POEMUL STROFEI

Am aruncat
Un vers în mare
A tot plutit
Văzut de soare

O rimă rebelă
Și ea plutea
Ca o gazelă
Pe o saltea

Un vers aruncat
O rimă pierdută
Tablou minunat
Viața se-nfruptă

Așa s-au cunoscut
În mijlocul mării
Din acel ținut
Întins al sării

Și s-au sărutat
Pe o coală de hârtie
Chiar și-au jurat
El soț și ea soție

Dar timpul turbat
De a lor armonie
Tunete a aruncat
Pe a lor cununie

În vitregia vremii
În brațe s-au luat
De frica uitării
De ce s-a întâmplat

O clipă din vecie
Ușor s-a lunecat
A lor cununie
S-a întrupat

Și-n urma peniței
Și-a lor înfruptat
Cu harul putinței
O strofă au dat

E mică, e mare
În lume-apărută
Poate cu valoare
Sau poate cerută

O strofă născută
Din valuri de apă
O strofă făcută
Iubirii să-ncapă

Timpul distinge
Strofa ce plutea
Rănit va atinge
Și el dragostea

Și rima și versul
Se vor înmulți
Dând lumii poemul
De a se iubi

Dragostea și iubirea
În versuri vor sta
Dar și despărțirea
Din peniță aștepta