Revista Luceafărul
  • Caută pe sit


Colecţia revistei

Anul 1

Anul 2

Anul 3

Anul 4

Anul 5

Anul 6

Fondat 2009 • ISSN 2065 - 4200 Anul 17 → 2025

Cascada cu apă termală din Toplița – Un spectacol vizual pe timp de iarnă

În inima orașului Toplița, pe strada Cascadei, în lunca Mureșlui, se află unul dintre cele mai fascinante obiective turistice din România: cascada cu apă termală. Formată pe terasa râului, prin depuneri succesive de calcar și travertin, cascada atrage privirile încă de la distanță, oferind o imagine surprinzătoare călătorilor care străbat zona cu trenul.


Un reper peisagistic

Prin caracterul său rar, acest monument natural a devenit, în timp, principalul reper turistic al orașului. Iarna, atunci când temperaturile ating pragul înghețului, cascada se transformă într-un spectacol vizual care, în ultimii ani, a captat atenția la nivel național.
Apa care alimentează cascada provine din izvorul termal Bradul și este bogată în carbonat de calciu. La sursă, temperatura apei atinge aproximativ 27 de grade Celsius, scăzând ușor pe parcursul căderii. Datorită temperaturii relativ constante, cascada este cunoscută drept una „care nu îngheață”. În realitate, iernile din Harghita transformă parțial cascada într-o adevărată sculptură naturală: țurțuri masivi, cu aspect de stalactite, îmbracă apa curgătoare, oferindu-i un farmec aparte. Departe de a-i diminua frumusețea, frigul o reinventează, făcând din sezonul rece un moment ideal pentru vizitare.

Rezervație naturală de interes național

Modelată permanent de eroziune, depunerile de travertin și de schimbările de temperatură, cascada din Toplița este un obiectiv natural aflat în continuă transformare. În anul 2000, importanța sa a fost recunoscută oficial, cascada fiind declarată rezervație de interes național și arie protejată, conform Legii nr. 5 din 6 martie 2000.
În ianuarie 2015 a avut loc prăbușirea unor fragmente de rocă din partea superioară a cascadei. Evenimentul a fost intens mediatizat, uneori într-o notă alarmistă, sugerând dispariția unui obiectiv unic în România. În realitate, cascada nu a dispărut, iar apa și-a păstrat proprietățile geotermale.
Singura schimbare notabilă a fost pentru o vreme cea de ordin estetic: forma monumentului natural s-a modificat, însă frumusețea și caracterul său spectaculos s-au păstrat, căci natura se reconfigurează mereu. Astfel de evenimente sunt normale în cazul formațiunilor geologice active, mai ales în condiții de sol instabil și variații mari de temperatură.

O paralelă cu Terme di Saturnia

Cascada din Toplița este unică în România și comparabilă, la nivel european, cu celebra cascadă termală de la Saturnia, din Italia. Apa sulfuroasă de la Saturnia are o temperatură de aproximativ 37 de grade Celsius, iar nămolul rezultat este recunoscut pentru proprietățile sale terapeutice.
Promovarea zonei se face, în mare parte, prin intermediul turiștilor care ajung acolo și își împărtășesc experiențele pe bloguri sau rețele sociale. Locul a rămas, astfel, aproape neschimbat, așa cum l-a modelat natura. Această discreție poate fi privită atât ca un dezavantaj, cât și ca un privilegiu: unele dintre cele mai valoroase spații naturale sunt cele asupra cărora omul a intervenit minim.
Cascada cu apă termală din Toplița este mai mult decât un simplu obiectiv turistic. Este o lecție despre timp, schimbare, despre echilibrul fragil dintre natură și intervenția umană. 

Vă invităm să urmăriți pagina de Facebook Cascada de apă termală Toplița [https://www.facebook.com/CascadaToplitaHR], unde se postează periodic fotografii noi, dar și unele vechi din arhivele personale ale oamenilor din zonă. Dacă ai fotografii frumoase, poți contribui și tu. 

Text și foto,
Cosmina Marcela OLTEAN



Abonare la articole via email

Introduceți adresa de email pentru a primi notificări prin email când vor fi publicate articole noi.

Alătură-te celorlalți 2.661 de abonați.

Drept de autor © 2009-2026 Revista Luceafărul. Toate drepturile rezervate.
Revista Luceafărul foloseşte cu mândrie platforma de publicare Wordpress.
Server virtual Romania