
În zilele de 23, 24 și 25 iulie 2025 s-a desfășurat la Piatra Neamț evenimentul cultural național „CARAVANA SCRIITORILOR”, ediția a V-a, având tema „Pelerin pe Everest,” organizat de Societatea Culturală „Clepsidra” – Roman în colaborare cu: Uniunea Scriitorilor din România- Filialele Bacău și Iași, Uniunea Ziariștilor Profesioniști din România, Filiala „Brunea Fox”- Roman, Primăria Piatra Neamț și Consiliul Județean Neamț. Parteneri media și colaboratori au fost: „Hanul Răzeșilor”, „Uniunea Armenilor” din România-Filiala Roman, Societatea de Istorie a medicinei și farmaciei „Dr. Epifanie Cozărescu”- Roman, M.Plus TV Internațional, Farmacia „Ardealul”, „Ținutul Zimbrilor”, Revista „Plumb”, „Paiul Verde – Foaie de Artă și Poezie”.
Acest grandios eveniment cultural a avut ca obiectiv principal sărbătorirea unui număr de șapte scriitori, care împlinesc în acest an frumoasa vârstă de 75 de ani. Personajul principal sărbătorit a fost profesorul, scriitorul și criticul de artă, Lucian Strochi, personaj emblematic în literatura noastră contemporană. Cu această ocazie i-a fost dedicată o carte omagială intitulată, „Peregrin pe Everest- Lucian Strochi 75”, care însumează impresii și aprecieri din partea scriitorilor și prietenilor de suflet.

În prima zi, pe 23 iulie 2025, s-au adus laude și cuvinte frumoase celor șapte scriitori sărbătoriți, cărora li s-au conferit daruri, diplome și plachete. Apoi, au fost prezentate cărți și reviste, s-au înmânat diplome de onoare și excelență, s-au dăruit cărți, toate petrecându-se sub imperiul emoțiilor și bucuriei de a ne împărtăși trăirile. Seara am petrecut în afara orașului Piatra Neamț, la Hanul Răzeșilor, într-o atmosferă de veselie cu bucate alese și un foc de tabără, în jurul căruia, poeți și scriitori și-au prezentat ultimele apariții scriitoricești, povestind și citind din propriile creații. Printre aceștia s-au numărat: Viorel Dinescu, Maria Cernătescu, Emma Felicia Dimitriu, Cecilia Moldovan, Ion Apostu. Domnul Culiță Ioan Ușurelu, profesor și scriitor, în calitate de editor și director al Editurii „Salonul Literar”- Focșani, Vrancea, a prezentat ultimul volum de poezie și pictură al Mariei Cernătescu, (subsemnata), TĂCERI PE METEREZE ALBE, apărut la această editură în 2025 din care, autoarea a citit poemul de deschidere a cărții.
Voia-bună a fost condimentată cu un vin bun și cu plăcinte moldovenești.
A doua zi, 24 iulie 2025, cu autocarul, am luat drumul spre Mănăstirea Neamț, unde am fost întâmpinați și întreținuți de Arhimandritul Benedict Sauciuc, un bun prieten al scriitorilor. Ne-a vorbit despre istoricul mănăstirii, am vizitat Muzeul și Biblioteca, apoi, am fost invitați în Trapeza de protocol, unde am mâncat cea mai bună și gustoasă mâncare stropită din belșug cu un vin ușor și o pălincă tare, de-ți amețeau ochii în cap. În acest timp, domnul Nicolae Băciuț a ținut o scurtă, dar condensată conferință despre „Centenarul Patriarhiei Române- Miron Cristea, primul Patriarh al României”.
S-au citit poezii cu temă religioasă și în încheierea prânzului s-a săvârșit un TeDeum cu mulțumire pentru deosebita ospitalitate cu care am fost tratați.
Ne-am îmbarcat în autocarul care ne aștepta cu motorul pornit, pe o ploaie torențială de vară, caldă și binefăcătoare pământului, și am pornit din nou la drum în „Ținutul Zimbrilor”. Am fost întâmpinați de directorul rezervației, cu altfel de vin, pălincă și cafea, după care ne-a prezentat un film documentar pe un ecran panoramic, despre comorile ținutului Neamț, înscrise în Patrimoniul UNESCO. Cu imagini inedite în minte, ne-am întors în Piatra Neamț unde am petrecut o seară cu o cină pe cinste la restaurantul hotelului „Ceahlău”.
A treia zi, 25 iulie 2025, ne-am întâlnit la micul-dejun, după care, cu îmbrățișări și urări de bine, ne-am despărțit, fiecare plecând pe drumul său.
Tot acest minunat eveniment cultural, a fost condus de inimosul preot, dar și pictor, poet, jurnalist, Cornel Paiu, președinte al UZPR- Filiala Bacău, Dumitru Brăneanu, președinte USR- 0Filiala Bacău, Dan Arvătescu, medic și sponsor.
A fost o activitate cultural-artistică de excepție, și mulțumesc pentru invitația care m-a onorat de a fi cunoscută ca om de artă, în binecuvântatele ținuturi moldave încărcate de istorie, frumuseți, dar și de oameni, care dăinuie în veacuri prin cultură și spiritualitate.
Maria Cernătescu – UZPR
Similare