Fostul conac Uhrinovschi din Dersca

Despre fostul conac Uhrinovschi din satul Dersca, comuna cu același nume, județul Botoșani, localnicul Petru Ciubotaru mi-a vorbit într-un interviu realizat în anul 2010, pe locul acestuia.

– Domnule Petru Ciubotaru, cine și când anume a construit acest conac?
– Prima clădire a fost a fost înălțată [în 1806] de [paharnicul] Petrache Cazimir, proprietarul moșiei [care a ridicat, în același an, și biserica din sat, cu hramul Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil], apoi domeniul a fost preluat de mai mulți boieri [între ei, Petre Mavrogheni și Pavel Stoianovici], terminând cu Iosif Uhrinovschi [(1820-1873), care l-a extins și a refăcut conacul pe la 1850].

– Ultimul proprietar a avut familie?
– Da, era însurat și avea un băiat [Grigore, care a moștenit pământurile și conacul].

– Ce fel de oameni erau cei doi Uhrinovschi?
– Grigore a ușurat viața sătenilor, pe care i-a ajutat la nevoie, și a dat bani la biserică, în schimb tatăl lui a fost aspru și sever. El l-a plătit pe un țăran ca să-l împuște pe un alt boier, de dincolo de Dorohoi, numai că omul ăsta, în loc să-l omoare, i-a povestit planul și, atunci, boierul i-a promis că-l ia la el, îi dă loc de casă și-l plătește dacă-l ucide pe Uhrinovschi. Țăranul a fost de acord și s-a dus să-l aștepte pe boier întorcându-se de la târg pe un dâmb de la marginea pădurii Buhai [după numele râului omonim] de lângă Pădureni [sat în comuna Șendriceni, județul Botoșani]. Când a apărut trăsura cu șase cai a lui Uhrinovschi, care stătea în spatele vizitiului, țăranul a tras un foc de armă și l-a „luat” pe boier cu un singur glonte [la 28 august 1873]. El a căzut pe spate, mort, iar vizitiul a mânat caii cât a putut de repede, târându-l, atârnat de trăsură, până la conac. Când au ajuns, cucoana, care era o femeie de treabă, a început să-l jelească: „Of, numai de la uneltirile tale ți s-a tras!”

– Cât de mare era moșia și ce includea?
– Tot satul, până în deal, la Cujbă [regiune locală, a cărei denumire provine de la numele lui Constantin Cujbă, care a avut o prăvălie în zonă], era pământ boieresc și cuprindea teren arabil, pășuni și fânețe de-a lungul gârlelor, pădure și un iaz.

– Cum arăta curtea boierească pe atunci?
– Conacul [ce se afla la 18 km nord-vest de Dorohoi] era la iaz și avea două niveluri, cu vreo zece camere. Împrejur, se găseau beciul, fântâna, șura unde ținea trăsura, un coteț pentru păsări și niște magazii, iar grajdurile și hambarele erau la iaz, lângă o pădurice. Gard avea numai la drum și, în rest, era neîngrădit.

– Ce s-a întâmplat, ulterior, cu proprietatea?
– Grigore și-a vândut moșia boierului Burbur [Eduard de Burbure de Wesembeck], care a dărâmat clădirea [pentru a construi, tot în sat, cu materialele rezultate din demolare, propriul său conac și anexele gospodărești] și a făcut moara de la iaz. De la el, o parte a pământurilor a fost împărțită [prin reforma agrară din 1921] țăranilor [în special, celor care au luptat în Primul Război Mondial. Ulterior, terenurile au intrat în posesia administratorilor și, apoi, a arendașilor și localnicilor.].

– Ce se mai păstrează, în prezent, din fosta posesiune?
– N-au mai rămas decât beciul, fântâna și câțiva copaci; toate celelalte acareturi nu mai sunt.

– Există morminte ale boierilor în zonă?
– În curtea bisericii vechi, sunt îngropați ctitorii Petrache Cazimir și nevasta lui [Ruxanda Voinescu]; el are un monument, iar ea – un îngeraș.

Florin Bălănescu