Autor: © Florin BĂLĂNESCU
Foto: Adriana Margalina; © Florin Bălănescu (Arhiva personală)
Agata ® 1994 – 2024 ; Luceafărul © Drepturi de autor. Toate drepturile rezervate.

Adriana Margalina (actualmente, Neghină) s-a născut la 4 ianuarie 1975, la Râmnicu Vâlcea. Este căsătorită și are un fiu. A absolvit Școala Postliceală Sanitară Fundeni din București și Școala Populară de Arte „Constantin Brâncuși” din Târgu Jiu. Lucrează ca asistentă medicală la Spitalul Județean din orașul natal. A activat în formațiile Black Eyes (2005-2007) și Cromatic Grup (2010-în prezent) din Râmnicu Vâlcea. A fost membru al Cenaclului „Totuși, iubirea” (1995-2010). A susținut sute de recitaluri în România și Republica Moldova și a efectuat zeci de turnee în țară. A fost invitată în emisiuni de radio și de televiziune și figurează în diverse publicații și volume de specialitate. A editat, în regie proprie, compact-discul „Copacul fără umbra sa” (1997). Este prezentă pe compact-discurile „Ca un fum de țigară, sufletul” – volumul 8 (2008) și „Suntem răi și aroganți” – volumul 9 (2008) ale Cenaclului „Facăra” și pe casetele audio „Front fără învingători” – volumul 3 (1996) și „Noi colinde de Crăciun” – volumul 4 (1996) ale Cenaclului „Totuși, iubirea”. A primit mai multe premii la diferite concursuri și festivaluri de muzică folk.

Adriana Margalina (compoziții, texte, voce și chitară) este o cunoscută cantautoare de muzică folk, care s-a remarcat prin muzicalitatea pieselor și sensibilitatea interpretării. Despre participarea ei în Cenaclul Totuși, iubirea, mi-a vorbit într-un interviu telefonic realizat la 10 octombrie 2005, de la domiciliul său din Râmnicu Vâlcea.

• – Te salut, Adriana Margalina!
• – Și eu te salut!
• – Când ai intrat în Cenaclul „Totuși, iubirea”?
• – Am debutat în 1995, la Râmnicu Vâlcea, în urma unei preselecții care a avut loc în același oraș; atunci, am interpretat două piese ale lui Tudor Gheorghe, care mi-a plăcut dintotdeauna, și un cântec popular. Ulterior, în cadrul cenaclului am avut și o perioadă foarte bună de creație, concretizată în piese ca Durerea femeiască, Colind pentru Moș Crăciun, Ochii albaștri ai lui Dumnezeu sau Vioara și pădurea.
• – Care au fost cele mai memorabile spectacole la care ai participat?
• – Înainte de toate, e, evident, primul, fiindcă a avut cea mai mare încărcătură emoțională. Apoi, următorul, care a avut loc la Orșova, pentru că am ajuns acolo cu greu, după ce mașina noastră a rămas în pană; spectacolul începuse, iar eu nu aveam un repertoriu conturat – abia apucasem să învăț, în fugă, câteva piese. Din fericire, am avut un succes fantastic, care m-a bucurat și m-a încurajat foarte mult.
• – Ai mai evoluat, presupun, și dincolo de cenaclu…
• – Am cântat și înainte, dar numai pe plan local, iar, după aceea, la fel, plus o colaborare pe care am avut-o cu Televiziunea Română.
• – Prin comparație, ce a însemnat scena aceea?
• – În primul rând, multă libertate de expresie; acolo, era locul în care puteai spune orice, oriunde și oricând prin muzică și poezie, iar eu prin muzică m-am exprimat cel mai bine. Apoi, publicul era extraordinar de receptiv, iar reacția sa a fost pe măsură, însă la asta acontribuit foarte mult și Adrian Păunescu.
• – Acum, că ai o familie, ai mai lua-o de la capăt?
• – Inima îmi spune că oricând aș putea să o iau de la început, dar nu știu dacă și corpul ar mai face față, pentru că prezența în cenaclu a presupus un mare efort fizic și mental. De-aș mai avea anii aceia, nu aș sta pe gânduri, fiindcă totul a fost absolut superb – o serie întreagă de de trări unice și o lecție de viață pe care, din altă parte, n-aș fi avut de unde s-o învăț.
• – Îți mulțumesc pentru mărturisirile și pentru toate cântecele tale.
• – Și eu îți mulțumesc; a fost o bucurie să retrăiesc amintirile de atunci.

Florin Bălănescu