Revista Luceafărul
  • Caută pe sit


Colecţia revistei

Anul 1

Anul 2

Anul 3

Anul 4

Anul 5

Anul 6

Fondat 2009 • ISSN 2065 - 4200 Anul 16 → 2024

7 pentru un zâmbet. magia epigramei (5

Revista Luceafărul: Anul XII, Nr.11 (143), Noiembrie 2020
Editor: Agata, Botoșani, str. 1 Decembrie nr. 25
ISSN: 2065 – 4200 (ediţia online)
ISSN: 2067 – 2144 (formatul tipărit)
Director: Ion ISTRATE


7 pentru un zâmbet. magia epigramei

Primit pentru publicare:13 Nov. 2020
Autor: Teodor JACOTĂ, Botoșani
Publicat: 18 Nov.  2020

© Teodor Jacotă, © Revista Luceafărul
Editor: Ion ISTRATE


Selecțiuni din volumul în pregătire pentru publicare: Teodor JACOTĂ, Magia epigramei, Botoșani: Agata – 2020

 

lui mihai eminescu

dumnezeu, care faci genii
poate ar fi fost mai bine
peste secole, decenii
dacă-l făceai leat cu mine

lui robert louis stevenson

stăm pe culmile răbdării
candele s-aprind, se sting
cinşpe inşi pe tronul ţării, ho, ho, ho
se bat, ne împung, ne ling, ho, ho, ho

unui confrate

tu, epigramist modern
nu sta rezervat şi tern
sunt puşi pe căpătuială
scrie, bagă-i în cerneală

lui badea cârţan

cărţile le-a dus departe
peste optica genunii
chiar dacă nu avea carte
era mai deştept ca unii

spital

de s-ar trezi hippocrate
să-i vadă cum zac în pat
doctorii nu dau chitanţe
doar spun sec, după uzanţe
au murit? Condoleanţe

bufetul gării

iarnă grea, bufetul gării
scălda maţele-n vin fiert
azi, peronul disperării
e-un halou imens, inert

de pe culmea disperării
cu cerneală să-i împroşti
să redea bufetul gării
cei de sus că nu sunt proşti

doctorul şi popa

cu arginţi, fără arginţi
vin la mine pentru viaţă
dacă trimiţi cât mai mulţi
ai un loc de veci în faţă

 



Abonare la articole via email

Introduceți adresa de email pentru a primi notificări prin email când vor fi publicate articole noi.

Alătură-te celorlalți 2.661 de abonați.

Drept de autor © 2009-2024 Revista Luceafărul. Toate drepturile rezervate.
Revista Luceafărul foloseşte cu mândrie platforma de publicare Wordpress.
Server virtual Romania