Dorina RODU

Cromatica a două tărâmuri

Și dacă Iadul nu-i nimic altceva,
Decât un adânc amurg sângeriu
Ce-și revarsă lumina de-un cald stacojiu
Într-un profund ținut purpuriu…

Și dacă Raiul e-o lume celestă,
De albă marmură rece,
Ce reflectă lumina argintie a soarelui ce lin pe cer trece,
Iar noaptea, luna de gheață, razele pe valuri își petrece…

Dacă Iadul e-un continuu amurg
Cu pale culori culese de pe-ale trandafirilor petale,
Dacă Iadul e-o lume-n care izvoare limpezi curg,
Cu miresme și izuri letale…

Dacă Raiul e-un tărâm sfânt,
Cu feerice și de gheață culori,
Dacă Raiul are-un magic acoperimânt
Cu limpezi și reci nori…

Dacă amurgul Raiului nu e
Și noaptea, luna printre nori se strecoară,
Dacă răsăritul Iadului mereu întârzie s-apară
Și ziua sângerie e tot una cu noaptea stacojie…

Și dacă tot ce e,
Nu e nimic ce pare-a fi,
Dacă tot ce nu e,
E tot ce poate fi,

Atunci, siguri de ceva putem fi?
Raiul să fie plăcere
Și Iadul doar durere?
Sigur, nicicând nu vom ști…

Dar, dacă Raiul e durere,
Iar Iadul e plăcere,
Atunci amândouă sunt nimica? Totul?
Dacă pe toate le-ar șterge potopul?

Chiar și-atunci, tot într-un cerc iluzionist ne vom roti
Încercând a-nvăța ce e rău și ce e bine,
Continuu într-un val de false minuni ne vom învârti,
Împărțind în jumătăți, ce e rău și ce e bine.