PAZNIC DE NOAPTE

E noapte, răsărit de stele
Iar eu bătrân, calc după ele
O noapte albă, timpurie
Același timp, același cine știe
…
Doar luna cântă adormită
S-a săturat mâncând ispită
Iar umbrelele se potihnesc
Pe câte-un geam mai omenesc
…
Vor norii toți să strălucească
E haita lor un pic firească…
Se tologesc prin negura urâtă
Spre patul nopții, noapte neiubită
…
Rugina frunților deșarte…
S-adună greu, uitată-n carte
Copiii maturi, aruncați pe spate
Vor să se joace, încurcați în fapte
…
Ne-aude crâșma înverzită
A ei credință parcă gâlgâită
În care oamenii se potolesc
Le arde scara, dar o ocolesc .
…
E noapte, răsărit de stele
Eu iar bătrân, urcând la ele
O noapte albă timpurie
Același paznic, același cine știe