ȘOPTIRI ÎN AMURG
Autor: Toader RĂDUŢĂlnvitaţie la lectură
1.Copilăria
- Nicicând nu uită pruncul sânul mamei
- și prima sa icoană, chipul ei!
- ****
- Mă zămisliseră-ntr-o vară,
- seara târziu,
- când somnul dulce
- legăna în vise pe frații obosiți
- de-atâta hârjoneală.
- Poate
- chiar pe prispa casei,
- pe cerga cea mițoasă
- ce-i odihnea adesea
- după o zi de coasă.
- Poate
- era o seară înstelată,
- cu oglindiri în ochii mamei
- nădăjduind
- că steaua-i norocoasă.
- Prea încercată-i fuse soarta,
- însângerată
- inima-i murise repetat
- în cimitirul însetat de viață.
- Poate că n-a mai vrut,
- ori poate că voia o vindecare.
- A fost să fie,
- a fost să pătimească,
- c-așa e inima de mamă.
- În primăvară
- mi-a zâmbit cu lacrima în gene
- și sânul plin
- de un miracol fără seamăn…
- ****
- Văd ca-ntr-un curcubeu,
- apoi în alb și negru,
- urechile mă gâdilă
- ori îmi plesnesc a spaime,
- atingeri moi ori pișcături viclene,
- miros a flori ori scârnăvii…
- Încerc să înțeleg și să pricep ce-i mama,
- ce unică-i și fără de egal,
- cât de înalt e-albastru-n ochii ei,
- câtă durere se ascunde-n lacrimi,
- câtă iubire risipește-n zâmbet,
- și ce puțin cerșește
- îmbrățișându-ne…
- Iar noi,
- cei rupți din pântecele ei,
- ne înălțăm zâmbind
- neștiutori…
- ****
- „Înger, îngerașul meu”…
- Tu, copilaș înaripat,
- de unde știi ce-i bine
- și ce-i rău?…
- Învață-mă
- să pot a înțelege
- misterele luminii tale,
- de ce nu doarme mama niciodată,
- cum știe că mi-i sete
- ori mi-i foame,
- cum de mă ia în brațe
- când m-adoarme…
- De ce e ziuă sau e noapte,
- de ce tot țipă unii
- iar alții
- se înțeleg în șoapte,
- de unde vine vântul,
- dar durerea,
- cum de tot crește iarba,
- cireșul cum dă-n floare,
- de ce albastru-i cerul,
- și eu,
- de ce-s mereu o… întrebare?
- – Nu te grăbi,
- acum e ora de culcare
- și nu uita să-i dai măicuței
- o dulce sărutare…
- ****
- Tărâm de basm
- se tot prăvale în poiene,
- învolburate
- apele se zdrențuiesc de stânci,
- balauri cu flămânde flăcări
- țintuiesc frumoasele-n castele,
- bătrâne vrăjitoare
- te aruncă în ghearele durerii
- cu străji de zmei
- și fiare flămânzite…
- Doar feți-frumoșii
- aduc lumina dimineții
- sub aura speranței
- împlinite…
- ****
- Ce filă de poveste e copilăria…
- În prundul Cozei
- răscolesc țărâna,
- mă răcoresc în pârâiașul răzvrătit,
- mă regăsesc
- în firul crud al ierbii
- și înfloresc cu ghiocelul de argint,
- mă pârguiesc,
- sus,
- în cireșul de la poartă,
- țintind din legănare
- cătunul liniștit.
- Urc mai mereu
- printre tufișuri de mesteceni
- Muncelușul – străjerul neclintit
- cu cușma plină de lăncile de pini
- veghind la poale satul
- țintuit ca o potcoavă…
- ****
- „La deal”,
- e sânul generos
- al codrului vrâncean…
- La rădăcina-i
- mă regăsesc izvor
- născut din legendară stâncă,
- cu susur de baladă și caval,
- suspin al mioriței
- rătăcitoare încă…
- Criptate buciumări
- în serile de vară,
- își dau mesaj oierii
- precum odinioară.
- În zbuciumul Cascadei
- se zbat în altă fire,
- străjerii de-altădată
- trecuți în nemurire.
- Plai unic
- înțesat cu doruri,
- ținut de verde necuprins,
- grădină zoo fără bariere,
- Cănele,
- leagăn al copilăriei
- cu nopți adânci și ochi de stele,
- în fiecare seară
- mă zăvorăsc în tine
- ca să renasc a mia oară…
- ****
- Ce mândru mă strecor
- în larma de copii din curtea școlii…
- Am
- pentru prima oară
- teniși în picioare,
- și-n spate
- ghiozdanul nou-nouț
- din coajă de mesteacăn,
- cadoul meșterit de tata.
- În el
- o moștenire fără preț,
- abecedarul zdrențuit
- de-atâta drag.
- Surpriză,
- pe banca la care abia ajung,
- m-așteptă altul,
- unul NOU!…
- Cu teamă îl deschid
- la pagina Zoiței,
- șoricelul e la locul lui
- și… chițcăi plin de bucurie.
- În fața mea,
- surâzător
- cu chipul blând și ochi vioi
- e… primul meu Învățător!
- ****
- Superbă alergare,
- pe drumuri rătăcite în fântâni
- mă răcoresc în ciutura
- cu iz de nestemată
- și mă îmbăt cu licăriri
- din slove șlefuite ca un cântec.
- Ce drag
- îmi e implantul mamei
- cu dragoste de roua dimineții.
- Ea s-a născut orfană,
- bunicul se risipise
- în pământ străin
- răpus de schijele dușmane…
- Cu lacrimi grele
- a stropit ultima ei coroniță
- visând ca pruncii
- să-i șteargă
- nedreapta suferință…
- ****
- Îmi flutură la gât
- cravata roșie de pionier,
- e ca o mângâiere a bunicului pe creștet…
- Eu însă,
- văd cum râde-o lacrimă
- ascunsă în basma,
- balsam
- plătit cu o îmbrățișare și un zâmbet;
- o așteptam
- ca pe o sărbătoare;
- tot ce-mi doresc
- e să i-o dăruiesc măicuței
- și după clasele primare.
- ****
- Adeseori
- ascult cum clipocește apa
- neobositului pârâu,
- bătrân povestitor
- cui înțelege,
- a dorurilor dor,
- durerile-ngropate-n țintirim
- ori frumusețea brâielor de lână,
- baladele zidite
- în fluierul din stână,
- în ii cusute cu migală
- și-n cioplitura lemnului jertfit…
- S-a dus și baciul,
- mioarele-s orfane,
- în cimitir
- s-adună pentru sfat strămoșii:
- – Când s-or întoarce oare,
- cei fii
- rătăcitori?…
- ****
- Strop rătăcit
- al apelor sprințare,
- urc tot mai des către izvoare
- în umbra codrului sfătos,
- doinind din frunza ultimului plâns.
- Misterele
- se rânduiesc
- sub semnul boncănitului de cerb,
- în luminișuri
- cu roșcate ciute…
- ****
Toader RĂDUȚĂ – Iași
Rubrica: lnvitaţie la lecturăAutor: Toader RĂDUŢĂ
Distribuie: Facebook LinkedIn WhatsApp E-mail

