Primit pentru publicare de la autor: Ionuț Caragea, 21 febr.2014
Editor: Olivian Ivaniciuc, 28 febr.2014

Citate noi de Ionuţ Caragea din ciclul „Sindromul nemuririi”. Partea a III-a

 Dacă-ţi cresc aripi, cei mai mulţi dintre oameni nu te vor învăţa să zbori cu ele. Unii ţi le vor rupe, alţii îţi vor spune să le ascunzi. Astfel le vei semăna mai bine, astfel vei deveni solidar cu neputinţa lor.
*
Discreţia este adeseori o invitaţie către spectaculozitate.
*
Cînd eşti dat afară din inima cuiva, doar cerul este suficient de încăpător pentru rătăcirea ta. Dar pentru că-ţi lipsesc aripile, lacrima este singurul cer care încearcă forma inimii.
*
Cei care sînt gata să dea timpul înapoi, pentru a corecta greşelile pe care le-au făcut, sînt ca nişte viteji care se arată după ce au pierdut adevăratul război, războiul cu viaţa şi cu timpul prezent.
*
Fericirea înseamnă să oferi un dar, să primeşti un dar, fără ca acel „dar” să fie o conjuncţie.
*
Chiar dacă ai sufletul ruinat, ţi-l mai poţi salva. Dar dacă e vîndut, nu-l mai poţi răscumpăra.
*
Haosul din jur este datorat celor care nu şi-au găsit liniştea interioară. Dacă vrei să schimbi lumea în bine, găseşte-ţi această linişte şi ajută-i şi pe alţii să o găsească.
*
Dăruieşte sufletului ceea ce îi aduce liniştea şi sufletul îţi va dărui răbdarea pentru a descoperi iubirea ce-ţi lipseşte.
*
Monolog hamletian rostit pe Facebook, în faţa unei imagini provocatoare: îmi place sau nu-mi place?
*
Sufletul aţîţă focul inimii, lacrima îl transformă-n cenuşă. Şi totuşi există unele suflete care ard atît de intens, precum vulcanii de pe fundul mărilor şi oceanelor. Ele se înălţă puţin cîte puţin pînă cînd ajung să triumfe deasupra tuturor lacrimilor, formînd o nouă insulă, iar uneori se încumetă să depăşească norii şi să vorbească pe limba lor de foc cu soarele şi celelalte stele.
*
Cu cît priveşti mai mult ochii unei femei, cu atît îţi dai seama ce imensitate are oceanul secretelor…
*
Iisus a luat cu el toată greutatea păcatelor lumii şi a urcat pe dealul Golgotei, astfel încît noi să putem urca mai uşor pe versantul abrupt al inimii.
*
Mulţi aşteaptă peştişorul de aur… dar în acvariul vieţii lor înguste, ei sînt momeli sau peşti răpitori, niciodată alţi peştişori de aur .
*
Să afli adevărul şi să te bucuri de el este precum mîncatul seminţelor de floarea-soarelui. Are mai mult farmec să spargi seminţele între dinţi pentru a ajunge la miez, decît să cumperi o pungă cu seminţe deja decojite. Chiar dacă, uneori, mai simţi şi gustul unui miez mucegăit.
*
Să nu credeţi orbeşte în cuvintele unui aforism, chiar dacă autorul are un nume de marcă. Celebritatea şi moartea nu sînt instanţele supreme ale adevărului. Folosiţi-vă mereu mintea şi inima pentru a verifica ce vi se potriveşte mai bine. Vremurile se mai schimbă şi, odată cu ele, şi percepţiile oamenilor.
*
Viaţa este o luptă în care timpul înmulţeşte şi adînceşte rănile, dragostea încearcă să le vindece, iar amintirile le bandajează. Începem să murim cînd nu mai avem suficientă dragoste şi amintiri pentru rănile noastre.
*
Dragostea este precum filmul dintr-un cinematograf. Nimeni nu-l vizionează fără să-l plătească, nimeni nu iese din cinematograf fără o părere de rău.
*
Nu este un defect să-ţi aminteşti totul. Să ignori tot ce-ţi aminteşti, asta îţi poate crea mari probleme.
*
Unii oameni nu văd inimile celorlalţi decît ca pe nişte teritorii bune de colonizat. Le cuceresc, le consumă resursele, le umplu cu deşeuri şi pleacă. Apoi mai au şi pretenţia să fie ascultaţi de la distanţă.
*
Omul nu este un simplu ceas pe care să-l dai înainte pentru a nu întîrzia la întîlnirea cu o nouă iubire. De secundarul inimii atîrnă greutatea amintirilor, de limba mică a gurii atîrnă greutatea cuvintelor, iar de limba mare a singurătăţii atîrnă greutatea umbrei.
*
Sufletul este „supremul bonus” primit la naştere. Cine ştie să folosească acest bonus, ajunge, într-o nouă formă, la Dumnezeu. Cine nu ştie să-l folosească, rămîne fără bonus şi ajunge acolo unde nu există Dumnezeu.