Frumoșii   învinși

Plânge Leonard de atâtea blestemății,
Cinstitul Brutus își ascunde cuțitul și scoate limba
Înveninată, onestul  Iago face ordine în seifuri,
Culege scrisori de iubire, spre bine Republicii, zice Brutus,
Să ne iubim , zice Iago,  îl respect dacă-i gay, nu-l iubesc,
Cineva amintea de Arghezi, „făcu din zdrențe muguri și coroane”,
Ura, aplaudă   cucuveaua, iar eu luai mărgăritare
și le pierdui printre cotețe. Ce oroare.
Un șir întreg de jucători de bile colorate,
Biluțe mai rotunde și mai sparte,
Tăcere, suntem în sanctuarul  politeții,
Nu înjurați, scuipatul interzis, dar eu am guturai,
Pot să strănut? Junona spune – quo usque patientia nostra?
Adică , mai putem răbda acest păun prea înfoiat?
Eu mă retrag, plec în Canada  sau în Asia, totuna-i.
Poemul meu, un zmeu purtat de  vechi iubiri
De care Iago nici nu auzise.
BMM