclenie, un atac al turcilor împotriva polonilor din Camenița, înștiințându-i pe otomani că oștile cazacilor zaporojeni vin în ajutorul leșilor, făcând ca în 1633 turcii să se retragă din război. Aflând de vicleșugul lui, pe timpul când Miron Costin avea numai un an împlinit de la nașterea sa, de frica turcilor, împreună cu familiile, Iancu Costin și Moise Movilă Vodă se refugiază în Polonia spre a scăpa cu viață, aici, Iancu Costin arendând o moșie lângă Nowosilka Nowa pe care a administrat-o cu pricepere.
A fost socotit drept un erou de către leși, iar pentru fapta sa împotriva turcilor, Dieta leșească i-a acordat statutul de nobil polon, obținând indigeratul (cetățenia) și includerea în șleahtă, lui și a fiilor săi în anul 1638 pentru salvarea Cameniței, fapt ce a deschis drumul unui privilegiul ca Miron Costin să aibă o educație aleasă.
​ ​ ​ ​ Miron Costin își va aprofunda studiile la colegiul ieruzit de la Bar (1647-1652) și la școala de la Camenița (1648-1650), devenind în timp un vădit învățat, cu o distinsă cultură, întinsă și sistematică, bazată pe profil umanistic și clasicism, cu bogate cunoștințe de literatură și​ istorie antică și polonă, geografie, logică, teologie, grăind și scriind în limba română, polonă, slava veche și latină, la care se adaugă mai târziu turca și maghiară.
​ ​ ​ ​ În 1651, la numai 18 ani, ca nobil polon s-a înrolat în cavaleria poloneză care a luptat în oastea regelui Cazimir al V-lea la Beresteczko împotriva cazacilor răsculați conduși de Bogdan Hmelnițki și a tătarilor în bătăliile descrise în epopea lui Sienkiewicz.
​ ​ ​ ​ După ce în 1650 tatăl său se stinge, Miron Costin și frații săi se decid să se întoarcă în Moldova. Cu un bagaj cărturăresc desăvârșit se întoarce în Moldova în anul 1652, după ce fratele său Velicico umblase pe lângă domnie să le aprobe intrarea. În scurt timp va urca treptele unor înalte dregătorii boierești până la cea de mare logofăt ce o va ocupa între 1675-1683 numit de către Dumitrașcu Cantacuzino, pe lângă cea de paharnic (1659), pârcălab de Hotin (1660-1664), mare comis, mare vornic de Țara de Sus (1677 sub numirea lui Iliaș Alexandru Vodă) și mare vornic de Țara de Jos (1669, numit de domnitorul Gheorghe Duca).
​ ​ ​ ​ De la întoarcerea sa din Polonia la sfârșitul domniei lui Vasile Lupu, Miron Costin se implică în viața politică a Moldovei, devenind un diplomat ales al vremurilor sale, dar și conducător de oști. Miron Costin va căuta să stabilească relații constante, politice și culturale, cu polonii, preocupare întreținută mai ales de ideea unei alianțe între Moldova și Polonia împotriva turcilor. În cei 38 de ani petrecuți în Moldova a fost martor la succedarea a 12 domnitori la tron care, rând pe rând au încercat să-l convertească pentru o alianță cu Polonia creștină împotriva imperiului otoman. Relațiile sale bine conturate vor fi în jurul lui Ian Gninski, palatinul de la Kuln, a vatmanului Stanislaw Jablonowski, a lui Marcu Matczynski, comisul Coroanei căruia îi va dedica Cronica polonă, Nicolae Praznovski, mare prelat și cancelar și mai cu seamă în jurul regelui Ioan Sobieski, căruia îi va închina Poema polonă.

​ ​ ​ ​ Domnul Vasile Lupu după ce se învoiește să fie primit în Moldova îi va încredința o misiune diplomatică la starostele de Camenița pentru a obține ajutor împotriva lui Gheorghe Ștefan, pretendentul care amenința tronul șubrezit al Moldovei. Noul domn ce avea să fie Gheorghe Ștefan, primind el ajutor din partea polonilor în defavoarea lui Vasile Lupu, îl numește sluger (1657) și îl trimite într-o misiune secretă în Valahia pentru a negocia un tratat anti-otoman cu domnitorul Constantin Șerban Basarab.
​ ​ ​ ​ În 1659 va participa cu oaste la campania împotriva principelui Gheorghe Rakoczi din Transilvania ce amenința tronul Poloniei.
Deja afirmat ca un bun diplomat, noul domn al Moldovei, Istratie Dabija îl trimite în solie la regele Poloniei, Ioan Cazimir în anul 1661, dar va conduce și oastea moldovenească spre trecerea prin Muntenia spre a lua parte la războiul turco-austriac, călătorie ce se va regăsi scrisă în cronicele sale.
​ ​ ​ ​ În anul 1671, Miron Costin va îndeplini o altă misiune diplomatică importantă la marele hatman Ioan Sobieski (viitorul rege al Poloniei) cu care avea relații strânse, trimis de domnitorul Ștefan Petriceicu.
​ ​ ​ ​ În anul 1672, după ce turcii cuceresc Camenița, are loc celebra întâlnire dintre Miron Costin și marele vizir Ahmed Koproli, cronicarul reușind să-l convingă pe reprezentantul sultanului să nu ierneze împreună cu armata sa în Moldova.
​ ​ ​ ​ De asemenea, a condus soliile Moldovei în Polonia și la Poarta imperiului otoman, ocazie cu care se va întâlni cu vechiul său prieten ajuns acum rege al Leșilor, Ioan Sobieski, pe care îl sfătuiește să lupte împotriva otomanilor în anul 1680. Sobieski a intrat în război și în anul 1683 a eliberat Viena spre bucuria lui Miron Costin ce se afla cu oastea Moldovei în tabăra otomană, deși simpatiza cauza creștină. După înfrângerea armatelor otomane din asediul Vienei, Miron Costin și o parte din boieri sunt luați prizonieri de către Ioan Sobieski, însă în Polonia nu va fi aruncat în temniță, ci i se va pune la dispoziție un castel al regelui de lângă orașul Stryi, la Daszow, unde va desfășura o activitate cărturărească profundă.
​ ​ ​ ​ Șederea sa la poloni în condiții bune și fără detenție a fost privită ca o vânzare de neam în rândul boierilor supuși otomanilor, iar la întoarcerea în Moldova atunci când i s-a permis repatrierea și noul domnitor Constantin Cantemir îl recheamă în țară, nu va mai reuși să capete pe deplin încrederea domnitorului și acoliților săi.
Datorită superiorității sale ridicate față de boierii vremii și față de Constantin Cantemir, domnitor neștiutor de carte ce a fost ridicat din rândul răzeșilor cu ajutorul boierilor, boieri adepți ai filonului turcesc care sprijineau domnia, Miron Costin un adept al lui Sobieski și cu idei anti-otomane cade în disgrație și intră fără de voie și fără de știință în mijlocul unor jocuri politice, devenind un incomod în preajma boierimii și domnitorului.
​ ​ ​ ​ Analizându-i-se sub râcă trecutul și vițele familiare, urmaș al Movileștilor moldoveni după mamă, dar și după soția sa Ileana Movilă, nepoata domnitorului Simion Movilă al Valahiei și rudă a mitropolitului Petru Movilă, familie puternică din Țara Românească, pe baza unui zvon fals ce ar fi presupus că Miron Costin și fratele său Velicico Costin complotează cu anumiți boieri să ia scaunul Moldovei, datorită averii și influenței, detronându-l pe Cantemir, se strârnește furia împotriva Costineștilor.

     În 1691, fratele său Velicico Costin participă la nunta lui Ion Palade în apropiere de Bârlad, la Băcani. Spătarul Ilie Trifescu pe baza câtorva pahare consumate în plus de către fratele lui Miron Costin îl pârăște pe Velicico, un personaj deja cunoscut ca aducător de jigniri lui Cantemir Vodă. Domnitorul Constantin Cantemir știa atâta carte doar cât să se iscălească, fapt ce Velicico Costin nu se abținea niciodată de a nu rosti în gura mare în prezența lui că omul fără carte este asemenea dobitocului. Convins de existența complotului presupus, Constantin Cantemir, tatăl viitorului domnitor Dimitrie Cantemir, dă poruncă să fie uciși rând pe rând. Velicico este chemat la curtea domnească unde va fi decapitat pe loc, iar după Miron Costin a fost trimis spre a fi adus în fața lui Vodă pe vătaful Dumitrașcu Macri.
Miron Costin se găsea la Bărboși, moșia familiei Costineștilor din apropiere Romanului, într-un decembrie din anul 1691 în timp ce își înmormânta soția. Cu toate că Miron Costin a fost anunțat despre cele ce aveau să se întâmple și sfătuit să fugă, a rămas locului și a cerut să fie dus la Iași în fața domnitorului spre a-și demonstra nevinovăția. Spre a se confirma prezumția de asasinat politic, cu toate că puteau să-l omoare la conacul său, l-au cărat până la Roman și l-au decapitat. Unii susțin că al său cap a fost dus lui Vodă drept dovadă, alții că ar fi lăsat capul tăiat lângă trupul neînsuflețit. Pe locul decapitării, feciorii cronicarului Ioniţă, Nicolae şi Pătraşcu au pus lespede pentru însemnarea cumplitei întâmplări, iar corpul părintelui lor l-au dus în taină la Brănişteni, aproape de Roman.
Biserica din satul unde își avea familia Costineștilor moșia, astăzi Miron Costin, datează de la 1520, construită de vistiernicul Ieremia în timpul domniei lui Ștefăniță Vodă. Aici își dorm somnul de veci osemintele soției cronicarului și fratelui său, Vasile Costin, căruia Velicico Costin i-a așezat la căpătâi lespede în 1685. Biserica a adăpostit și trupul marelui cărturar, decapitat la Roman din porunca domnitorului Constantin Cantemir, unde a rămas până în anul 1886 când osemintele au fost strămutate la Iași. La strămutarea osemintelor, în cripta mortuară din interiorul bisericii cu hramul ,,Duminica tuturor sfinților” s-a descoperit capul decapitat lângă trup.

     Domnitorul Cantemir Vodă, ales domn la bătrânețe și neștiutor de carte tocmai spre a fi controlat și manipulat de către boierii hulpavi, a mai trăit puțin peste un an după fapta sa, timp în care s-a căit către toată boierimea și a blestemat pe cei ce l-au îndemnat să-l taie pe Miron Costin, tot atunci aflând că a fost păcălit într-un asasinat politic spre a scăpa boierii de cronicarul anti-otoman ce a adus atât de multe servicii politice domnitorilor și Moldovei.



Abonare la articole via email

Introduceți adresa de email pentru a primi notificări prin email când vor fi publicate articole noi.

Alătură-te celorlalți 2.594 de abonați

Lasă un comentariu

Drept de autor © 2009-2020 Revista Luceafărul. Toate drepturile rezervate.
Revista Luceafărul foloseşte cu mândrie platforma de publicare Wordpress.
Server virtual Romania

Statistici T5