Primit pentru publicare: 24 iun.2015
Autor:Ion N. OPREA
Publicat: 24 iun.2015

Centenarul Academiei bârlădene

“Glasul Nostru”, Ediţie anastatică, 1931-1937, lansată la Bârlad în mai 2015, atunci ca şi acum cu aceeaşi întrebare – care e rolul presei?

Glasul Nostru, Foaie culturală cu informaţii şi îndrumări pentru popor (Organ de propaganda culturală la sate) sub administraţia Societăţii Culturale  “Iuliu A. Zanne” din  Băseşti-Fălciu, Ediţie anastatică, 1931-1937,  alcătuită şi îngrijită de  Cătălin –Andrei Teodoru, volum lansat în data de 21 mai 2015, de Sf. Constantin şi Elena, la Teatrul  Victor Ion Popa din Bârlad în cadrul manifestărilor organizate cu ocazia Centenarului Academiei Bărlădene, 1915-2015, editura Sfera Bârlad, 2015 , cu Precuvântare Lina Codreanu.

Evidenţiind ceea ce a fost în comuna Băseşti Societatea Culturală respectivă, rolul Foii în perioada dată şi a celui care a fost G. Tutoveanu şi Academia bârlădeană, cercetarea sociologică în epocă şi factorii sprijinitori, doamna Lina Codreanu apreciază intreprinderea iniţiată de Cătălin-Andrei Teodoru de alcătuire a unei ediţii anastatice a publicaţiei în cauză. “E o faptă binevenită de restituire a unor valori spirituale din zona Bârladului (Băseşti, Dodeşti, Văleni, Tămăşeni, Vâltoteşti şi Urdeşti), de preţuire a trudei acelor adevăraţi apostoli din mediul rural, care, cu mari sacrificii, dar cu o neîntinată dragoste de neam, au reuşit să impună o publicaţie (longevivă în raport cu altele) spre luminarea minţii sătenilor”, concluzionează Doamna.

Lucrarea adună copia exemplarelor Foii din perioada 15 octombrie 1931-iunie-iulie 1937, de la nr. 1 la nr.69-70.

Valoarea ediţiei ar fi fost superioară dacă într-un cuvânt al autorului s-ar fi explicat geneza întreprinderii sale care ar fi întregit ceea ce ştiu cititorii, chiar de la realizator despre alte  reuşite ale popularizării  a ceea ce este volumul de faţă, informaţii răspândite sub anonimat, dar documentar, pe internet, alt merit şi al lui Cătălin-Andrei Teodoru.

Despre Glasul Nostru – şi nu numai – a vorbit Ion N. Oprea în volumul “Huşul în presa vremii de la Melchisedec până în zilele noastre, 1869-2006”, Editura Tipo-Moldova, Iaşi, 2007, p.184-192, cu aprecieri regăsite, de atunci, şi pe internet. Gestul s-a repetat în 2008 când acelaşi autor a publicat la editura PIM. Iaşi, Ediţia revăzută şi adăugită a altei cărţi “Mari personalităţi ale culurii române într-o istorie a presei bârlădene, 1870-2008”, despre Glasul Nostru p. 68-78.

Care era rolul presei atunci, în 1931-1937, se întrebau nu numai gazetarii, cum ne întrebăm şi noi astăzi, presa formează oamenii?

“Izvorâte dintr-o necesitate morală a vremurilor prin care trecem, aceste gazete de provincie cu un rol social bine definit şi activând în cadrul unui program larg cuprinzător al tuturor nevoilor locale şi chiar generale, ele împlinesc o nevoie imperios cerută în aceste timpuri şi susţinerea lor în lupta aceasta pentru mai bine este o faptă bună şi frumoasă din partea oricui o face, dacă nu chiar o datorie pentru orice om  cu dragoste de ţară şi neamul său, scria în editorialul nr. 62 din februarie 1935 învăţătorul Gheorghe Arteni, directorul publicaţiei.

Şi-i citim mai departe cuvintele: Şi totuşi cu durere constatăm că astăzi prea puţini din cei în drept le preţuiesc la justa lor valoare ajutându-le într-o oarecare măsură, ca să nu mai pomenim de toţi ceilalţi care fără a le cunoaşte în mai deaproape activitatea şi sacrificiile prin care trec, le ignorează cu voie sau fără de voie – în cazul fericit când nu le mai găsesc şi ponoase!

Şi Doamne! Exceptând poate pe cele cu ceva caracter politic, care-s ceva mai pornite, câte lucruri bune şi frumoase nu ne aduc nouă tuturora, aceste gazete de provincie!

E atâta seninătate  de gândire şi atâta parfum de viaţă curată în scrisul lor că, purtându-ţi privirea pe coloane, mai curând te  crezi alunecând pe şerpuitoarele cărări  ale unei minunate grădini de frumoase şi mirositoare flori de primăvară!

Dar cât avânt şi câtă dragoste pentru a te scoate pe tine iubite cititorule dintr-o viaţă poate prea întinată şi prea necăjită de greutăţile vieţii de toate zilele. În conţinutul lor de totdeauna nimic rău şi neplăcut. Totul numai spre  binele şi folosul oricui.

Strecurată ici o glumă, dincolo un sfat sau o povestire, mai departe un îndemn sau o îndrumare pe căile drepte şi frumoase – fără să vrei te simţi furat din lumea ta de până acum şi dus cu gândul de a încerca şi o altfel de viaţă poate mai bună ca cea pe care întîmplător ai trăit-o sau o trăieşti.

Pleiada  acestor idealişti care le-au dat viaţă şi  susţin aceste gazete, merită credem, iubite cititorule, o mai largă înţelegere din partea noastră a tuturora. Osteneala  şi grija lor este un sacrificiu la care de bună voie s-au supus, şi aceasta o fac nu pentru alte interese decât  cel al binelui obştesc – şi pe care sacrificiu în avântul lor tineresc – ei nu-l mai precupeţesc.

… Până ce bibliotecile şi ceilalţi factori de propagandă culturală, economică sau naţională vor putea acţiona mai  eficace în pregătirea unei conştiinţe forte pentru ridicarea şi întărirea neamului, aceste gazete de provincie pot fi socotite pe drept cuvînt elementele ofensive din prima linie ce acţionează contra întunericului, şi sprijinirea lor pe lângă o datorie de  onoare, este şi o datorie de conştiinţă pentru noi toţi cei ce dorim  o viaţă nouă şi adevărată.

… Susţinute şi încurajate de tot mai mulţi – prin abonamente – aceste gazete vor putea birui în lupta ce duc această biruinţă a lor spre binele şi fericirea neamului şi va putea fi socotită drept biruinţa noastră a tuturor.

*

Dar iată şi un apel Către cititori, făcut de acelaşi  editorial când gazeta păşea în cel de al 4-lea an al vieţii sale, ianuarie 1935: „născută din dorinţa caldă şi nestrămutată de a aduce o dâră de lumină şi nădejde şi în sufletele celor mulţi şi mai obijduiţi de soartă, această modestă gazetă şi-a croit încă de la început o largă şi adâncă pârtie în masele de jos ale poporului şi şi-a atras totodată multe şi preţioase simpatii în lumea de sus.

… Cu mari sacrificii – ca la toţi cei ce păşesc  pe acest drum – spunea cel ce semna, am slujit în aceşti trei ani de apariţie unui crez, mărturisit şi pe alte căi, şi pe care nu-l  vom părăsi decât odată cu viaţa noastră – şi am fi în drept să cerem tuturor celor ce nutresc în suflet o scânteie de dragoste pentru ţara şi neamul acesta – să încurajeze mai cu temei oriunde şi sub  orice formă aceste desinteresate  mişcări animate  de cele mai frumoase şi mai nobile sentimente omeneşti şi româneşti.

Ne-am fi aşteptat în primul rând şi noi la o mai largă solicitudine din partea tuturor  acelor socotiţi „lumina lumii şi sarea pământului”, preoţi şi învăţători, pe care cu lăudabile excepţii în concursul ce ni l-au dat, i-am dori cât mai  generoşi în pornirea de a-şi cheltui energia trupească şi sufletească prin o muncă cât mai productivă şi mai creatoare pe tărâmul cultural-naţional, nelăsându-se  prea mult anchilozaţi de rigidul  tipic al catehismului pentru unii sau numai de o activitate interşcolară pentru ceilalţi, sub imperiul cărora s-au măcinat în timp destule şi preţioase energii, cerute şi pe alte tărâmuri de activitate.

… Să nu uităm  o clipă măcar că noi cei de azi facem parte din generaţia de jertfă, care cu foc şi sânge a întregit hotarele României Mari şi care generaţie are totodată obligaţia morală ca mai presus de orice alte griji – să consolideze aceste hotare prin o muncă cât mai intensă şi mai productivă înăuntru şi printr-o apărare şi o reprezentare cât mai vie şi mai demnă în afară.

Să nu disperăm la mijloc de drum cu oricâte greutăţi ni s-ar mai pune în cale, căci zice poetul: „Trăiesc acei ce vor să lupte, iar cei fricoşi se plâng şi mor. De-i vezi plângând să-i laşi să moară căci moartea e menirea lor”.

Apărută în doar două pagini, format 32-47 cm., sub egida Societăţii culturale „Iuliu A. Zanne” din Băseşti-Fălciu, cu subtitlul foaie culturală cu informaţii şi îndrumări pentru popor, tipărită la Bârlad, Glasul Nostru termină doar cu subtitlul „Organ de propagandă culturală la sate”, în 6 pagini, cu apariţie lunară, pusă în anastatică  sub  ambele subtitluri, în format potrivit de citit,  21-30 cm, coperte bine individualizate  şi corespunzător tipărită, adică bine tuşată.

Concluzia mea din cele citite, oricând presa a avut ca rol de bază să influenţeze şi să formeze oamenii.