ROMÂNIA ÎN ANUL MARII UNIRI – C[entum]
Revista Luceafărul (Bt), Anul – X
Primit pentru publicare: 22 Iun. 2018
Cronică (carte, I.N.Oprea) de Marin IFRIM
Publicat: 22 Iun. 2018
Procesare și adaptarea: Dorina RODU
Editor: Ion ISTRATE

,,Academia bârlădeană și Vasile Voiculescu” de Ion N. Oprea (VI)

Ne apropiem de finalul prefeței cărții lui Ion N. Oprea. Ca o concluzie, în ultimele rânduri, se spune că „Academia bârlădeană a fost o școală a prieteniei”. Citesc și nu pot crede, dar n-am încotro, trebuie să recunosc că, în țară, în provinciile noastre eterne, au existat și există oameni la fel de meticuloși precum venerabilul și regretatul nostru istoric literar Alex Oproescu: „Când, între anii 1924-1927, la București apărea revista culturală Țara de Jos, sub conducerea lui G. D. Rânzescu și colaborarea colegilor lui de la Bârlad, C. Cotoranu, Al. Lascarov Moldoveanu, Atanase Mândru, G. Nedelea, Ion palodă, Gh. Tașcă, G. Vlădescu-Răcoasa, G. Cârjă, D. Iov, I. Valerian, Ioan Antonovici, Virgil Duiculescu, N.N.Vasiliu, și G.V.Botez, spiritul bârlădean și scopurile publicisticii s-au păstrat: <Desfășurând de pe zidurile vechii cetăți de cultură, care a fost Bârladul, steagul credințelor și aspirațiilor de odinioară, nădăjduim să reușim să strângem din nou rândurile luptătorilor vechi și noi, pentru a începe cu toții munca de desțelenire a ogorului, deopotrivă de scump fiecăruia. Faima de altădată a Palodei, vechile ei tradiții culturale, exemplul fecund al înaintașilor, sperăm să fie pentru toți, fără deosebire de credință sau culoare politică, categoric îndemn la muncă… >”. Aș mai adăuga încă vreo câteva nume importante care au contribuit la „răspândirea” operei lui Vasile Voiculescu, nume existente în cartea lui Ion N. Oprea, cu precizări absolut ceasornicărești, cu detalii, titluri de cărți, edituri, anii aparițiilor etc. Ne rezumăm doar la aceste nume: Valeriu Anania, Paul Anghel, Ion Apetroaie, Nicolae Balotă, Ury Benador, Mihai Beniuc, C. L. Bercuș, Mircea Braga, Virgil Carianopol, G. Călinescu, Șerban Cioculescu, Florentin Popescu, Maurice Cognac, Fernand Comte, Mihail Constantinescu, Pompiliu Constantinescu, Victor Crăciun, Ovidiu S. Crohmălniceanu, Constantin Daniel, Romulus Dianu, Zoe Dumitrescu Bușulenga, Ileana Ene, N. Florescu, Danielle Fauilloux, Liviu Grăsoiu, L. N. Herescu. ”Lista ” e mult mai consistentă. O vom continua. Acum vreau să spun doar că, dintre toți voiculescologii serioși, calificați, cel mai pertinent și mai fidel operei marelui poet, se dovedește a fi scriitorul de origine buzoiană Florentin Popescu, autor a nu mai puțin de 10 (!) cărți dedicate ”doctorului fără de arginți”. Și încă ceva, la Concursul Național ”V. Voiculescu”, la categoria seniori, Marele Premiu i-a revenit unei scriitoare din Iași, născută în București, absolventă a celebrului Colegiu Național ”B. P. Hașdeu” din Buzău, o scriitoare de notorietate indiscutabilă, respectată pentru condeiul cu acid sulfuric din vârful cuvintelor: Magda Ursache.  Pentru mine, cartea lui Ion N. Oprea este o revelație, o confirmare că există și credință literară, ceva subsidiar, nu găsesc alt cuvânt, credinței noastre în litera și Cuvântul Celui de Sus. Îmi amintesc cum regretatul doctor Valeriu Bistriceanu se bucura de fiecare ediție a concursului pentru elevi și studenți. Timp de câteva zile, înainte de festivitatea de premiere, dădea în clocot molcom, la foc mic și mă tot întreba câți concurenți avem, câte premii putem da etc. Mereu totul a fost în regulă. Domnul doctor Bistriceanu nu făcea acest efort pentru el însuși, era vorba de niște cheltuieli consistente. Prin acești copii premiați, parcă voia să ajungă în intimitatea cerească a lui Vasile Voiculescu. Cred că a reușit, cred că cei doi sunt împreună și se amuză zeiește de credința noastră în materia de zi cu zi, nu în eternitatea spiritului, în această scară la cer, ca să-l citez pe Marin Sorescu, un vers din ultimul său poem scris pe patul de teleportare în lumea celor drepți. Domnul Ion N. Oprea mi-a dat de lucru, cum se spune, mi-a pus la muncă lenea gândului. E ceva de gimnastica spiritului, de curiozitatea eternă a omului aflat mai mereu între dileme.

Marin Ifrim, 22.06.2018