MISIUNEA revistei: Promovarea și susținerea poeților, prozatorilor, criticilor literari din Județul Mureș, din întreaga țară și din lume.
Liga Scriitorilor din România – filiala Mureş, a luat fiinţă în 8 mai 2015, din dorinţa şi voinţa liber exprimată a unui număr de 14 poeţi şi prozatori domiciliați pe raza judeţului Mureş. Pe parcursul timpului, numărul membrilor filialei s-a schimbat în fiecare an, aceștia fiind răspândiți pe raza județelor Mureș, Covasna, Sibiu, Alba, Botoșani.
În cei 9 ani de existență, prin activitățile desfășurate de membrii săi, filiala noastră s-a aflat mereu pe primele locuri în cadrul Ligii Scriitorilor Români, pentru rezulatele sale în plan național, membrii filialei fiind distinși de nenumărate ori cu medalia ,,Virtutea Literară” dar și cu premii anuale acordate de Liga Scriitorilor din România pentru diferite categorii de opere literare ”.
Încă de la începutul activității noastre, conștienți fiind de faptul că trebuie să ne susținem și să ne promovăm producțiile literare, am editat propria revistă online ,,Orizonturi Mureșene,” (iulie 2024) titlul revistei fiind stabilit după seria de antologii literare cu același nume, editate sub egida filialei mureșene.
Filiala noastră, organizează frecvent (în colaborare cu ,,Centrul Județean pentru Cultură Tradițională și Educație Artistică – Mureș” , Societatea Cultural Patriotică ,,Avram Iancu” – filiala Mureș și Biblioteca Județeană Mureș ) lansări ale noilor volume de poezie și proză ale unor apreciați autori din țară, ca și a volumelor membrilor noștri.
Cenaclul literar al Filialei Mureș sugestiv intitulat „Aurel Filimon” s-a înființat în 2021 fiind constituit din 20 de scriitori, avându-i ca membrii fondatori pe : Mircea Dorin Istrate, Dorian Marcoci, Liliana Moldovan.
Activitatea filialei este coordonată de:
Liliana Moldovan (președinte)
Mircea Dorin Istrate (președinte onorific)
Al. Florin Țene (președintele național al Ligii Scriitorilor din România)
Drept de autor © 2009-2024 Revista Luceafărul. Toate drepturile rezervate.
Revista Luceafărul foloseşte cu mândrie platforma de publicare Wordpress.
Server virtual Romania