Revista Luceafărul
  • Caută pe sit


Colecţia revistei

Anul 1

Anul 2

Anul 3

Anul 4

Anul 5

Anul 6

Fondat 2009 • ISSN 2065 - 4200 Anul 16 → 2024

BINE TE-AM GĂSIT, DRAGĂ ŞCOALĂ

Primit pentru publicare: 15 sept.2014.
Publicat de Diana Maria Agheorghiesei: 15 sept.2014.

Adam,CtinConstantin Adam

                        BINE TE-AM GĂSIT, DRAGĂ ŞCOALĂ

 

 

„ Ora şcolii sună, sună,
Toţi şcolarii se adună,
Haideţi să lăsăm, copii,
Jocul nostru din câmpii…”
(Smara)

Fructele au dat în pârg din nou… Frunzele s-au îngălbenit şi au început să cadă… Astrul tutelar îşi trimite razele cu tot mai multă zgârcenie printre norii gata să curgă… Temperatura a scăzut, iar roua rece a dimineaţii ne udă picioarele prin sandalele verii, amintindu-ne că a venit vremea să ne pregătim hainele groase. Toamna, musafir aşteptat, stă gata să bată la uşă… E mijloc de septembrie, şi ca în fiecare an de vreun secol şi jumătate încoace, şi la Botoşani, dascălii s-au pregătit cu responsabilitate şi şi-au ocupat locul la catedră, căci şcolile şi-au deschis porţile… Câte emoţii pentru noii învăţăcei, pentru toţi cei care sunt implicaţi în activitatea şcolară, în educaţia tinerei generaţii, în procesul de învăţământ…

Ca părinţi ne-am pus adesea fireştile întrebări: Oare ce şcoală să aleg pentru copilul meu? Cea care e mai aproape? Cea care e mai arătoasă? Cea care e mai bine dotată?.. şi foarte puţini: La ce  învăţător să-l dau?

Pentru persani, „învăţătorul era zahăr brut, pentru ca elevul să devină zahăr  rafinat…”  Tiberiu Crudu declara la o consfătuire cu învăţătorii – „că nu e important  cine suntem noi, important este ce ajung cei ieşiţi din mâinile noastre!”, că „nu e orfan cel fără tată şi mamă, ci cel fără de învăţătură!”

La orele de istorie am învăţat că „oştirile s-au jertfit pentru apărarea pământului; din cărţi ştim că inginerii, cercetătorii şi oamenii de ştiinţă şi-au pus inteligenţa în slujba conceperii celor necesare unui trai mai uşor şi mai civilizat, că muncitorii confecţionează uneltele de care avem nevoie, iar ţăranii produc pâinea cea de toate zilele… pe când educatorii sunt cei chemaţi la lupta împortiva întunericului… Munca tuturor e necesară, salvatoare, importantă!

Şcoala e în miniatură pepiniera din care se vor dezvolta lăstarii ce vor da codrul des, e izvorul din care se va alimenta răcoritorul curs de apă din lunca tot mai înfloritoare care e Ţară. Rostul şcolii e să le deschidă ochii spre acest izvor nesecat al sentimentelor alese, folositoare, cuprinse în natură. Şi un bun cadru didactic ştie s-o facă.  El e un creator de suflete, un modelator, un şlefuitor care trebuie să stăpânească bine legile ştiiinţei educaţiei, să fie un înţelegător al sufletului… Pentru educator, pentru cel cu aplecare şi dedicaţie spre această nobilă operă de creaţie, nici partea financiară, nici gloria nu sunt întotdeauna răsplata la care să se aştepte, ci mai degrabă mulţumirea care i-o aduce împlinirea conştiincioasă a datoriei până la capăt… Educatorul nu-i funcţionar, ci misionar. El nu îndeplineşte o funcţie, ci săvârşeşte un cult…

Aura celui de la catedră luminează sufletele tuturor celor dimprejurul lui, iar umbra unui dascăl fără vocaţie, care uită scopul pentru care se află în faţa elevilor, va întuneca mereu viaţa discipolilor lui ori de câte ori îşi vor aminti de el. „Educatorul trebuie să fie o conştiinţă vie a naţiunii şi a epocii lui”, conchidea un mare pedagog..

Fiind în transformare şi în căutarea unei noi calităţi, educaţia pune pe educator în faţa unei problematici complexe: o altă metodologie, o ordonare sistemică, anticipare şi demersuri interdisciplinare în concordanţă cu evoluţia rapidă, şi nu întotdeauna în favoarea educaţiei, a surselor de informare. A educa înseamnă a porni de la ceea ce este, spre ceea ce e mai bine în folosul educatului. Adevăratul educator ştie să scruteze viitorul pentru a vedea mai departe în timp şi a pregăti ceea ce va fi util şi necesar mâine societăţii în continuă schimbare. Investiţiile în educaţie sunt cele mai profitabile. Educaţia de calitate, de bună calitate eficientă, este factorul care contribuie la ridicarea standardului de viaţă, căci „şcoala cea mai bună – spunea marele botoşănean Nicolae Iorga – este aceea în care înveţi înainte de toate a învăţa!” Invăţând cum trebuie şi ce trebuie, vei şti să foloseşti cele acumulate tot restul vieţii în mod corect şi cu folos.

Traiectoria evoluţiei şcolare şi a reuşitei copiilor noştri, depinde în mare parte de noi, părinţii. Să avem încredere în şcoală! Părinţi, fiţi siguri că dascălii ştiu ce au de făcut! Întăriţi copiilor dumneavoastră convingerea că nimic nu se poate obţine fără o bază instructiv-educativă serioasă, încurajaţi-i, sfătuiţi-i, controlaţi-i şi impuneţi-le un regim favorabil de muncă şi odihnă şi atunci totul va fi bine. Numai colaborând strâns cu instituţia şcolii, rezultatele vor fi cele scontate, iar copiii de azi, mândria dumneavoastră, vor fi vrednicii cetăţeni de mâine… Orice fisură în relaţia şcoală-familie trebuie reevaluată şi reparată cât mai repede, pentru ca aceasta să nu se adâncească iar refacerea ei să nu devină tardivă, imposibilă!

Dar… clopoţelul a sunat vestind că noul an şcolar a şi început! Sunt sigur că mare parte dintre întrebările care vă frământau au deja un incipient răspuns, iar mare parte din temerile care vă chinuiau s-au spulberat.

Fiţi aproape de şcoală, stimaţi părinţi!
Putere de muncă şi cât mai mari şi multe realizări, iubiţi dascăli!
Un an şcolar bun, dragi elevi, plin de succese şi împliniri, şi nu uitaţi: „Cine are carte, are parte!”

„Dascălul e făclia ce se stinge luminând!…”

    



Abonare la articole via email

Introduceți adresa de email pentru a primi notificări prin email când vor fi publicate articole noi.

Alătură-te celorlalți 2.661 de abonați.

1 comentariu la acestă însemnare

  1. D.M. Gaftoneanu spune:

    …„Dascălul e făclia ce se stinge luminând!…” Superba comparatie!

Lasă un comentariu

Drept de autor © 2009-2024 Revista Luceafărul. Toate drepturile rezervate.
Revista Luceafărul foloseşte cu mândrie platforma de publicare Wordpress.
Server virtual Romania