Revista Luceafărul
  • Caută pe sit


Colecţia revistei

Anul 1

Anul 2

Anul 3

Anul 4

Anul 5

Anul 6

Fondat 2009 • ISSN 2065 - 4200 Anul 16 → 2024

A doua ediție a Concursului de recitare „DOR DE EMINESCU”, în cadrul Zilelor Eminescu 2024

COMUNICAT DE PRESĂ

Centrul Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale Botoșani, cu sprijinul Consiliului Județean Botoșani, și în parteneriat cu Batalionul 335 Artilerie „Alexandru cel Bun” Botoșani, organizează în data de 15 ianuarie 2024, ora 14:00, la Cercul Militar Botoșani, a doua ediție a Concursului de recitare „DOR DE EMINESCU”, în cadrul Zilelor Eminescu 2024.

Concursul își propune descoperirea și promovarea copiilor și tinerilor cu aptitudini pentru arta recitării. Participanții trebuie să recite, din memorie, o poezie la alegere din opera lui Mihai Eminescu. Durata recitării să nu depășească 5 minute. Se acceptă participarea unui număr de maximum 5 elevi din fiecare unitate de învățământ înscrisă în competiție. Responsabilitatea selecției participanților va fi a unității de învățământ pe care cei cinci elevi o reprezintă. Evenimentul se adresează copiilor și tinerilor care îndrăgesc poeziile marelui poet și se desfășoară pe trei categorii de vârstă:

  • Elevi clasele O-IV
  • Elevi clasele V-VIII
  • Elevi clasele IX-XII

Înscrierile se fac prin completarea și trimiterea fișei de înscriere (ANEXA 1) la adresa de e-mail: literatura@centrulcreatieibt.ro, până la data de 11 ianuarie 2024, ora 12:00. Confirmarea înscrierii va fi comunicată pe e-mail.

Juriul va fi alcătuit din personalități ale culturii botoșănene și va ține cont de expresivitatea interpretării, sensibilitate, aptitudini artistice și originalitate. Se vor acorda premii pentru fiecare secțiune/ categorie de vârstă. Toți concurenții vor primi diplome de participare. Câștigătorii se vor anunța în aceeași zi. Teodor Felicanu, Ilinca Grumeza și alți tineri talentați din Botoșani vor susține momente artistice.

ANEXA 1

  • FIȘĂ DE ÎNSCRIERE
  • Concursul de recitare „DOR DE EMINESCU”
  • Ediția a II-a, 15 ianuarie 2024, Botoșani
  • Nume:
  • Prenume:
  • Vârsta:
  • Clasa:
  • Titlul poeziei alese pentru concurs: 
  • Unitatea de învăţământ:
  • Domiciliul:
  • E-mail:
  • Telefon elev:
  • Telefon părinți:
  • Subsemnatul/subsemnata, _______________________________________________, părinte/ tutore/ reprezentant legal al minorului ____________________________________, declar că sunt de acord cu utilizarea, prelucrarea, stocarea şi arhivarea datelor cu caracter personal din fișă (fotografii și videoclipuri) de către Centrul Judeţean pentru Conservarea şi
  • Promovarea Culturii Tradiţionale Botoşani pentru îndeplinirea obligaţiilor legale, conform Regulamentului UE 679/2016 privind protecţia persoanelor fizice în ceea ce priveşte prelucrarea datelor cu caracter personal şi privind libera circulaţie a acestor date.
  • Prin prezenta, declar că am luat la cunoștință regulamentul de desfășurare a Concursului de recitare „DOR DE EMINESCU”, desfășurat în data de 15 ianuarie 2024 și sunt de acord cu prevederile acestuia.
  • Data: Semnătura părintelui:


Abonare la articole via email

Introduceți adresa de email pentru a primi notificări prin email când vor fi publicate articole noi.

Alătură-te celorlalți 2.661 de abonați.

Drept de autor © 2009-2024 Revista Luceafărul. Toate drepturile rezervate.
Revista Luceafărul foloseşte cu mândrie platforma de publicare Wordpress.
Server virtual Romania