Iosephine Baker, artistă, SUA,  de patru ori căsătorită și  divorțată, sosită la București în 1928 iar după 42 de ani la „Cerbul de Aur”, la Brașov

              Iosephine Baker – mare artistă, SUA –prezentă pe scenele din Paris și Berlin, activă în Rezistența franceză, mamă adoptivă a 13 copii orfani, în 1928 a ajuns la București – invitată de Constantin Tănase –unde a jucat la „Cărăbuș” și s-a plimbat pe Calea Victoriei- într-o șaretă trasă de-un struț – adusă special de la Paris, avea 22 de ani – ca după 42  de ani, în 1970, să fie prezentă la Festivalul Cerbul de Aur de la Brașov. Deși moartă în aprilie 1975, la vârsta de 68 de ani – înmormântată la Cimitirul Monaco – HBO în 1991 a realizat un film despre ea care a rămas și face ISTORIE…

                  Născută în St. Louis (Missouri, SUA) la 3 iunie 1906, Josephine Baker a fost una dintre cele mai cunoscute dansatoare, actriță şi cântăreață de culoare de peste Ocean din perioada interbelică.

                  Perla Neagră”, aşa cum a mai fost ea supranumită, a fost fiica nelegitimă a unui producător evreu de instrumente muzicale, Eddie Carson, și a unei spălătorese de culoare, Carrie McDona.   În 1919,  când copila avea vârsta de 13 ani, mama ei, părăsită de soț, o căsătorește cu Willie Wells, care era cu mult mai în vârstă și căsătoria va eșua doar în câteva săptămâni, ca în 1921. să se recăsătorească cu Willie Baker pe care-l va părăsi în1925. La 3 iunie1927 se va căsători cu cioplitorul în piatră sicilian Giuseppe  Abatino care se dădea drept conte- contele Abatino, pasiunea pentru dans şi muzică – de la 13 ani manifestă – s-a transpus în căteva roluri pe care le-a jucat în cadrul unor piese în scenă la teatrul Booker Washington din St. Louis. Dar, în contextul rasist al societății americane din acele vremuri, Josephine se vede nevoită să părăsească țara natală şi pleacă în Europa, stabilindu-se în Franța. În Franța, unde a primit cetățenia franceză în 1937 după ce s-a căsătorit cu industriașul francez Jean Lion și s-a alăturat Rezistenței Franceze.

            Acesta este şi motivul pentru care Josephine Baker a continuat să lupte împotriva rasismului până la începutul anilor 70. Cum afirmă Wichipedia ea devine rapid o răsfățată a publicului european datorită charleston-ului adus de peste Ocean, dar mai ales datorită descoperitorului de talente german Karl Gustav Vollmoller. De altfel, prin intermediul acestuia, exotica Josephine Baker ajunge să cânte şi să danseze pe scenele de la Paris şi de la Berlin.

            În Paris, ea a avut reprezentaţii în care apărea îmbrăcată sumar, cu haine având influenţe tribale sau doar din franjuri şi paiete, sau chiar dansa complet goală. Tot aici, „Pantera neagră” a ținut capul de afiș în celebrul spectacol „Folies Bergère”. Devine muza scriitorilor, pictorilor, sculptorilor.

             În timpul celui de-al Doilea Război Mondial devine activă în cadrul Rezistenței Franceze, participâ la mai multe acțiuni de spionaj. Astfel, ea aduna informații de la diverși clienți germani, italieni sau japonezi care intrau în barurile unde ea susținea spectacole şi le oferea francezilor. Mai mult decât atàt, ea reușește să se infiltreze în cercurile înalte ale ocupanților fasciști şi participă la petrecerile ambasadei italiene din Franța, creând, astfel, o rețea de sprijin a Rezinstenței Franceze.

                După război, Josephine Baker a adopat nu mai puțin de 13 copii orfani, de diferite etnii și rase. Ea şi-a intitulat familia „The Rainbow Tribe” (Tribul Curcubeu).

                       Constantin Tănase și  cu achiziția lui… Iosephina

Celebra divă a cabaretului parizian a ajuns în anul 1928 la Bucureşti prin intermediul lui Constantin Tănase. Acesta o remarcă la un spectacol la Paris şi, în schimbul unui onorariu imens pentru acele vremuri – 100.000 de lei – o convinge să vină în România şi să joace într-un spectacol la teatrul „Cărăbuş”.Era cel mai mare contract pe care îl plătise vreodată vreun director de teatru din țara noastră.

                 Catalogată de Hemingway drept „cea mai senzaţională femeie pe care a văzut-o cineva vreodată”, Josephine Baker a sosit la Bucureşti cu celebrul Orient Express, cel mai luxos şi mai în vogă tren al acelor vremuri. Când a ajuns în România avea doar 22 de ani și era cea mai bogată femeie de culoare din Europa.

                 Bucureștenii au fost  fascinați de diva de culoare. Publicul bucureştean a primit-o cu multă căldură şi a fost de-a dreptul fermecat de reprezentațiile divei  cu părul negru, lucios, scurt și cu un zâmbet care lumina sala. Totul a culminat, însă, cu imaginea celebrei şi exoticei Josephine Baker plimbându-se pe Calea Victoriei într-o şaretă trasă de un struţ, care fusese adusă special de la Paris. De asemenea, bucureştenii au putut-o admira cu ocazia aparițiilor de la Capşa sau de la restaurantele de la Şosea.

Iat-o, într-o șaretă trasă de struț pe CaleaVictoriei în 1928

Atât de mare a fost impactul pe care l-a avut vizita la Bucureşti a „Panterei Negre” încât ea avea să revină în România după 42 de ani, cu ocazia ediției din anul 1970 a festivalului „Cerbul de Aur” de la Braşov.

                 Josephine Baker a încetat din viață la 12 aprilie 1975 în urma unei hemoragii cerebrale, la vârsta de 68 de ani, fiind înmormântată în cimitirul din Monaco,îmbrăcată într-o uniformă militară franceză cu medaliile pe care le-a primit pentru rolul pe care l-a jucat în Rezistența franceză în cel De-al Doilea Război Mondial, ea fiind reînhumată la PANTEONUL din PARIS – considerată o EROINĂ a Franței – cu cea mai mare onoare ofertă ei de Statul francez, ea fiind a cincea femeie onorată printr-o astfel de înhumare, prima femeie de culoare și prima artistă fiind Simone Veil, o supraviețuitoare a Holocaustului și unul dintre cei mai renumiți oameni politici din Franța, alte femei  fiind Germaine Tilhion, Genevieve de Gaulle-Antohonioz și laureata Premiului Nobel pentru chimie – Marie Curie.

   În anul 1991, HBO a realizat filmul “The Josephine Baker Story”, care spune povestea celebrei dive de culoare.

                     Josephine Baker a rămas în istorie ca fiind cea care în 1963 a participat  la faimosul MARȘ asupra Washingtonului  în cadrul căruia pastorul Martin Luther King  a  rostit celebrul discurs AM ÎNVINS, „L-have a dream”, tot ea   a lansat moda unghiilor aurii.

                Să reamintim. După patru căsătorii, fiecare încheiată cu divorț, Iosephine Baker a găsit într-un artist american, Robert Brady, un partener de mariaj și un prieten cu care și-a petrecut restul vieții. În septembrie 1973, în Acapulco, Mexic,, cei doi au intrat într-o biserică oarecare și și-au făcut jurăminte de căsătorie, așa, noficial, o căsătorie doar pentru  ei, cum  a scris presa, o legătură de suflet care a durat până la moartea ei.Nici doi ani!…

              Ultimul ei spectacol, din 8 aprilie 1975, o celebrare a 50 de ani de carieră, terminat cu succes uimitor, după patru zile de SPECTACOL, a fost găsită – de PRIETENI – în comă, în patul ei, înconjurată de reviste, ziare vechi, care conțineau articole entuziaste despre spectacolele ei strălucitoare. Suferise o hemoragie cerebrală, cum s-a mai spus. Avea 68 de ani!

          Pentru conformitate, Ion N. Oprea, Iași, 7 septembrie 2021