Revista Luceafărul
  • Caută pe sit


Colecţia revistei

Anul 1

Anul 2

Anul 3

Anul 4

Anul 5

Anul 6

Fondat 2009 • ISSN 2065 - 4200 Anul 18 → 2026

Fostul conac Ghenădescu din Itrinești

Despre fostul conac Ghenădescu din satul Itrinești, comuna Mărgineni, județul Neamț, localnicul Constantin Preda mi-a vorbit într-un interviu realizat în anul 2010, pe locul acestuia.

  • – Domnule Constantin Preda, câți ani aveți?
  • – 94.
  • – L-ați întâlnit pe boier?
  • – Da, am și lucrat pe moșia lui; se numea [Nicolae] Ghenădescu.
  • – Avea familie?
  • – Era însurat și a avut un băiat, dar nu cred că mai trăiește nici el.
  • – Ce fel de om era?
  • – Era foarte bun; dădea sătenilor pământ în arendă ca să-l lucreze în parte, îi împrumuta cu bani sau cu cereale în contul zilelor de muncă din vara viitoare și îi plătea bine și la timp.
  • – Cât de mare era moșia și ce cuprindea?
  • – Avea 24 ha, cu terenuri arabile, pâraie [fănețe, lunci și pășuni], pădure (La Ghenădescu – așa i se spunea), livadă și un iaz.
  • – Ce cultiva?
  • – Mai mult cereale (grâu, porumb, orz și ovăz), dar însămânța și lucernă, sorg și trifoi.
  • – Creștea și animale?
  • – A avut boi de tracțiune, vaci de lapte, doi cai pe care îi înhăma la trăsură și păsări.
  • – Descrieți, vă rog, curtea boierească.
  • – Conacul [situat la 25 km est de Piatra Neamț] avea trei camere, un hol și un balcon, în față era un parc cu flori și copaci, în spate se afla grădina de legume și zarzavaturi, iar, în lateral, beciul, fântâna, șopronul trăsurii, grajdul, hambarul și magazia de lemne.
  • – Ce s-a întâmplat la venirea comunismului?
  • – În 1948, i-au confiscat conacul și moșia, țăranii au furat care cum au putut și au distrus tot, iar boierul a plecat la Piatra Neamț. Clădirea a fost sediul C.A.P. din sat și a mai rezistat până în 1957.
  • – A revendicat cineva fostul domeniu după 1989?
  • – Nepoți de-ai lui au cerut și au primit terenurile, pe care le-au vândut după aceea.
  • – Există morminte ale familiei în zonă?
  • – Nu, pentru că boierul a murit la Piatra Neamț și acolo sunt îngropați toți ai lui.
  • – Ce a mai rămas, în prezent, din proprietatea de altădată?
  • – Nimic, doar iazul și pământul gol.

Florin Bălănescu



Abonare la articole via email

Introduceți adresa de email pentru a primi notificări prin email când vor fi publicate articole noi.

Alătură-te celorlalți 2.843 de abonați.

Drept de autor © 2009-2026 Revista Luceafărul. Toate drepturile rezervate.
Revista Luceafărul foloseşte cu mândrie platforma de publicare Wordpress.
Server virtual Romania