Autor: © Florin BĂLĂNESCU
Foto:Ștefan Dinu; © Florin Bălănescu (Arhiva personală) 
Agata ® 1994 – 2024 ; Luceafărul © Drepturi de autor. Toate drepturile rezervate.

Ștefan Dinu s-a născut la 29 ianuarie 1955, în satul Basarabi, comuna omonimă (astăzi, orașul Murfatlar), raionul Constanța, regiunea cu același nume (în prezent, în județul Constanța). A fost căsătorit și are o fiică și un fiu. A absolvit Facultatea de Hidrotehnică a Institutului Politehnic (astăzi, Universitatea Tehnică) „Gheorghe Asachi” din Iași. A fost membru al grupului folk ieșean Opinia (1976-1980) și al cenaclurilor „Moldavia” din Iași (1975-1980) și „Flacăra” (1977, 1980-1985). A susținut sute de spectacole în țară și a efectuat zeci de turnee. A fost invitat în emisiuni de radio și de televiziune și figurează în diverse publicații și volume de specialitate. Este prezent pe compact-discurile „Colindul gutuii din geam” – volumul 5 (2007) și „Noaptea marii beții” – volumul 10 (2008) ale Cenaclului „Flacăra”. A primit mai multe premii la concursuri și festivaluri de muzică folk, între care Premiul I și Premiul pentru cântec politic la Festivalul Național Studențesc de Muzică și Poezie „Primăvara baladelor” – ediția a VI-a (1978).

Ștefan Dinu (compoziții, texte, voce și chitară) este un cantautor de muzică folk care s-a impus prin distincția vocii, mesajele textelor și muzicalitatea liniilor melodice. Despre Cenaclul Flacăra, mi-a vorbit într-un interviu telefonic realizat la 18 octombrie 2005, de la domiciliul său din Murfatlar.

– Te salut, Ștefan Dinu!
– Salutare și ție!

– Când ai început colaborarea cu Cenaclul „Flacăra”?
– În primăvara anului 1977, Adrian Păunescu a venit cu emisiunea de televiziune Antena vă aparține la Iași, iar autoritățile culturale locale au pregătit un spectacol de prezentare a valorilor autohtone. El a apreciat grupul nostru [Opinia] și, imediat după cutremurul din acel an [4 martie 1977], am intrat în cenaclu.

– Ce componență avea formația?
– Valentin Nenici (chitară și voce) – liderul, compozitorul și textierul grupului, eu (chitară și voce), Nelu Hamza (bas), Cornel Giurcănaș (vioară electrică și voce) și Marian Uță (percuție); primii patru eram de la [Facultatea de] Hidrotehnică, iar ultimul – de la Conservator. În primul an [1976], am fost acompaniați vocal de Margareta Mihăilescu, de la [Facultatea de] Agronomie.

– Ce ați adus în cenaclu, de vreme ce s-a făcut loc și pentru voi?
– Cântam o muzică solidă, care contrasta cu stilul ușor dulceag ce începuse să se poarte pe scena aceea. Cântecele noastre aveau forță de expresie pentru că eram educați în spiritul „flower power” [„puterea florilor”] și al fenomenului Woodstock; studiasem muzica lui Bob Dylan, Joan Baez și a grupului Crosby, Stills, Nash & Young.

– Care a fost argumentul vostru principal: muzica sau textul?
– La început, am răzbit prin texte, dar, apoi, am adus și inovații muzicale. Marele merit l-a avut Valentin Nenici, care a scris versurile majorității pieselor, ce au prins extraordinar de mult la publicul de atunci: Ori eu, ori tu, ori el, ori noi, Întrebări pentru lumea occidentală, Cântec dadaist și multe altele.

– Ce ați găsit în cenaclu atunci când ați intrat?
– Erau acolo nume uriașe: Doru Stănculescu („prezidente”), Mircea Vintilă („secrétaire”), Nicu Alifantis, Florian Pittiș, Mihail Stan și atâția alții. Ne-am întâlnit și cu tineri interpreți, care, pe atunci, cântau o singură melodie – unul dintre ei era Vasile Șeicaru; ei au făcut o meserie din asta, în timp ce noi ne-am dedicat profesiei de inginer și niciunul dintre noi nu are regrete. Dincolo de artiști, am găsit o atmosferă extraordinară, pentru că toți eram tineri și uzam de forța pe care ți-o dă tinerețea – și anume libertatea de a da cu tifla la tot ceea ce nu-ți place. Și am găsit locul unde puteam face așa ceva. Cenaclul Flacăra a fost un fenomen în cadrul căruia, până la un punct, s-a făcut artă autentică, s-a cântat frumos, s-a gândit liber și unde eu, unul, m-am confruntat cu marile probleme ale societății la vârsta tânără pe care o aveam atunci.

– Ce loc ocupă acum cenaclul în sufletul tău?
– Pentru mine, această manifestare are două componente: etapa în care am activat împreună cu grupul Opinia [1977], cea mai fascinantă și mai tulburătoare, și anii când am evoluat individual [1980-1985], interpretând atât cântecele formației, cât și piese proprii, acompaniat de trupa FlaPo [Flacăra Pop], grupul Pro Musica și alți mari muzicieni. Perioada aceea a fost cea mai frumoasă și mai prolifică din viața mea, în care am ars așa cum poate să ardă un tânăr între 22 și 30 de ani.

– Îți mulțumesc pentru remomorarea acelor vremuri și pentru cântecele voastre.
– Mi-a făcut o mare plăcere.

Florin Bălănescu