Fericit doar în Est ? 

Tot cu fericirea ? Nu ai terminat încă ? De ce să termin, mai ales că am 180 pagini în care tot despre ea este vorba din perspectiva următorilor : Gabriel Liiceanu, Ioana Pârvulescu, Radu Paraschivescu, Tatiana Niculescu, Anamaria Smigelschi, Andrei Pleșu, Adriana Bittel, Dan Tapalagă, Jean A, Harris, Vlad Zografi, Clotilde Armand, Ariana Rosser Macarie, Monica Pillat, Andreea Răsuceanu, Andrei Cornea, Mihaela Coman, Horia-Roman Patapievici. Numele acestea apar pe coperta volumului coordonat de Oana Bârna, Cum să fii fericit în România , apărut la Humanitas în 2017. S-au strâns 17 texte ce sunt poveșți ( din prezentul acelui moment sau din trecut) din viața autorilor, o fabulă, eseuri, iar, în loc de încheiere, s-au dat răspunsurile la punctul 7 (« Fericirea pe care mi-o visez ») din chestionarul lui Proust preluate din revista Dilema veche, 2005.

Cu ce s-ar putea începe ? Ce să aleg ?

“Nu, nu sunt fericit şi probabil că n-am să fiu niciodată. Ăstă-i adevărul! Există şi oameni inapţi de a gusta fericirea. Pentru ei această fericire nu-i decât un cuvânt rece, înscris în dicţionar la litera cuvenită. Incontestabil că eu fac parte din această categorie. »  Emil Cioran este mai mult nefericit decât fericit, deși își găsește și câteva motive  de fericire (muzica, mișcarea, mersul pe un drum pustiu, munca fizică, privitul naturii, stăpânirea furiei proprii, lumina de dinaintea răsăritului soarelui, zăpada ,ceața, copilăria sa desăvârșită,…),acesta fiind unul din citatele celebre ale sale. Mie îmi place : « Să mergi de-a lungul râurilor și să spargi nuci ca vagabonzii și copiii- asta e fericirea.”

Poți fi fericit într-o lume nedreaptă, incorectă, nefastă, predispusă la nefericire pentru toată societatea / o parte mai mare sau mai mică a societății ? Se pot extrage momente de fericire dintr-o existența crudă, dură, violentă, lipsită de libertate, infernală, tiranică, despotică ? Constantin Noica s-a considerat și a fost un om fericit, la fel  Steinhardt în mijlocul închisorii, ajutați de credință și cultură.

Unii cumpără insule greceșți cu banii jos (actorii Johnny Deep, Angelina Jolie și Brad Pitt,…), alții (de exemplu Gilles Laborde, din Rennes, profesor universitar de literatura franceză din epoca Renașterii) le iau în stăpânire prin efracție, toți căutând fericirea spațiului mărit.

După ani trăiți în alte țări, unii români se întorc acasă, în locurile copilăriei, studiilor, familiei, prietenilor, spre dezamăgirea unora, bucuria altora. Ambianța piețelor, regulile mai permisive din farmacii, sistemul educațional, sanitar, salutul cu « Doamne-ajută ! », prejudecățile și îndoielile ancestrale, dar și aduse la ordinea zilei, viața politică cu toate frământările ei îi fac să oscileze, mai tare sau mai liniștit, între fericire și nefericire.

După austeritatea și dictatura unei societăți apare bucuria (fericirea, poate e prea mult ) sub diverse forme, minime sau majore : cumpăratul măslinelor fără a sta  la coadă, căldura dată de calorifere, curentul electric fără întrerupere, obținerea pașaportului ceva mai simplu, alimente obținute, găsite fără bursa neagră,… Aici s–ar putea face comparații cu trăitorul din vestul Europei pentru care e mai greu de înțeles astfel de situații. Există, după Andrei Pleșu, și bucurii negative : că nu ți se mai dărâmă casa (aici se înscrie și familia mea), biserica din localitate. Mai sunt și bucuriile, fericirile interzise, ce pot deveni riscante, periculoase : a citi ziare, cărți interzise, a asculta posturi de radio, cântece tot interzise, a găzdui rude, prieteni din țările zise capitaliste, a păcăli statul, a fura de la stat (ilegal, dacă te gândești cât de cât). Ce să mai spunem de evenimentele istorice, aproape imposibile,  din decembrie 1989 care au schimbat societatea noastră : bucurie, fericire, agonie, extaz, speranță, dezamăgire.

Pe unii scrisul îi face fericiți, pe alții cititul, chiar și pe facebok ; o americancă, Jean A. Harris, prin naștere și studii, care este fericită în satul Drăghici din județul Argeș exclamă :  « Ce țară mișto e România ! » Vă las să descoperiți singuri motivele.

Clotilde Armand ? ei, da, cea care a fost primăriță în sectorul 1 al Bucureștiului timp de…1 noapte, își iubește familia franco-română, țara de adopție și este fericită în București : aerul încărcat de energie pe timp de primăvară, dădaca de la țară care a știut să imprime fetițelor iubirea de natură, umorul, veselia, superstițiile, descântecele , blestemele de prin Muntenia, libertatea de mișcare a copiilor, obținerea unor acte administrative la diverse ghișee, fără televizor în casă, dar cu radioul în funcție, etc.

Ca să fii fericit în România trebuie să nu părăsești România, zice altcineva. Dacă nu poți s-o definești, e suficient s-o simți. Și ar mai fi o posibilitate : să te în torci cu spatele la nefericire ! Nu-i total părerea mea, dar aș vota pentru ea.

O fabulă, scurtă, « Rețeta fericirii în România » adună toate animalele, mici, mari, medii. Toate sunt fericite, Creatorul lor se miră. Și cârtița e fericită ! Cum se poate ? Citiți paginile 151-154, vă rog.

Vreți să fiți fericiți ? Fiți activi și treji !

Ce e prea mult, strică. Mă opresc aici și vă las să acționați, măcar căutând cartea la bibliotecă, pe diferite site-uri…

Tradusă într-o limbă străină, oare ce păreri ar suscita cartea?