În a doua zi de Anul Nou am ținut să fiu prezent la casa memorială Avram Iancu din cătunul Incești de la Vidra de sus, la poalele Dealului cu Melci, în locul în care s-a născut Avram Iancu, eroul românilor care s-a jertfit pentru libertate și drepturi naționale în vremea revoluției de la 1848-1849. Am dorit să calc pe urmele pașilor Crăișorului Munților, să admir limpezimea Arieșului mic unde se scălda când era prunc ”blondin”, unul dintre cei mai mari erou ai românilor din toate timpurile. În debutul Anului 2024 Anul Avram Iancu am ținut să respir aerul pe care l-a respirat Crăișorul Munților și să aud cântecul brazilor care i-a adumbrit tinerețea de revoluționar român și creștin. Muzeul amenajat de Despărțământul Astra la 1924, cu ocazia Centenarului nașterii lui Avram Iancu, sub oblăduirea Regelui Ferdinand I Întregitorul, trebuie vizitat de fiecare român măcar o dată în viață pentru a înțelege locul de unde a început jertfa celui care a ridicat ”lancea lui Horea”, pentru drepturile și libertățile românilor asupriți de secole de marile puteri vecine și străine. Muzeul Memorial Avram Iancu este un sanctuar național al tuturor românilor din țară și Diaspora. Anul acesta memorial 2024 am dorit cu ardoare să-l întâmpin la casa în care s-a născut singurul erou al românilor, care și-a lăsat, prin testament scris la notar, toată averea poporului român și care a specificat un țel nobil: “Unicul dor al vieţii mele e să-mi văd Naţiunea mea fericită…” Ceea ce ne-a lăsat moștenire Avram Iancu ca erou național trebuie urmat de popor. Românii simt instinctual în acest an bicentenar, ceea ce a dorit Avram Iancu. Întotdeauna m-a emoționat scandarea din tribunele galeriilor de fotbal sau de la manifestările și evenimentelor memoriale dedicate Crăișorului Munților: „Avram Iancu suntem toți!” Este o formă de expresie a iubirii și recunoștinței românilor față de Avram Iancu, un erou care s-a luptat și jertfit pentru drepturile, libertățile și unitatea românilor opresați de trei imperii. Avram Iancu este un simbol viu al românilor, foarte actual prin lupta pentru libertate și drepturi sociale, care și astăzi naște istorii și legende. Românii l-au numit „Crai” pe Avram Iancu în focurile revoluției, recunoscându-i astfel calitatea de lider.

La 200 de ani de la nașterea Crăișorului Munților am considerat că este o datorie istoriografică ca să scriu un studiu despre acest erou al poporului român, care prin lupta sa pentru libertate și drepturi sociale s-a remarcat ca un erou național și european în anii revoluționari 1848/1849. Am evocat un Avram Iancu, nu ca o efigie inaccesibilă sau greu de „atins” și înțeles de către cititori, ci ca un compendiu sintetic despre o personalitate deosebită a românilor, a cărui luptă și idealuri pentru libertate națională, dreptate socială și egalitate politico-economică, trebuie să o înțelegem și să o urmăm. Sper ca această incursiune istoriografică despre Avram Iancu să fie cu folos pentru publicul larg, de la elev, student, profesor, la cercetătorul științific. Am speranța că cititorul se va regăsi în năzuințele, idealurile, lupta și drama acestui erou român emblematic pentru istoria națiunii noastre și pentru „mersul revoluției în istoria românilor” (N. Bălcescu). Prin acest studiu dedicat lui Avram Iancu am exemplificat actualitatea eroului român în conștiința poporului. Avram Iancu a fost un spirit evoluat, un reprezentant al democrației epocii sale și, în același timp, un erou național și european. Avram Iancu reprezintă un model istoric foarte actual și de urmat astăzi. Românii se recunosc în valorile promovate de Avram Iancu. Este un spirit al rezistenței și perenității românești în fața vicisitudinilor istoriei. A fost o jertfă pe altarul libertății românilor. Nu întâmplător, contemporanii se identifică în acest erou la adunările comemorative și memoriale dedicate Crăișorului, prin deja cunoscuta scandare: „Avram Iancu suntem toți!” În Anul Memorial 2024 Avram Iancu, ca români, avem datoria să-i împlinim dorința testamentară, cu demnitate: “Unicul dor al vieţii mele e să-mi văd Naţiunea mea fericită.”

Ionuț Țene