Revista Luceafărul
  • Caută pe sit


Colecţia revistei

Anul 1

Anul 2

Anul 3

Anul 4

Anul 5

Anul 6

Fondat 2009 • ISSN 2065 - 4200 Anul 17 → 2025

La cenaclul ”Artur Silvestri ”al Ligii Scriitorilor 

SCHIMB DE EXPERIENȚĂ-MIJLOC DE CUNOAȘTERE
Sub acest generic s-a desfășurat întrunirea Ligii Scriitorilor din România, Filiala Cluj, în Sala Armelor din Cercul Militar, Cluj Napoca.


În deschiderea întrunirii secretarul general al Ligii Scriitorilor din România, scriitorul col. rez. Gavril Moisa, (de această dată ca moderator, a adresat un cordial salut tuturor celor prezenți, mai ales delegației de scriitori din cadrul Filialei Mureș, a Ligii Scriitorilor, în frunte cu scriitoarea Liliana Moldovan, care este președinta acestei formațiuni literare.
În continuare domnul Iulian Patca a dat cuvântul președintelui național al Ligii Scriitorilor , scriitorului, ziaristului , criticului literar, poetului prof. Al. Florin Țene, care pentru început a remarcat activitatea filialelor Ligii Scriitorilor, cum ar fi Filiala Mureș, care a împlinit 10 ani de activitate, Filiala Iași, condusă de Ilie Serediuc, Filiala ”Gib Mihăescu ” din Drăgășani condusă de Ion Nălbitorul și Marian Bărăscu care au organizat schimburi de experiență cu scriitorii din Corabia și Caracăl, filiala ”Bartolomeu Anania ”din Rm.Vâlcea, condusă de scriitoarea Luci Trușcă. etc.
În acest context domnul Țene a oferit distincția ”Virtutea literară” scriitoarei Liliana Moldovan și de asemenea distincția ”Opera Omnia„, scriitorului Mircea Dorin Istrate, amândoi activând în cadrul Filialei Mureș a Ligii Scriitorilor. A acordat legitimația de primire în Liga Scriitorilor domnului Ștefan Gabriel Caraș.
A luat apoi cuvântul scriitorul Iulian Patca, președintele Filialei Cluj a Ligii Scriitorilor, care a felicitat activitatea tuturor membrilor acestei formațiuni și mai ales prin aportul care îl aduc în buna colaborare cu revista ”Agora literară„, publicație a Ligii Scriitorilor, la care domnia sa este redactor șef.
În minutele următoare scriitoarea Liliana Moldovan a mulțumit în mod deosebit pentru invitație și a menționat că Filiala Mureș, care a luat ființă în urmă cu 10 ani, are o fructuoasă colaborare, organizând evenimente literare cu Centrul Județean pentru Valorificarea și Conservarea Culturii Tradiționale Mureș, cu Biblioteca Județeană și de asemenea cu unități de învățământ de pe raza județului. Menționând că filiala respectivă are în prezent 28 de membri.
În sală fiind prezentă și editoarea Nadia Fărcaș, care a afirmat că a avut și are o bună colaborare cu mulți scriitori care sunt membri ai acestei formațiuni literare, prin editarea de cărți și reviste.
În minutele următoare a fost prezentată cartea ”Nălucile” de Mihai Ganea. Despre carte au luat cuvântul Al. Florin Țene, Virginia Parașchiv și autorul.
Poetul , publicistul și editorul Vasile Dan Marchiș a semnalat apariția în format tipărit al numărului 33 al revistei „Sintagme codrene”, pe care a prezentat-o sumar celor prezenți în sală.
Momente poetice deosebite au acordat membrii Filialei Mureș a Ligii Scriitorilor, prezenți la această întrunire. Au recitat poezii din creații proprii, în această ordine, Voichița Elena Toma, Doina Pană, Lola Dobroiu, Ion Roiban Oroianu, Vasile Luca, Vasile Tomoiagă, Dan Lăzărescu.
În finalul întrunirii profesorul de istorie Vasile Sfârlea a adus în actualitate un capitol prin care a comemorat eroii și martirii care și-au adus aportul, (unii chiar dându-și viața) pentru libertate și bunăstare.

Al.Florin Țene a anunțat data viitoarei ședințe, care va avea loc  în data de miercuri, 25 iunie, a.c.,


 



Abonare la articole via email

Introduceți adresa de email pentru a primi notificări prin email când vor fi publicate articole noi.

Alătură-te celorlalți 2.661 de abonați.

Drept de autor © 2009-2025 Revista Luceafărul. Toate drepturile rezervate.
Revista Luceafărul foloseşte cu mândrie platforma de publicare Wordpress.
Server virtual Romania