IOAN VASIU : – Prietene Teo , ne cunoaștem demult, din vremurile când frecventam amândoi renumitele cenacluri din Deva și din Hunedoara. Ce amintiri păstrezi din perioada aceea ?
CONSTANTIN TEO EMANOIL: – Da, într-adevăr, ne-am cunoscut în anii 80, în cenaclul Ritmuri din Deva, unde păstorea, regretatul poet, ziarist și prozator, Valeriu Bârgău. La început eram doar menestrel. Cu timpul, am început să scriu și eu câte un catren, sau o povestire scurtă. Am cunoscut oameni mari ai literaturii române. Neculai Chirica, Eugen Evu, Ioan Evu, Petru Anghel, Mircea Ciobanu, Marian Papahagi și mulți alții, pe care nu mi-i amintesc acum.
I.V. : Aveai o chitară de care erai nedespărțit.
C.T.E. : – Despre muzică, ce să-ți spun. Am învățat chitara prin anii de liceu, iar așa cum am spus în cenacluri eram prezent doar ca menestrel. Amintiri am multe. Și frumoase. Întâlnirile cu marii scriitori, invitați în fiecare toamnă de către Valeriu Bârgău,la aniversarea cenaclului. La cenaclul Flacăra din Hunedoara, condus de poetul Neculai Chirica. Era minunat. Era cercul unde mă simțeam extraordinar. Îmi aduc aminte că într-o toamnă, la serbările cenaclului Flacăra, printre mulți invitați, era și epigramistul George Zarafu. Aproape m-a obosit cu recitări din poeți mari care au scris poezie satirică și epigrame. Îl rugam să mai facă o pauză, să pot râde.La un moment dat, a dispărut. Atunci, eu panicat , am strigat: ”În capul mesei stă tarafu / dar unde dracu, e Zarafu ?”. Bine înțeles că a ridicat o mână, dintr-un grup de oameni, strigând și el: ”aici, mon cher, aici”.
I.V.: Ce-ai mai făcut după 1989 ?
C.T.E.: – După rebeliunea din 89, totul s-a dizolvat. Cu Valeriu Bărgău am lucrat, fiind colaborator la ziarul lui ”Călăuza”. Mult timp. Am cochetat și cu teatru, o perioadă scurtă. Dar vremurile erau din ce în ce mai grele. Atunci am hotărât să devin ”artist stradal”. Am luat chitara în spate și am colindat orașele țării: Cluj, Brașov, Sibiu, Alba Iulia, iar Timișoara a fost ultimul. Am cântat, cinci ani. Dar și aici vremurile s-au tulburat. A venit covidul și a trebuit să mă relochez.
I.V.: – Ce faci acum ?
C.T.E.: – Mai cânt și acum, ocazional, în Deva. M-am angajat la fabrica de ciment din Chișcădaga și m-am mutat la nevasta-mea la țară, la Hărțăgani. La un moment dat am început să compun unele cântece. Am încercat și chiar mi-au reușit câteva, dar nu sunt un compozitor înzestrat. Cânt melodii folck-pop, din repertoriul autorilor români: Baniciu, Alifantis, Ducu Bertzi, Mondial etc. Peste puțin timp, voi deveni un pensionar onorabil.
Interviu de Ioan Vasiu /UZPR
Drept de autor © 2009-2024 Revista Luceafărul. Toate drepturile rezervate.
Revista Luceafărul foloseşte cu mândrie platforma de publicare Wordpress.
Server virtual Romania