Primit pentru publicare: 31 oct.2014.
Autor: Tudor PETCU

Publicat de Ion Istrate: 31 oct.2014

 Dimensiunea toleranţei în gândirea lui Dimitrie Cantemir

Despre Dimitrie Cantemir se ştie că a fost una dintre cele mai impunătoare personalităţi din istoria ţării noastre, dar, fără discuţie şi a Europei. Prin gândirea sa a dezvoltat foarte multe directii şi abordări teoretice, inclusiv un sistem filosofic propriu, umanist prin nuanţele sale şi oarecum atipic raportat la contextul social şi cultural în care a trăit. Iar dacă facem trimitere la sistemul său filosofic, la umanismul care a stat la baza evoluţiei gândirii lui Dimitrie Cantemir, studiul de faţă va încerca să surprindă un aspect oarecum incitant şi provocator: prezenţa toleranţei în gândirea lui Dimitrie Cantemir.

Dar, înainte de a face acest demers, ar fi indicat să evidenţiem în linii mari semnificaţia etică şi filosofică a toleranţei pentru a putea observa ulterior cum s-a reflectat ea în viziunea lui Dimitrie Cantemir.

Prin toleranţă înţelegem adesea ideea de îngăduinţă, capacitatea de a-l accepta şi de a-l înţelege pe celălalt în lumina diferenţelor care îl definesc. Vorbim de un comportament etic şi social care ia naştere prin ceea ce am putea numi responsabilizarea etică faţă de celălalt. Spunem celălalt, întrucât întotdeauna celălalt este actorul principal în viaţa noastră, entitatea care ne răpeşte şi ne absoarbe fiinţa în sens metafizic pentru a ne pune în cele din urmă fireasca întrebare: cine sunt eu? Pornind de la această întrebare ia naştere nevoia de a-l descoperi pe celălalt ca mod de a te descoperi pe tine însuţi într-o lumină cu totul nouă şi surprinzătoare. Surprinzătoare pentru că în fiecare dintre noi există un străin, un necunoscut pe care îl descoperim prin întâlnirea cu Celălalt. Aşadar, întâlnirea prin excelenţă are un caracter evenimenţial, revelatoriu prin excelenţă, şi astfel se produce un dialog fecund al mentalităţilor responsabile, sau, ceea ce filosoful german Friedrich Schlegel numea ecumenicitatea gândirii.

Luând în considerare aspectele mai sus menţionate, deci pornind, de la dialogul de bază de la sine către celălalt, putem extrapola şi ajungem la nivelul relaţiilor diplomatice, interculturale, interreligioase, etc. De aceea, orice sistem politic de sorginte democratică nu se poate defini decât prin sentimentul de toleranţă care este imperativ necesar în vederea clădirii unei societăţi puternice şi independente. Nu întâmplător, istoria a surprins atunci când au existat personalităţi publice responsabile cu o gândire etică fasonată pe toleranţă, cum a fost, de exemplu, cazul Papei Ioan Paul al II-lea sau al lui Mahatma Gandi.

În ceea ce priveşte gândirea lui Dimitrie Cantemir în dimensiunea ei etică şi filosofică, sunt, cu siguranţă foarte multe lucruri de spus dar să ne gândim înainte de toate la câteva aspecte esenţiale: timp de 12 ani a fost zălog al tatălui său pe lângă Înalta Poartă la Constantinopol, a fost Domn al Moldovei, consilier intim al lui Petru I şi Principe Serenisim al Rusiei. Menţionând toate acestea observăm clar o nuanţă multiculturală care a jucat un rol cheie în personalitatea lui Dimitre Cantemir şi în percepţia acestuia asupra relaţiilor politice şi diplomatice. Să nu uităm de asemenea faptul că înţelegea şi cunoastea foarte bine o multitudine de limbi străine ceea ce i-a facilitat şi mai mult posibilitatea de a cunoaşte în adevăratul sens al cuvântului vocaţia spirituală a fiecărui spaţiu cultural, căci limba este cea care dă un Spirit şi o Fiinţare unui popor, care diferă de celelate popoare.

O atenţie deosebită acordă multiculturalismului Dimitrie Cantemir în binecunoscuta sa operă Descrirea Moldovei, accentuând cât se poate de ferm următoare stare de fapt socială a acelor vremuri: Eu nu cred că mai este altă ţară de potriva Moldovei, întru care să se afle locuind aşa multe feluri de noroade, căci osebit de Moldoveni, ai cărora moşi s’au întors din Maramureş, mai locuesc întru dânsa şi Grecii, Albaniţi, Sârbi, Bulgari, Leşi, Cazaci, Ruşi, Unguri, Nemţi, Armeni, Evrei şi Ţiganii cei plodoşi. Este mai mult decât firesc ca într-o asemenea realitate socială Dimitrie Cantemir să fi ţinut cont de esenţa identitară a fiecăruia dintre locuitorii Moldovei, dând prin urmare dovadă de o reală toleranţă şi acceptare a elementor de diferenţă.

Sau, la fel de explicit descrie Dimitrie Cantemir o altă situaţie caracteristică diversităţii culturale şi religioase din Moldova timpului său: Cei ce au fost aduşi din ţara Leşească şi au fost aşezaţi în mijlocul Moldovei, ş’au uitat limba lor, pentru îndelungarea vremii şi au deprins pe această Moldovenească. Iară Ungurii, pentru c’au rămas nesmintiţi în legea lor cea papistăşească, îşi ţin împreună şi limba lor, măcar că şi pre această Moldovenească toţi o înţeleg.

Indiscutabil, Dimitrie Cantemir a reprezentat un model de diplomaţie, de capacitate dialogală prin situarea sa dincolo de barierele culturale impuse de prejudecăţile acelor vremuri. Spiritul enciclopedic ce l-a caracterizat i-a permis să gândească dincolo de gândire, să observe dincolo de cele văzute şi să îşi asume o responsabilitate etică în planul politic şi cultural pe care spiritul cotidian al epocii în care el a trăit nu i-ar fi permis. De aceea, suntem fără doar şi poate îndreptăţiţi să vorbim despre o puternică dimensiune sau vocaţie a toleranţei în gândirea lui Dimitrie Cantemir, o gândire care a cultivat permanent sisteme de idei, fără a absolutiza şi a închide, fiind deschis faţă de inovaţii şi revoluţii ideatice. De fapt,această sete şi foame  de nou l-au introdus pe Dimitrie Cantemir într-un orizont bazat pe structura paradigmatică a deschiderii raţionale.

Pe de altă parte nu ar trebui să uităm că Dimitrie Cantemir a îmbogăţit spitritualitatea Imperiului Otoman prin felul în care a dorit şi a putut să dezvolte cultura muzicală în acel spaţiu. El a acumulat şi a publicat diferite piese muzicale ale predecesorilor săi, dar a contribuit în acelaşi timp şi la perpetuarea unei culturi muzicale turceşti populare şi de salon. Iată un exemplu de rafinament în toleranţa cantemiristă care ne demonstrează că istoria unui neam, a unei culturi, a unui popor, implicit a unui spaţiu, trebuie înţeleasă şi dincolo de logica desfăşurării evenimentelor istorice pentru că istoria nu s-a scris numai la acest nivel, oarecum agresiv şi funest în cea mai mare parte, ci şi în evoluţia unui Spirit Universal, a unei muzicalităţi a sensibilităţii creatoare. Probabil, Dimitrie Cantemir a fost unul dintre puţinii care a surprins acest tip de evoluţie istorică în operele sale sau mai bine zis Istoria în calitatea sa de entitate care veghează asupra lumii şi transformării acesteia.

În orice caz, indiferent de felul în care am problematiza subiectul pe care ne-am propus sa îl analizăm în lucrarea de faţă, cert este că toleranţa este un aspect mai mult decât evident şi vizibil în privinţa personalităţii lui Dimitrie Cantemir. Din moment ce a fost crescut şi educat la Constantinopol – capitala mai multor civilizaţii, intersecţia numeroaselor religii, limbi şi culturi – Cantemir a absorbit, pe de o parte, înţelepciunea rafinată, diversitatea şi policromia Orientului, iar pe de alta – cărturăria savantă, cunoştinţele enciclopedice şi logica raţionalistă a Occidentului. Anume această simbioză l-a format pe Dimitrie Cantemir – primul savant integraţionist european