Revista Luceafărul
  • Caută pe sit


Colecţia revistei

Anul 1

Anul 2

Anul 3

Anul 4

Anul 5

Anul 6

Fondat 2009 • ISSN 2065 - 4200 Anul 10 → 2018
Revista Luceafărul
Revista „LUCEAFĂRUL” este o publicaţie de cultură, educaţie şi atitudini destinată sufletului neamului românesc. Considerăm că omagierea marelui român Mihai Eminescu, fondator al spaţiului cultural românesc modern, este o provocare şi o datorie de onoare a fiecăruia dintre noi, căreia îi putem da curs în nenumărate feluri. Cu credinţă în misiunea noastră, încercăm să contribuim prin această revistă la crearea unor repere culturale autentice şi stabile.

Constantin Brâncoveanu – „prinţul de aur” şi centrul sultanal de putere de la Istanbul. Noi documente otomane (I)

Primit pentru publicare: 27 dec. 2016
Autor: Prof. D-r Dan PRODAN, redactor al Rev. Luceafărul
Publicat: 27 dec. 2016

Actualizat: 29 dec. 2016
Editor: Ion ISTRATE

 

Constantin Brâncoveanu – „prinţul de aur” şi centrul sultanal de putere de la Istanbul

Noi documente otomane (I)


​Numărul izvoarelor istorice otomane referitoare la Epoca lui Constantin Brâncoveanu s-a îmbogăţit cu încă 20 de noi documente inedite, descoperite, traduse, interpretate şi editate de d-l prof. univ. d-r Mihai Maxim: Brâncoveanu şi Înalta Poartă. Documente noi din arhivele turceşti (I), Postfaţă de Prof. univ. d-r Ionel Cândea, membru corespondent al Academiei Române, Muzeul Brăilei „Carol I” – Editura Istros, Brăila, 2016, 517 p., tipărită pe hârtie velină. În Cuvânt Înainte, autorul a precizat că „Volumul de faţă continuă seria de Documente noi din Arhivele turceşti, extrase din fabuloasa Arhivă otomană din Istanbul (Başbakanlık Osmanlık Arşivi – abreviat: BOA), privind relaţiile româno – otomane, statutul Ţărilor Române faţă de Înalta Poartă, rolul Moldovei şi Ţării Româneşti în aprovizionarea Istanbulului, a corpurilor expediţionare şi a cetăţilor de margine otomane, regimul teritoriilor româneşti aflate sub administraţie otomană şi, în acest cadru, istoria pe multiple planuri a Brăilei (Ibrā’il) otomane. (…) După evaluările mele, Brâncoveanu este domnul român cel mai bine reprezentat în arhivele turceşti, la aceasta contribuind atât lungimea domniei sale (26 de ani), cât şi intensitatea şi dramatismul epocii sale, marcată de marile lupte dintre puterile creştine şi Imperiul Otoman după asediul eşuat al Vienei din 1683” – (pp. 13 – 15).
​Izvoarele documentare din acest prim volum tematic, cât şi din următorul, programat pentru editare în 2017, au fost identificate şi extrase din următoarele fonduri arhivistice de la BOAI: Bāb-ı Asāfî. Divān-ı Hümāyun Kalemi (Poarta Marelui Vizir. Cancelaria Divanului Imperial), doc. n-rele: 1, 3, 4, 6, 7, 8, 9; Bāb-ı Defteri. Baş Muhasebe. Muhallefāt Kalemi (Poarta marelui defterdar. Contabilitatea generală. Cancelaria de moşteniri), doc. n-rele: 13, 14, 15, 16, 18, 19; Kāmil Kepeci, n-r 2.127, Ruznāmçe Defterleri (Registre de venituri şi cheltuieli zilnice ale Vistieriei Centrale a Statului Otoman), doc. n-rele: 12, 17; Maliyeden Müdevver Defterleri (Condici transferate de la Finanţe), doc. n-r: 20; Bāb-ı Defteri. Maden Mukataası Kalemi (Cancelaria Arendei Minelor), doc. n-r: 2; Cevdet Belediye, doc. n-r: 5; Ibmülemin – Hariciye, doc. n-rele: 10, 11.
​„Drept rezultat al publicării acestor surse noi, se schimbă imaginea noastră despre marele Domn? s-a întrebat retoric d-l Mihai Maxim. Nu se schimbă, ci se nuanţează şi se aprofundează, iar elementul cel mai important în această imagine, stăruind pe retina ochiului nostru istoric, îl constituie raza de acţiune, multilateralitatea şi intensitatea intereselor Brâncoveanului, de la apărarea drepturilor autonome ale Ţării Româneşti la activităţi antreprenoriale în lumea otomană, de la o febrilă activitate arhitectonică (civilă, militară, religioasă) la susţinerea Ortodoxiei chiar în inima marelui imperiu musulman, pe malurile Bosforului şi în Insulele Prinkipo, mergând mai departe până la refacerea spectaculoasei mănăstiri Sumela, din fostul Trapezunt / tc. Trabzon (mai precis, lângă faimoasa localitate Rize de astăzi, centrul culturii ceaiului turcesc)” – (pp. 24 – 25).
​Documentele otomane au fost publicate conform metodologiei introduse şi asumate în paleografia – diplomatica turco – osmană: textul otoman (cu transliteraţie în alfabet latin şi fotocopia lizibilă a documentului) – traducerea românească – note istorice – lingvistice – comentarii istorice – lingvistice. Toate aceste elemente tehnice fundamentează metodologia interpretării unui izvor istoric otoman, etapă obligatorie în cercetarea şi interpretarea, fără ură şi părtinire (sine ira et studio!) a trecutului / evoluţiei istoric(e) ale statului osman al sultanilor (pp. 25 – 26).
​Cele 20 de noi documente otomane, aranjate cronologic în carte, pot fi grupate tematic în mai multe categorii:
1. ’arz-uri (memorii, petiţii, jalbe, sesizări, plângeri, reclamaţii) către Divanul Imperial, sultani, judecători (kadii), ale Doamnei Maria Brâncoveanu, capuchehailor valahe la Istanbul: doc. n-rele: 1, 6, 7, 8;
2. documente referitoare la livrările de materiale de război (şăici, frânghii) de către Constantin Brâncoveanu comandanţilor otomani de pe linia Dunării inferioare: doc. n-rele: 2, 3;
3. ciorna (conceptul) actului de numire a lui Constantin Brâncoveanu ca domnitor „pe viaţă” al Ţării Româneşti în iulie 1703: doc. n-rul: 4;
4. document de arendare – „contract de întreţinere”: n-rul 5;
5. scrisori / ordine imperiale sultanale către hān-ul Crimeii, boierii munteni, domnitorul Ştefan Cantacuzino: doc. n-rele: 9a, 9b, 10, 11, 13, 14;
6. documente financiare – contabile (chitanţe, rapoarte, inventare / liste cu obiecte): doc. n-rele: 12, 15, 16, 17, 18, 19, 20.

În prima categorie de documente otomane, autorul a introdus jalba – plângerea Doamnei Maria Brâncoveanu (Domna Marya), din 9 noiembrie 1688 st. nou (pp. 58 – 75), către Divanul Imperial, prin care petenta a solicitat recuperarea sumei de 5 pungi de aspri (akça kesesi) de la zimmi-ul Istamu (Estamo), rău platnic. Alte 3 documente (pp. 160 – 192) sunt petiţii – reclamaţii – solicitări ale chepuchehaielor (agenţilor diplomatici valahi la Istanbul) – (Eflāk Kapukethüdaları) către sultan, pentru rezolvarea unor abuzuri: ale „bandiţilor criminali” (eşkiya) din Munţii Balcani, care au ucis călăraşii de Ţarigrad ai domnitorului Constantin Brâncoveanu (din 1709 – 1710); ale impozitării / dijmuirii ilegale a zeciuielii (öşür) de la ferma (çiftlik) domnitorului muntean de la Ayastefanos (San Stefano, azi: Yeşilköy), de lângă Istanbul (din 1713).

Pentru buna pregătire logistică – cu armament a campaniilor militare anti-austriece din 1695 – 1696 – 1697, comandanţii otomani de pe linia Dunării inferioare au solicitat lui Constantin Brâncoveanu livrări ale diferitelor materiale de război (şăici / doc. din martie 1693, frânghii / doc. din august 1694 – august 1695), ale căror costuri urmau a fi scăzute din valoarea tributului anual al Ţării Româneşti. Şăicile şi frânghiile au fost livrate cu promptitudine lui Ali Paşa, „căpitanul Dunării” (Tuna Kapudanı), cu sediul la Belgrad. Documentul din martie 1693 are o dublă importanţă istorică: în primul rând, este cea mai veche menţiune, în zona dunăreană românească, a şăicii fluviale, foarte detaliată despre numărul / componenţa echipajului, construcţie, dotare tehnico – militară, costuri. Apoi, oferă informaţii inedite despre începuturile construcţiilor navale fluviale româneşti la sfârşitul secolului XVII şi la începutul celui următor, în contextul războaielor otomano – austriece din zona Dunării mijlocii. De asemenea, se identifică şi se explică etimologia şi originea portului fluvial Calafat de astăzi (pp. 87 – 94).

Poate cel mai important document (iunie – iulie 1703) din prezenta carte a d-lui Mihai Maxim este ciorna / schiţa / conceptul berāt-ului / diplomei sultanale de reconfirmare / de prelungire pe viaţă (kayd-i hayva / hayat) a domniei lui Constantin Brâncoveanu în funcţia de „voievod al Ţării Româneşti” (Eflāk Voyvodası) – (pp. 109 – 126). Circumstanţele elaborării şi emiterii acestui document oficial au fost complexe. Ele au fost atât reflexia stadiului relaţiilor complexe munteano – otomane de la începutul sxecolului XVIII, cât şi a evenimentelor politico – militaro – financiare de la Istanbul – Edirne din primăvara – vara agitatului an 1703. Astfel, pentru domnitorul Constantin Brâncoveanu şi Ţara Românească, anul 1703 venea după o perioadă foarte dificilă a domniei, în care conducătorul de la Bucureşti a fost nevoit să promoveze în zona Dunării mijlocii şi inferioare o politică de echilibru instabil, uneori asimetric, între otomani şi austrieci, fiind alături de primii în acţiuni militare care s-au încheiat dezastruos pentru sultan şi supuşii săi, evoluând până la detronarea ghinionistului şi perdantului padişah Mustafa II (1695 – 1703).

Ca urmare a acelor evenimente şi înfrângeri militaro – diplomatice în cascadă, situaţia sultanului Mustafa II era dezastruoasă în primul semestru al anului 1703, pe plan politic – militar – financiar, în perspectiva pregătirii şi desfăşurării campaniei militare otomane în Gruzia, proiectată ca alternativă „optimistă” la pierderile teritoriale din Europa centrală – dunăreană, stipulate prin tratatul austriaco – otoman de la Karlowitz / Karlofça din 1699. În condiţiile penuriei sultanale acute de lichidităţi, Constantin Brâncoveanu a plătit sume importante de bani peşin şi a negociat cu succes introducerea în berāt-ul de domnie din iulie 1703 a unor prevederi foarte avantajoase pentru el însuşi şi pentru ţara pe care o conducea: recunoaşterea nedondiţionată de către supuşii săi (de la marii boieri, inclusiv Cantacuzinii, până la ţăranii aserviţi) a funcţiei sale de conducător, supunere deplină şi executarea necondiţionată a ordinelor şi poruncilor sale, blocarea accesului boierilor Cantacuzini la contactul direct cu înalţii funcţionari ai Porţii Otomane, eliminarea „pârei şi a rüşfet-ului” partidei boiereşti potrivnice direct la sultan / marele vizir, peste „capul” domnitorului.

Astfel, Brâncoveanu a introdus, cu acceptul sultanului, în Ţara Românească domnia autoritară, subordonând puterea şi influenţa marii boierimi, inclusiv Cantacuzine, intereselor domniei şi ale „ţării”. Dar această „arendare pe viaţă” a funcţiei domniei autoritare, prefigurată şi pregătită prin fermān-ul din 1695, pregătit de marele defterdar, acceptat de marele vizir şi confirmat de sultan, nu a fost ermetică, etanşă, ci a lăsat loc la mici „infiltraţii”, care, acumulate într-un deceniu, pe plan intern – extern, au generat criza letală din martie – august 1714.

Acceptarea împovărătoarei dublări a haraciului Ţării Româneşti, până la uriaşa sumă de 141.718,50 guruşi / taleri, de către Constantin Brâncoveanu, a permis acestuia să negocieze şi să obţină, prin reconfirmarea domniei pe viaţă din iulie 1703, recunoaşterea / reafirmarea otomană a drepturilor de autonomie internă deplină, netulburată, a ţării şi posibilităţi de iniţiative externe punctuale, de promovare a intereselor munteneşti, într-o conjunctură internaţională central- şi est- europeană instabilă, fluidă, primejdioasă pentru români, cu puţine posibilităţi şi opţiuni pro-româneşti (pp. 127 – 144).

Documentul nr. 5, din 9 octombrie 1705 st. nou (pp. 146 – 159), este un contract de întreţinere (de „arendare” – iltizām) a conductei de apă (mecrā) din localitatea Halkalı (aşezată la 13,5 km de Ayastefanos – San Stefano, azi Yeşilköy) până la ferma (çiftlik) lui Constantin Brâncoveanu de la Ayastefanos. Acest izvor istoric inedit dovedeşte, încă o dată, atitudinea practică, materialistă, întreprinzătoare a domnitorului valah care, pentru eficientizarea fermei sale de la Ayastefanos, a adus apă potabilă, pentru oameni şi animale, printr-o conductă proprie, tocmai de Halkalı, pentru întreţinerea căreia a încheiat contractul inclus în acest document.

O altă categorie de documente otomane incluse în această carte a d-lui Mihai Maxim cuprinde: scrisoare sultanală către hān-ul Crimeii, porunci / ordine ale marelui vizir, în numele sultanului, către boierii din Ţara Românească, raport rezumativ (telhis) al Marelui Derterdar despre sechestrarea – confiscarea – predarea pentru vânzare a animalelor de pe moşiile brâncoveneşti din ţară, toate emise în contextul mazilirii lui Constantin Brâncoveanu (martie 1714) şi a evenimentelor complexe care au urmat. Astfel, sultanul a poruncit conducătorului crimeean să fie pregătit pentru a interveni militar în Valahia, pentru prinderea mazilului, dacă ar fi opus rezistenţă (pp. 193 – 207). Pentru „boierii vilayetului de Eflāk” au fost trimise ordine necesare asigurării liniştii în ţară şi a formării unei locotenenţe domneşti, până la întronarea noului voievod care va fi nominalizat de sultan (pp. 208 – 235). Ştefan Cantacuzino, numit pe tronul de la Bucureşti, a primit porunca (hüküm) – (pp. 255 – 260) răscumpărării animalelor de pe moşiile din ţară confiscate ale fostului voievod Constandin Brâncoveanul, aflat atunci (în iulie 1714) arestat şi anchetat la Yedikule. Referitor la această problemă, cu finalitate financiară explicită, a raportat (telhis) şi Marele Derterdar, în mai / iunie 1714 (pp. 248 – 254).

Alte şapte documente (n-rele: 12, 15, 16, 17, 18, 19, 20) au caracter financiar – contabil (chitanţe, rapoarte, inventare / liste cu obiecte), cu referire expresă la recuperarea şi valorificarea de către autorităţile otomane a unor părţi din averea din ţară, de la Istanbul şi din zona învecinată a hainului / martirului Constantin Brâncoveanu, în perioada 1714 – 1715. În mai 1714 în vistieria otomană a intrat suma de 4.500 guruşi (taleri / piaştri), preţul vânzării „Sarāy-ı Fenār, voyvoda-i Eflāk-ı sābık” (Palatul din Fanar al fostului voievod al Ţării Româneşti) – (pp. 236 – 247). Din iunie 1714 provine defter-ul (lista) cu animalele de pe moşiile (çiftlikler) confiscate de la Brâncoveanu (pp. 261 – 293). În 1714 – 1715 au fost întocmite inventare / liste ale camerelor vilei de lângă Fanar a beiului din Valahia (pp. 315 – 322), ale fermei lui Konstantin Beği de la Ayastefanos (pp. 323 – 340), ale bunurilor, obiectelor, pământurilor etc. preluate de la hainul („trădătorul”) Constantin Brâncoveanu, fost voievod al Valahiei, în urma aplicării procedurii müsādere (confiscare) – (pp. 341 – 395). Un telhis (pp. 294 – 305) şi o chitanţă de predare la visteria otomană a sumei de 350 de monede noi de aur / 42.000 aspri) – (pp. 306 – 314), ambele din aprilie 1715, dovedesc implicarea zimmi-ului Nikola, vistiernicul Stancăi, una din fiicele Brâncoveanului, şi a lui Antioh Cantemir, fost voievod al Ţării Moldovei, în ascunderea / tăinuirea de la confiscare (müsādere) ale unor bijuterii şi monede de aur din uriaşa avere a fostului voievod Konstantin al Eflāk-ului.

În Postfaţă (pp. 397 – 399), prof. univ. d-r Ionel Cândea, membru corespondent al Academiei Române, a apreciat la superlativ autorul istoric osmanist şi prezenta carte, care nouă apariţie editorială îmbogăţeste istoriografic tema, conform propriei sintagme: Constantin Brâncoveanu – energie românească. De asemenea, valorosul director al Muzeului Brăilei şi al Editurii Istros a precizat că direcţiile cercetării istorice, pe care le onorează cu cinste şi probitate ştiinţifică d-l prof. univ. d-r Mihai Maxim, sunt: Cetatea Brăilei şi Evoluţia demografică a Brăilei între 1570 – 1828, în cele aproape trei secole de stăpânire otomană a localităţii de pe malul românesc al Dunării inferioare. Aflăm, cu uriaşă multumire istoriografică, că în 2017 – 2018, vor fi editate toate recensămintele Brăilei din sfertul de mileniu amintit anterior, în ediţii ştiinţifice, în perspectiva Anului Jubiliar 2018 – România 100 / Brăila 650. Ce poate fi mai frumos pe malul românesc al Dunării inferioare? …

Sumarul documentelor, în româneşte, franţuzeşte şi turceşte (pp. 31 – 57), Repere cronologice referitoare la viaţa, domnia şi opera lui Constantin Brâncoveanu (pp. 401 – 427) şi Repere bibliografice referitoare la viaţa, domnia şi opera lui Constantin Brâncoveanu (pp. 429 – 462), întocmite de Dan Prodan, cu sprijinul autorului, Glosarul termenilor turco – otomani utilizaţi în această carte, alcătuit de autor (pp. 463 – 508), Indici de persoane, locuri, instituţii (pp. 509 – 517) selectaţi de Evdochia Smaznov, completează o carte (aproape) totală, cu documente otomane noi, despre Epoca lui Constantin Brâncoveanu – energie vulcanică românească! Aşteptăm cu mare şi justificat interes ştiinţific apariţia părţii a II-a cărţii şi, de ce nu!, a următoarelor …

 

 



Abonare la articole via email

Introduceți adresa de email pentru a primi notificări prin email când vor fi publicate articole noi.

Alătură-te celor 37 de abonați

Lasă un comentariu

Drept de autor © 2009-2018 Revista Luceafărul. Toate drepturile rezervate.
Revista Luceafărul foloseşte cu mândrie platforma de publicare Wordpress.
Server virtual Romania

Statistici T5