Noi documente otomane despre relaţiile românilor

cu Istanbulul în secolul XVI, descoperite şi publicate

de osmanistul prof. Mihai Maxim

 Cu trei ani în urmă, osmanistul prof. Mihai Maxim, originar din Vorniceni-Jud. Botoşani, a publicat un nou volum cu izvoare documentare otomane, referitoare la complexele relaţii româno-otomane în secolul XVI:  Noi documente turceşti privind Ţările Române şi Înalt Poartă (1526-1602), Editura Istros, Brăila, 2008, 341 p. Volumul include 52 de documente noi din arhivele otomane din Istanbul, capitala sultanilor, despre relaţiile Ţării Româneşti, Ţării Moldovei şi Ardealului cu Imperiul Otoman, în ultimele trei sferturi ale secolului XVI, veac agitat care, prin tribulaţiile şi acumulările sale cantitative de criză, a generat, la sfârşitul său, condiţiile obiective şi subiective ale epopeei lui Mihai Viteazul, prin componenta independenţei statale şi cea a unităţii naţionale.

Astfel, din cele 52 documente, 36 sunt total inedite, iar celelalte 16 au mai fost publicate anterior de către acelaşi neobosit şi consecvent cercetător al arhivelor otomane, în limba franceză, iar în 2008 şi în limba română, prin urmare toate documentele au fost introduse tematic unitar în circuitul istoriografic osmanistic românesc. Toate cele 52 documente au fost descoperite în Arhiva Otomană de pe lângă Preşedenţia Consiliului de Miniştri al Republicii Turcia (Türkiye Cümhüriyeti`nin Başbakanlık Osmanlı Arşivi, abreviat BOA), pe care arhivă prof. Mihai Maxim, directorul Institutului Cultural Român ”Dimitrie Cantemir” din Istanbul (din 2005), a descris-o în Cuvântul înainte al noului său volum de documente otomane (pp. 9-20).

Din punct de vedere geografic, 19 documente au fost redactate pentru Ţara Moldovei, 27 pentru Ţara Românească, iar 6 pentru Ardeal. Tematic, 7 documente menţionează plata pişkeş /peşkeş-urilor (doc. n-rele 1, 13, 14, 21, 29, 39, 41), 10 plata tributului anual (ciziye / harāç-doc. n-rele 15, 16, 17, 18, 19, 21, 23, 29, 38, 40)-(2 doc. atestă plata concomitentă a celor două contribuţii–n-rele 21, 29), 8 acordarea unor daruri (in`ām, teşrif) boierilor şi solilor români care au însoţit transportul pişkeş-ului şi ciziye-lei la Istanbul (doc. n-rele 2, 4, 5, 6, 8, 24, 28, 30), 4 onorarea cu daruri a unor voievozi români (doc. n-rele 3, 11, 20, 37), 9 menţionează cheltuieli otomane pentru însemnele investirii în funcţie a conducătorilor români carpatici (doc. n-rele 9, 10, 11, 31, 32, 33, 35, 36, 37), 4 dovedesc plata lefurilor vâslaşilor români pe Dunăre (doc. n-rele 22, 25, 26, 27), 2 documente stabilesc acordarea unor daruri (`ādet, in`ām ) pentru trei funcţionari otomani în misiune în provinciile româneşti (doc. n-rele 12, 34), 4 menţionează acordarea domniei Ţării Româneşti sau Ţării Moldovei unor candidaţi români (doc. n-rele 7, 42, 43, 44), 1 poruncă imperială pentru asigurarea proviziilor armatei otomane pe ruta Istanbul-Ţara Românească (doc. n-r 45), 6 numiri în diferite posturi în Ţara Românească şi Ţara Moldovei ale unor funcţionari otomani, în contextul politico-militar al anului crucial 1595 (doc. n-rele 46, 47, 48, 49, 50, 51), 1 scrisoare a sultanei validé (Safiye Sultan) către Eremia Movilă al Ţării Moldovei (doc. n-r 52). Şase documente conţin tematic două categorii de informaţii istorico-financiare.

Pentru fiecare document otoman inedit au fost editate: textul izvorului istoric în original, în limba otomană, cu alfabet latin (”noile caractere turceşti”), traducerea românească, fondul arhivistic de provenienţă, extinse note de subsol şi comentarii istorice, filologice, bibliografice. Culegerea de documente include categorii de izvoare specifice publicate în premieră: despre valoarea şi evoluţia cantitativă şi structural monetară a
pişkeş-ului şi harāç-ului în perioada precizată, despre numirea lui Mihai (Viteazul) pe tronul de la Bucureşti în august-septembrie 1593, despre încercările conducerii otomane de a transforma Ţara Românească şi Ţara Moldovei în provincii otomane (paşalık) în 1595 şi numirea unor funcţionari otomani în posturile „teoretice” astfel „apărute” la N Dunării inferioare, scrisoarea (din <1601-1602>) mamei (Safiye Sultan) sultanului în funcţie (Mehmed
al III-lea) către un conducător român (Eremia Movilă).

Volumul critic de izvoare otomane mai include: sumarul documentelor (pp. 22-40), anexe documentare (pp.317-341), unde au fost reproduce fotografic, lizibil, 25 documente. Prezenta culegere de documente ar mai fi trebuit să conţină şi: abrevieri, glosar de termini otomani, indici de nume proprii (antroponime, toponime, hidronime), bibliografia selectivă orientativă, rezumat într-o limbă străină, termenii otomani redaţi şi în alfabet arab.

În concluzie, volumul prezentat în aceste rânduri (“volum de urgenţă”, după propria afirmaţie a autorului) este, pe de o parte, o inedită şi valoroasă culegere de documente otomane, prezentate critic, despre relaţiile complexe, inegale geo-strategic, româno-otomane, din punctul de vedere al centrului de putere de la Istanbul. Pe de altă parte, volumul este şi o istorie punctuală a relaţiilor româno-otomane văzută de pe malurile Dâmboviţei, prin interpretarea prof. osmanist Mihai Maxim, care a semnat contribuţii istoriografice fundamentale în domeniu. Aşteptăm, astfel, cu mare interes, publicarea şi celorlalte volume cu documente otomane inedited, care aşteaptă acum pe biroul de lucru al prof. Mihai Maxim: despre Mihai Viteazul, Constantin Brâncoveanu, Dimitrie Cantemir (p. 21). De altfel, prof. Mihai Maxim este un statornic colaborator al revistei anuale a Muzeului Judeţean Botoşani, Acta Moldaviae Septentrionalis, unde a publicat studii valoroase (în AMS, IV, 2005, pp. 46-57; VII-VIII, 2008-2009, pp. 99-116; IX, 2010, pp. 52-58).

Ca şi încheiere, amintesc concluzia formulată în această carte de însuşi prof. Mihai Maxim: “Pe scurt, un volum de documente este, în opinia mea, mai durabil decât unul de interpretare, fie el şi de sinteză originală (p. 7)”.