Comunicat de presă
Botoșani, 19 Octombrie 2022
În perioada 26 Sept. – 30 Nov.2022 se va implementa Proiectul ,,Expoziție Muzeală Scriitori Botoșăneni (perioada 1945 – 1989)”.
Această Expoziție reprezintă a 2-a etapă a Proiectului pentru fondarea Muzeului Scriitorilor Botoșăneni, parte a Programului cadru ,,Identitate comunitară” inițiat, în 2002, de către Fundația Națională pentru
Dezvoltare Comunitară (FNDC), prin care se urmărește dezvoltarea unui model de cultură și educație civică susținut de respectul față de specificitate ca participant la unitatea întregului, precum și repliere identitară conștientă în jurul elementelor tradiționale condusă spre valori autentice.
Fondatorii prezentei Expoziții: Fundația Națională pentru Dezvoltare Comunitară (Președinte co-fondator, Olimpius ISTRATE) și Primăria Municipiului Botoșani (Primar, Cosmin-Ionuț ANDREI).
Locul de amplasare: Centrul Istoric al Botoșanilor, str. 1 Decembrie nr. 25.
Proiectul este cofinanțat în proporție de 83,00 % din Fondurile Bugetului Municipiului Botoșani – Consiliul Municipal – prin Contractul de finanțare nr. 23008/26.10.2022.
Partenerii care însoțesc F.N.D.C în procesul de implementare a proiectului reprezintă de asemenea contribuția botoșănenilor: Istrate Ion, coordonator Proiect, Dorina Rodu – asistent Proiect, Silvia Lazarovici – consultant științific, Doru Ștefănescu – consultant IT, Cezara Roman – consultant designer arhitectură urbanistică.
Scopul Proiectului: 1) cristalizarea și promovarea memoriei literare botoșănene; 2) prezentarea publicului larg a rădăcinilor, rosturilor și preocupărilor literare în complexitatea lor, pentru a da posibilitatea păstrării și supraviețuirii creațiilor artistice și a talentul scriitoricesc botoșănean; 3) crearea unor mecanisme pentru insuflarea interesului pentru cultură și a unui cadru de comunicare adecvată de promovare a istoriei scrisului; 4) Proiectul urmărește să promoveze o cultura a cooperării, a participării si a dialogului intercultural și să dezvolte capacitatea societății civile pentru a elabora și implementa proiecte culturale si parteneriate instituționale.
Obiective:
1) Valorificarea conținutului monografic al cărții: ,,Scriitori și publiciști botoșănenei. Dicționar biobibliografic.” Ediție definitivă, autor Silvia Lazarovici, Botoșani: Agata – 2022; 2) Selecția și așezarea în forme organizate și desăvârșite în exponate cu date, informații și argumente autentice referitoare la istoria scrisului botoșănean, pentru 20 de scriitori din perioada 1945-1989; 3) Realizarea unui suport scris pentru consultare și clarificare detaliată a elementelor expozante.
Relevanța
1) – Se continuă un Proiect precedent: Prima expoziție a fost organizată în anul 2019 și a cuprins 20 de scriitori din perioada 1800 – 1944; Expoziția, care se va realiza prin această Acțiune, va cuprind scriitori din perioada 1945 – 1989. Un Proiect viitor (probabil, anul 2023) va cuprinde scriitori botoșăneni din perioada 1990 – 2022.
2) Se valorifică, astfel, conținutul operei Silvia Lazarovici – Dicționarul Scriitorilor și Publiciștilor Botoșăneni, fondul arhivistic al Editurii Agata și Revistei Luceafărul.
3) Conservarea și promovarea unui imobil de valoare istorică și arhitecturală din Patrimoniul Cultural Național din Centrul Istoric al Botoșanilor, str. 1 Decembrie Nr. 25.
Drept de autor © 2009-2024 Revista Luceafărul. Toate drepturile rezervate.
Revista Luceafărul foloseşte cu mândrie platforma de publicare Wordpress.
Server virtual Romania