Primit pentru publicare: 17 iun.2015
Autor Ionuț  BERCARU
Publicat: 18 iun.2015

DACII VǍZUŢI DE SUETONIUS

            Gaius  Suetonius Tranquillus are o biografie aidoma personajelor operei sale principale, neconformista – pentru contemporani, Vitae duodecim Cesarum .

Cei doisprezece împãraţi prezentaţi sunt  personaje excepţionale, cu destine predestinate, au biografii explicate cu amãnunţime, bine documentate, asezonate cu întâmplãri cotidiene, pãstrând parfumul unei  epoci de transformãri radicale : de la sistemul republican la cel al monarhiei absolute , cu mari frãmântãri la toate nivelurilele societãţii romane.
Familia lui Suetonius fãcea parte din ordinul ecvestru, tatãl sãu Suetonius Laetus,  participãnd în anul 69 la prima bãtãlie de la Bedriacum, în armata împãratului Otho contra viitorului împarat Vitelius.
        Datele biografice ale lui Gaius Suetonius Tranquillus sunt relativ bine cunoscute, cu indecizii cronologice fireşti, datorate pierderii surselor primare. S-a nãscut probabil între 69-77, la Roma sau Hippo Regius ( Algeria de azi) ori Ostia şi a murit la jumãtatea secolului II, prin 150-160, dupã ce a cunoscut mãrirea şi decãderea în timpul împãraţilor Antonini.

Inteligenţa, prietenia cu Pliniu cel Tânãr şi prefectul pretoriului Sulpicius Clarus, i-au adus o carierã publicã importantã la curtea împãraţilor Traian şi Hadrian, deţinând funcţii  de prestigiu, precum preot pe viaţã al zeului Vulcan la Ostia, secretar – a studiis, conservator al bibliotecii imperiale – a bibliothecis, secretar însãrcinat cu corespondenţa – ab epistulis.
          Suetonius pare a fi avut o influienţã considerabilã la curtea lui Hadrian, fãcând parte din consiliul principelui – consilium principis. Dupã anul 120, Suetonius cade în dizgraţie, în urma unei « istorii », legate de influienţa sa asupra împãrãtesei Sabina şi se retrage la Hippo Regius.
Opera sa este variatã şi de mare cuprindere, biografii ale împãraţilor, ale « iluştrilor » epocii, istoricilor, poeţilor, oratorilor, gramaticienilor dar şi lucrãri despre jocurile romane şi greceşti, obiceiuri, moravuri şi îmbrãcãminte, despre naturã sau sistemul republican din timpul lui Cicero, în mare parte pierdute.
Cea mai cunoscută operă a lui Suetonius,  însumarea a 12  biografii imperiale, de la Cezar la Domitian,  este cunoscutã cu numele de « Vieţile celor 12 cezari ».
    Cu excepţia primelor capitole din Cartea I, despre Cezar, care s-au pierdut, împreunã cu titlul original, lucrarea dedicatã prefectului pretoriului Sulpicius Clarus , s-a pãstrat pânã în zilele noastre şi datoritã faptului cã, de la apariţie şi pânã astãzi a fost un « best-seller ».
Preocupat de « la petit-histoire », Suetonius este fondator de stil şi creator de gen literar – biografia.
Biografiile sale imperiale sunt scrise alert, foarte bine documentat, cu surse citate cu fidelitate şi atent interpretate, dupã o schemã repetatã pentru fiecare personaj : originea, prevestirile şi ascensiunea cãtre putrea supremã, reflectarea în societate a acţiunilor imperiale, prevestirea şi sfâşitul împãratului.

      Suetonius nu pare preocupat de scrierea de tip « anale » a lui Titus Livius, preluatã de cronicile medievale , ci reflectã cu o rigurozitate  metodicã reacţia mentalului colectiv la acţiunile cezarilor.
Aceastã abordare oferã ştirilor despre daci o importanţã mult mai mare decât pare la prima vedere : ele reflectã clar integrarea geto-dacilor în orbis mundi/ lumea locuitã între sec.I îHr – I dHr.
O realitate ce induce necesitatea cuceririi dacilor şi prevesteste rãzboiale lui Traian, plãnuite iniţial de cãtre Cezar, abandonate de Iulio-Claudieni şi neisprãvite de Flavieni :
« 44. Zilnic facea planuri mai mari şi mai numeroase pentru împodobirea şi organizarea Romei, pentru apãrarea şi extinderea imperiului: ….
… sã strãpungã istmul Corint ; sã punã stãpanire asupra dacilor, care se extinseserã în Pont şi în Tracia, apoi sã-i atace pe parţi prin Armenia Minor, dupã ce-i va fi cercetat prin luptã. » CARTEA I – DIVINUL IULUIS

Cezar, contemporanul şi rivalul lui Burebista, este conştient de evoluţia civilizaţiilor geto-dace şi partice şi, la fel ca Traian, doreşte sã le integreze în   lumea romanã pentru cã aceasta se confunda, din punctul lor de vedere, cu lumea locuitã/ civilizatã.
El nu doreşte doar lichidarea stãpânirii lui Burebista ci integrarea în lumea romanã a dacilor, aidoma cu cele petrecute cu galii. Mai mult, el se pare cã şi-a pregãtit şi urmaşul în acest scop :
« 8.2 Caesar, dupã cucerirea Hispaniei, a plãnuit o campanie contra dacilor şi apoi una contra parţilor şi l-a trimis (pe Augustus – nota noastrã) în acest scop la Apollonia, unde şi-a petrecut timpul liber dedicându-se studiului. …. A revenit la Roma şi şi-a cerut moştenirea, în ciuda dubiilor mamai sale şi a opozitiei socrului sau Marcius Philippus, om de rang consular. Apoi, recrutând armate, din acest moment a guvernat statul mai întâi împreunã cu Marcus Antonius  şi  Marcus Lepidus, apoi aproximativ doisprezece ani ani  numai cu Antonius, la sfârşit singur timp de patruzeci şi patru de ani. »
    Scopul principal al lui Augustus, dupã cucerirea puterii supreme, a fost consolidarea stãpânirii romane, generalizarea unei « pax romana », în detrimentul unor noi cuceriri. Cu toate acestea, zonele adiacente imperiului integrate « lumii locuite », trebuiau supuse şi integrate prin orice mijloace :
« 22.1.A supus – fie personal, fie prin intermediari – Cantabria, Aquitania, Pannonia, Dalmatia cu  întregul Illyricum, de asemenea Raetia, pe vindelici şi pe salsi, un neam din munţii Alpi. A oprit şi incursiunile dacilor, ucigând trei din conducãtorii lor împreunã cu un numãr mare de soldaţi ; … 2. N-a declanşat nici un razboi farã motive legitime … » CARTEA II – DIVINUL AUGUSTUS
Dacii sunt mereu prezenţi în mentalul colectiv roman, fapt reliefat perfect  de acţiunile lui Augustus. Expediţiile de jaf ale dacilor pun în pericol provinciile din Balcani şi readuc în discuţie panurile lui Cezar.
     Augustus gândeşte însã şi alte metode de a-i aduce la ascultare pe daci :
« 63.2 când Agrippa a murit, a cãutat multã vreme, pânã şi în  ordinul ecvestru, pânã  sã-l aleagã pe Tiberius ca fiu vitreg ; l-a obligat sã-şi abandoneze soţia, deşi era însãrcinatã şi îi dãruise un copil. M. Antonius scrie cã mai întâi i-o promisese pe Iulia fiului sau Antonius, apoi lui Cotis, rege al getilor, şi cã în aceastã perioadã îi ceruse în schimb regelui pe fiica acestuia în cãsãtorie. » CARTEA II – DIVINUL AUGUSTUS
Deşi mulţi ar considera posibila alianţã matrimonialã cu un rege get doar o « bârfã » denigratoare, doar menţionarea acestei posibilitãţi subliniazã importanţa acordatã de cãtre romani noii civilizaţii de la limesul dunãrean.
Numai o prinţesã din « lumea locuitã » ar fi putut deveni soţia unui caesar şi numai un rege puternic ar fi putut fi soţul unei prinţese romane.
Un rege ce ar trebui sã lucreze pentru interesele romane în regiune, mai ales cã sunt multe voci ce afirmã cã acest Cotiso, ar fi în realitate Coson, numele regelui get ce apare pe legenda monedelor de aur special bãtute, probabil de cãtre Q C. Brutus, pentru plata serviciilor militare ale acestuia în lupta cu triumvirii.
Dupã bãtãlia de la Philipi, din 42 îHr, Brutus s-a sinucis dar Cotiso-Coson a rãmas la fel de puternic, fapt ce face credibil zvonul despre posibilitatea unei alianţe matrimoniale prin 32-31 î Hr, pentru cã dacii sunt percepuţi la Roma drept un pericol major . Dovadã referirile la daci şi la Cotiso, din opera lui Horatius sau Florus :
«… Num quid de dacis audisti? / …ce se mai aude despre daci ? »,Horatius, Satirae, II, 6, versul 53) sau «  n-a lipsit mult ca Roma sã fie nimicitã de dacii cei meşteri în azvârlirea sãgeţilor » Horatius, Ode;III;6;13-16 ori  « …Dacii stau aninaţi de munţi. De acolo sub conducerea regelui Cotiso, de câte ori Dunarea îngheţatâ lega cele douã maluri, obişnuiau ( atenţionarea repetiţiei! ) sã nãvãleasca şi sã devasteze ţinuturile vecine »  Florus, Epitome;II;28;18.

 Dacã Augustus a reuşit totuşi sã impunã şi dacilor “pax romana”, urmaşul sau a lãsat cale liberã expediţiilor de jaf ale dacilor:
« 41.Revenit pe insulã a abandonat pânã-ntr-atâta problemele de stat, încât din acel moment n-a mai completat decuriile de caveleri, n-a mai schimbat tribunii militari, prefecţii, guvernatorii de provincii ; a lãsat Hispania câţiva ani farã legaţi de rang consular, a tolerat ocuparea Armeniei de cãtre parţi, devastarea Moesiei de cãtre daci şi sarmaţi. , a Galliilor de cãtre germani ; toate acestea s-au produs nu numai spre marea dezonoare ci şi cu pericole pentru imperiu. » CARTEA III – TIBERIUS
Degradarea umanã a Iulio-Caudienilor este urmãritã cu atenţie de cãtre Suetoniu, problemele de politicã externã sunt menţionate pasager, în contextul prezentãrii diferitelor acţiuni ale Caesarilor, cum observãm şi la menţiunea despre daci din cartea despre Tiberius.
   Flavienii vor relua politica de expansiune, în contextul încercãrii de transformare a principatului într-o monarhie absolutã. Referirile la daci sunt reluate şi capãtã importanţã sporitã în cartea despre Domitianus, precursor al acţiunilor lui Traian :
« 6.1 A intreprins mai multe expediţii, parte din voinţa lui, parte din necesitate : din voinţa lui împotriva chattilor, iar din necesitate una împotriva sarmaţilor care masacraserã o legiune cu comandantul ei ; împotriva dacilor a dus douã campanii, prima dupã înfrângerea consularului Appius Sabinus, a doua dupã cea a lui Cornelius Fuscus, prefectul cohortelor pretoriene, cãruia îi încredinţase comanda supremã. A celebrat douã triumfuri asupra chattilor şi asupra dacilor, dupã succese şi eşecuri alternative ; … » CARTEA VIII – DIVINUL VESPASIANUS, DIVINUL TITUS, DIVINUL DOMITIANUS
Epopeea daco-romanã se apropie de apogeu. Evenimentele sunt mai bine cunoscute, cu toate cã sursele primare sunt sãrace şi pentru « secolul lui Traian ». Acţiunile  lui Domitianus, înfrãngeri şi victorii alternative sunt de fapt corect percepute de Suetoniu : sunt acţiuni necesare dupã dezastre militare, moartea lui Fuscus este un caz special, urmate de o pace umilitoare pentru mândria romanã – dignitas.
Triumfurile lui Domitian sunt percepute corect de societatea romanã şi de Suetoniu, ele sunt apanajul unui personaj doritor de fast oriental, iniţiator de noi reguli de comportament în relaţiile dintre Caesar şi restul societãţii, dispreţuitor faţã de vechile reguli şi obiceiuri romane, dupã cum reiese şi din ultima referire despre spaţiul geto-dac din opera sa :
« 12.3 Din tinereţe Domitianus s-a dovedit a fi arogant şi neobrãzat, nemãsurat atât în vorbe, cât şi în fapte ; când Caenis, concubina tatãlui sau, revenitã de la Histria, i-a oferit obrazul s-o sãrute, dupã obiceiul ei, Domitianus i-a întins mâna. … »
O data în plus se vede clar, din simpla menţionare a oraşului Histria, integrarea spaţiului gero-dac, a Pontului Euxin, în « lumea locuitã », zonã prioritarã pentru extinderea Imperiului roman, în interiorul unui limes puternic, garantul axiomei mentalului roman indus către sfârșitul Republicii și adoptat de Antonini,  orbis mundi = pax romana.

Viețile … lui Suetonius surprind, fără echivoc, necesitatea integrării spațiului geto-dac în lumea romană, nivelul lor de dezvoltare și strategia politică a lui Traian, contribuind în egală măsură la extinderea limesului la nordul Dunării.

Marile acțiuni militare ale lui Traian, războiele cu dacii și parții, au astfel, prin analiza mentalului colectiv roman surprinsă de Suetonius în opera sa și o justificare morală.