Trec fulgi de zăpadă, doar vântul m-atinge,
Petale de doruri, prin suflet, îți caut,
Prin ramuri desculțe, un cântec de flaut,
Își pierde cărarea, și-n noapte se stinge.

Râmâne pădurea, în lacrima genei,
E iarnă, dar toamna se-ntoarce acasă,
Mi-e dor s-o mai văd, la fel de frumoasă,
Să-i simt răsuflarea, la gulerul hainei.

Cu versul iubirii, te caut, prin stele,
Iubito, ești câmpul, cu maci de tăcere!
Planeta mea plânge, sub ploi de durere,
În jar ardem lumea și câteva ere!

Cu mâinile-ntinse, spre cerul de fum,
O rugă adie, să-și caute zarea,
Cad lacrimi de foc și tremură marea,
Iar viața, în lanțuri, zărește alt drum.