Paștele nebunilor

Pentru ce scrii? Cine are nevoie de poemele tale?
Oamenii vor pâine, cozonac, ouă, lapte, o mașină,
o casă, tu ce le oferi?
Cai verzi pe pereți.
Ba te mai și înjură cineva.
Așa, ca pe stradă.
Moșule, te caută moartea acasă.
Cineva spune, ai o umbră de talent,
minunat, umbra este omniprezentă,
a fi o umbră înseamnă că ești aproape Dumnezeu.
Nimic  nu există fără umbră.
Stă în cale, fără slavă,
mare pasăre bolnavă,
este neagră, cap de om
și vorbește, pare domn,
dar, deodată, scuipă-njură,
pasăre-n culori de zgură,
ne-ar ucide, dar nu poate,
dă din aripi și din coate.
Himalaya Kakadu,
was machst Du, mein lieber Gnu?
Supraviețuiesc și eu,
cum o face frate-meu,
vărul și prietenii,
ei nu sunt harpepepenii,
scriem și publicăm oricum,
Himalaya scoate fum.

La cumpăna anilor, o fântână,
se apleacă, cercetează
fundul apei, homeostază,
se apropie Marea Tăcere,
puradeii  nu știu, se joacă
în plină durere,
cineva mă împinge în rigolă.
Paștele se încheie, începe o nouă zi.