Eseu cu…actorul rugbist

În 1913, la 17 ani, tânărul de origine aromână George Vraca, iute și longilin, primise cu entuziasm hotărârea fiului dramaturgului Alexandru Davilla, Teo, școlit la Paris, de a înființa clubul sportiv „Cercul Athletic”.

Va opta pentru rugby. Despre teatru, în cazul viitorului programat…agronom, nici nu putea fi vorba: nu-l ajuta nici sportul preferat, în rugby nu prea ținea să joci teatru! Și totuși un episod pe vreme de război, în plan personal mai important decât victoria de la Mărășești, îndreptase destinul tânărului sublocotenent rănit, din baraca de la Iași, sub îndemnul a trei oameni providențiali, care ridicau moralul trupelor (Enescu, Mărioara Ventura și C.I. Nottara) înspre scenă, aceștia probabil fiind surprinși de trăsăturile romantice ale tânărului, dar mai ales de vocea de o sonoritate gravă. Ba absolvi Conservatorul de Artă Dramatică la clasa lui Soreanu și destinul a vrut ca Mărioara Ventura să-i fie parteneră de scenă, iar Nottara să fie directorul căruia i-a urmat la conducerea Teatrului Armatei (devenit „C.I. Nottara”).

În compania multor staruri, cu stagiuni obișnuite la teatrele pariziene, Vraca va avea o carieră interbelică uluitoare, chiar dacă teatrul bulevardier silea actorii să coboare ștacheta interpretativă. Îl va preocupa în continuare fenomenul rugbystic, pe care îl asimilează unei „reprize de viață”. După ce supa cu Marlene Dietrich, se întorcea din Paris direct pe aeroportul Băneasa la terenul din Parcul Copilului, oferind micuților rugbyști baloane ovale „Gilbert”. Fairplay-ul din rugby i-a fost lecție existențială și pe „scândură”: „Dacă nu depui suflet, atunci totul e făcut pe jumătate” (…) „Nu lovi pe cel căzut la pământ, chiar protejează-l. În faza următoare, poți fi tu în aceeași situație. Vraca simțise că marele rygby se plămădea în emisfera sudică „atrăgând atenția că „all blacks” sunt „toți formidabili”.

În teatru, Arghezi va remarca la Vraca dovada „unui talent intern și tenacitatea metalică”. Dacă ar fi să simplificăm traiectoria lui Vraca am rezuma: a jucat rugby și teatru…A interpretat Shakespeare și a recitat Eminescu…Dacă în rugby i se poate aprecia primatul românesc, în teatru a dat strălucire artei elizabetane, transformând sala în amfiteatru roman. Din filmologia sa de 9 pelicule, de reținut „Visul unei nopți de iarnă” a lui Mușatescu 9 1946, într-o montare zice-se hollywoodiană) și rolul banului Brâncoveanu din „Tudor” (1964).

Când a învățat să moară artistic, nătângă, moartea reală l-a oprit pe Richard al III-lea la cea de0a 14-a reprezentație, la 17.04.1964. Să ne despărțim de Vraca (posteritatea ursuză i-a oferit doar numele unei străzi din București) râzând; întrebat de un student, care se voia perfecționist, dacă Hamlet-ul shakesperian a făcut dragoste cu Ofelia, conu Gică Vraca i-a răspuns; „Nu, dragă”. Apoi revenise după o ezitare „vinovată”; „…doar în turnee?!”