De obicei, la celălalt capăt al ochilor mei e un monitor. Evident, însoțește un calculator în care sunt date, ordonate și puse cuminți în directoare, într-o înșiruire alfabetică (că tot vorbim de litere și umbrele lor adânci!). Nu mult după început, stă Al.Florin ȚENE. Așa îl știe o lume întreagă, de o viață. Pentru că urmele pe care penița (a se citi tastatura) le lasă pe foaia albă (în fișierul gol) sculptează conturul unui destin cu și prin care ne definim. Și-odată intrat în acest director, se deschide o pleiadă de cărți, o mică bibliotecă, trudă de intelectual harnic și cu inimă mare. Cel puțin la noi, între autori, poate doar regretatul Cornel Udrea să aibă un volum mai mare de informație. Însă, la cum îl cunosc pe venerabilul domn Țene, va folosi timpul rămas să-l transforme în perle pentru literatură, îmbogățind și făcând puțin mai bună viața cititorilor.
Un spirit complex, e greu să-l cataloghezi pe Al.Florin Țene. Este jurnalist? Poet? Prozator? Dramaturg? Critic literar? Memorialist? Mecena literar? Organizator de evenimente? Influencer într-ale buchiilor? Președinte și membru în atâtea și atâtea ligi, asociații, organizații culturale sau colegii redacționale?… Lista aceasta poate să continue cu tot atâtea fațete ale personalității care este. Pentru că, odată cu rețelele de socializare, gusturile au devenit foarte rafinate, cu din ce în ce mai multe felii și falii de consumatori, dânsul a găsit calea către fiecare, oferind o varietate incredibilă de genuri și stiluri, încât să mulțumească o plajă cât mai însorită a așteptărilor. Nu e de mirare că multe dintre titlurile care-i poartă semnătura se apleacă asupra vieții unor personalități mai mult sau mai puțin cunoscute, îmbrăcându-le viața trăită într-o poveste vie, palpitând încă de prezența pe care au lăsat-o în amintire.
Ce frumos e să ai alături o soție și copii care să-ți împărtășească pasiunile, să-ți fure rețeta succesului, să te sprijine și să-ți ofere cadrul intim atât de necesar pentru descărcarea inimii și a gândurilor!
De aici, din antecamera sau holul în care se mai cern din cuvinte, se pregătește și asamblează cea mai sănătoasă mâncare pentru creier, așa se văd lucrurile: un om extraordinar de disciplinat în ceea ce face, organizat și plănuit în detalii, corect și punctual, știindu-și mereu rostul și locul, întotdeauna cu planuri și vise, dar niciodată refuzând o provocare scriitoricească, prezent în chiar miezul evenimentelor majore ale urbei, discret, însă lăsând o amprentă de neșters asupra panopliei istorico-literară…
Dacă cineva nu mă crede sau vrea să mă contrazică, îl invit să-i citească opera. Unii nu vor avea atâta timp nici să răsfoiască ce a reușit, până acum, să ofere Al.Florin Țene. Chiar dacă vremea ne împinge de la spate și ne zorește să trăim în fugă, cu siguranță că mai sunt greșeli pe pagini, însă valoarea rămâne. Și tot timpul va avea ultimul cuvânt.
Mă simt onorat să pot face parte din saga acestui destin fabulos, căruia oamenii îi spun Al.Florin Țene. Iar el a semnat despre toți și toate, cu zâmbetul pe buze și inima împărțită spre cei dornici să se desfete în universul miraculos al reveriei.
Mulțumim pentru energia oferită în a crește și dirija orchestra scriitorilor de pretutindeni!
Dinu Virgil, editor
Drept de autor © 2009-2026 Revista Luceafărul. Toate drepturile rezervate.
Revista Luceafărul foloseşte cu mândrie platforma de publicare Wordpress.
Server virtual Romania