Drum către sine
Autor: Alexandra Cuciureanulnvitaţie la lectură
- În drumul meu spre infinit te-am întâlnit pe tine, Copilul din ruine.
- Aveai în ochi speranța vie a unui alt destin Sau cer mult mai senin.
- Dorind ca viața s-o petrec uitând de existența Ființei ce-mi dă esența
- Firii mele de a fi, eu m-am pierdut pe mine Printre suspine.
- Copilule ce nu ai glas și nimeni nu te-aude, Ecoul tău acum pătrunde
- În inimile ce de ura lumii nu au ars.
- Acum, în cel din urmă ceas,
- Eu te aud, te văd, te ascult și te susțin din mers. Oftatul tău mai are sens
- Pe lumea asta. Cu dorul tău îmi clădesc raiul Și iadul biruiesc.
- ***
Ceru-i înalt și limitat până unde pui bariere; Cât privești și poți vedea - Ține de chemarea ta.
- De-o asculți și-i dai crezare
- Te poartă pe culmi înalte,
- Dar de pleci urechea ta catre lumea cea haină, Viața devine străină.
- Fiecare pas ce-l faci
- Tu alegi și potrivești
- Încotro vrei să te-ndrepți.
- Astăzi, e momentul tău
- Să arăți cât prețuiești.
- Dacă inima ta bate către o singură menire, Luptă-n viață și te zbate
- Pentru visurile tale.
- Să pășești fără să clatini
- Drumul tău și-al celuilalt;
- Să nu duci povara lumii
- Fără a ști măsura ta.
- Ia-ți viața în propria palmă și asumă-ți cine ești; Ce vei fi cu-adevărat,
- Ce vrei mâine-a deveni,
- Cum vrei lumea a privi
- Și viața a-ți construi.
Rubrica: lnvitaţie la lecturăAutor: Alexandra Cuciureanu
Distribuie: Facebook LinkedIn WhatsApp E-mail
