Drum către sine

În drumul meu spre infinit te-am întâlnit pe tine, Copilul din ruine.
Aveai în ochi speranța vie a unui alt destin Sau cer mult mai senin.
Dorind ca viața s-o petrec uitând de existența Ființei ce-mi dă esența
Firii mele de a fi, eu m-am pierdut pe mine Printre suspine.
Copilule ce nu ai glas și nimeni nu te-aude, Ecoul tău acum pătrunde
În inimile ce de ura lumii nu au ars.
Acum, în cel din urmă ceas,
Eu te aud, te văd, te ascult și te susțin din mers. Oftatul tău mai are sens
Pe lumea asta. Cu dorul tău îmi clădesc raiul Și iadul biruiesc.
***
Ceru-i înalt și limitat până unde pui bariere; Cât privești și poți vedea
Ține de chemarea ta.
De-o asculți și-i dai crezare
Te poartă pe culmi înalte,
Dar de pleci urechea ta catre lumea cea haină, Viața devine străină.
Fiecare pas ce-l faci
Tu alegi și potrivești
Încotro vrei să te-ndrepți.
Astăzi, e momentul tău
Să arăți cât prețuiești.
Dacă inima ta bate către o singură menire, Luptă-n viață și te zbate
Pentru visurile tale.
Să pășești fără să clatini
Drumul tău și-al celuilalt;
Să nu duci povara lumii
Fără a ști măsura ta.
Ia-ți viața în propria palmă și asumă-ți cine ești; Ce vei fi cu-adevărat,
Ce vrei mâine-a deveni,
Cum vrei lumea a privi
Și viața a-ți construi.

Articole asemănătoare