Revista Luceafărul
  • Caută pe sit


Colecţia revistei

Anul 1

Anul 2

Anul 3

Anul 4

Anul 5

Anul 6

    Fondat 2009 • ISSN 2065 - 4200 Anul 14 → 2022

    GABRIEL BĂLAȘU: ”Presa este a patra putere în stat atâta vreme cât publicul o plasează acolo”

    Interviu realizat de Ioan VASIU, U.Z.P.R.
    Primit pentru publicare: 8 Mart. 2022
    Editor: Ion ISTRATE
    Copyright: ©2022 Ioan Vasiu, ©2022 Gabriel Bălașu, ©2022 luceafarul.net
    © 2022 by Agata
    Scopul publicării: promovarea și diseminarea informațiilor culturale.
    Este exclus scopul pentru a obține avantaj pecuniar Revistei Luceafărul sau autorilor publicați.
    NB
    Conținutul acestei publicații nu reprezintă în mod oficial opinia revistei Luceafărul.net, a cărei unică responsabilitate este de a publica opiniile colaboratorilor ei. Răspunderea privind corectitudinea și coerența informațiilor prezentate, precum și eventuale consecințe revin autorilor, conform prevederilor legale.


     

    GABRIEL BĂLAȘU:  ”Presa este a patra putere în stat atâta vreme cât publicul o plasează acolo”

     

    IOAN  VASIU: – Sunteți un cunoscut și apreciat profesionist de televiziune. Când și de ce ați ales televiziunea și nu presa scrisă sau, mai nou, presa on-line ?

    GABRIEL  BĂLAȘU: – Sunt un om pentru care destinul a lucrat frumos. Este povestea provincialului sosit în Capitală fără să știe unde-l poartă pașii. Concret, nici rutele de la Metrou nu le știam și aveam senzația că mă pierd în mulțime, dacă aleg să scurtez drumurile. Așa că, am ales calea cea mai grea. Am mers mult, foarte mult, pe jos. Am ascultat povești de viață, poate de multe ori frânturi spuse într-un colț de paradis, la o terasă numită pompos a scriitorilor. Am simțit parfumul orașului, am căutat căi pentru a ajunge cât mai aproape de oameni. Pentru că această profesie (oare de ce nu-i mai spunem meserie?) este despre public, nu despre tine. Și, chiar dacă mulți vor spune că verba volant, eu cred că mesajul audiovizual zboară mai ușor, mai liber, neîncorsetat de prea multe reguli. Ești în aer, vorba regretatului Andrei Gheorghe. 

    I.V.: – Care sunt posturile de televiziune la care ați lucrat în decursul anilor ?

    G.B.: – Am început să lucrez în toamna lui 1994, la o lună după ce am încheiat căutările disperate pentru un loc în căminele din Regie. A început cu o întrebare simplă: tot îți place sportul, nu vrei să și vorbești despre el? Cine ar fi spus nu? Mai ales că în anii de  școală și liceu erai considerat lipsit de importanță dacă nu comenta  meciurile din weekend sau performanțele la sporturile olimpice. 

    Am început la Canal 31, televiziunea înființată de Sârbu cu banii lui Țiriac. Simplul fapt că lucrai în presă, la începutul anilor 90, era un elogiu personal. Am început să lucrez ca documentarist. Programul era mai mult de noapte pentru că erau câteva computer pentru toată redacția. Lucram noaptea și, dacă rezistam, ajungeam și la câteva cursuri la facultate. 

    După mai puțin de doi de transformări, am părăsit barca celui mai important canal de televiziune, PRO TV. După vreun an de plutit în derivă, am intrat în echipa Televiziunii Române. Am plecat din TVR după doi ani, parcă aveam mandat pe 2 ani, așa credeam atunci. Am ajuns la Antena 1, convins că, după doi ani, voi pleca în altă parte. Nu a fost așa. Am făcut aproape de un majorat în postul din Băneasa. Practic, la câteva luni după mutarea în alt sediu, am plecat și eu spre necunoscut. Spun asta, pentru că nu m-aș fi așteptat ca după 20 de ani de presă sportivă, să mă ocup de…cifre. Pare ca o ironie. Orice performanță se măsoară în cifre, dar nu mă gândeam că le voi povesti într-un mod așa de exact, cum este domeniul economic, unde și cuvintele capătă alte sensuri. După 9 luni de „ucenicie” la Digi 24, am plecat pentru o acoperire mai mare a spectrului de subiecte. La Realitatea TV, am trecut de la corespondențele din domeniul fiscal-bancar, la pupitru, unde am prezentat si moderat ediții speciale în vremuri tulburi, cu Dragnea la putere, cu…altă întrebare, cu „autoievaluările” potentaților vremii. După 3 ani plini, am plecat spre o provocare online, dar am ajuns tot la tv. De această dată la Metropola TV. Concret, am fost martor la deschiderea a 3 posturi și nu am „închis” niciunul. Și sper, nici căile către publicul care apreciază presa mainstream.

    I.V.: – De la care personalitate/personalități ați reușit să ”furați” unele dintre secretele acestei profesii, deloc ușoară ?

    G.B.: – În Canal 31, învățai să te descurci. Era locul în care fiecare experimenta ceva, iar totul era absolut nou. Nici nu mă gândeam că voi fi contemporan cu personaje din cartea de istorie(sic!), știți la cine mă refer. Dau un singur detaliu. Are cel mai cursiv mod de a prezenta știri și nu a schimbat nimic în aproape 3 decenii. În Televiziunea Română am început să mă raportez la modele. Atunci am întâlnit adevăratele legende. L-am cunoscut pe marele Cristian Țopescu, vocea copilăriei mele. Este omul de la care am învățat limbajul adevărat de televiziune. Cum să frazezi, unde să pui punct într-o relatare live și cum să pronunți corect orice termen, pentru a nu fi taxat de public. Paradoxal, lecțiilea celea nu au fost predate direct. Erau anii în care meseria “se fura”. Nimeni nu stătea de capul tău, chiar dacă avea tot timpul din lume.

    În Antena, am prins tot ce înseamnă conexiune și înțelegere în profunzime a unei informații și cum se poate transforma ea într-o poveste. Modele au rămas aceleași, doar că erau mai la îndemână. Doar retorica s-a schimbat. 

    I.V.: – Câți ani s-au adunat de când lucrați în televiziune și ce satisfacții vă aduce această   activitate ?

    G.B.: – De prin 94 până acum, cu unele mici întreruperi pentru a finaliza niște proiecte personale. Să tot fie peste 23 de ani. Sau hai să spunem un sfert de secol, ca să sune mai bine pentru cei la început de drum. 

    Am ajuns din persoana introvertită care nu credea că presa este drumul pe care va merge, unul dintre aceia care pot ajuta presa să aibă efectul credibilității pe care mulți îl așteaptă sau la care visează nostalgicii.

    Cred că, dincolo de premii sau de experiențe, stau cuvintele simple ale unui om care încă nu a făcut toate alegerile în viață. Nu stau în picioare nici cele mai mari victorii în lupta cu audiența, nici că ai stat de vorbă cu legende din sport, muzică, știință sau economie. Nici măcar faptul că acele personalități au plecat radiind mulțumire după ediția ta. Nici că ai reușit să limpezești niște lucruri, atunci când alții, din breaslă, erau acuzați de parti-pris-uri. Cel mai măgulitor compliment l-am primit de la o elevă în an terminal, la un curs de comunicare in care eu am fost profesor. De fapt, complimentul a venit într-un mesaj privat la vreo doi ani după acel curs. Și spunea simplu că am fost un model motivațional pentru o persoană care nu și-a pus niciodată problema să se facă jurnalist. 

    I.V.: – La care post de televiziune lucrați în   prezent ?

    G.B.: – La Metropola TV. Uite că, ușor-ușor, se împlinesc doi ani de când a apărut această stație. To explore strange new worlds. To seek out new life and new civilizations. Se potrivește perfect cu proiectul de care ma ocup. Sunt inițiatorul emigrant.ro, un proiect pe care vi-l recomand. Aici am descoperit că acea Diaspora despre care se vorbește mai mult la alegeri este formată din prieteni sau din apropriați. Poate conține cel mai „cald” dialog pe care l-am purtat vreodată în live. Vă recomand să citiți prospectul.

    I.V.: – În afară de televiziune, ce alte preocupări aveți ?

    G.B.: – Filme, cărți, teatru, călătorii, pisici, lenevit vara la soare, fără să mă gândesc la soarta lumii. Să ascult micul univers de lângă mine, fără să deschid ochii. Să mi-l imaginez, așa cum vreau eu.

    I.V.: – După părerea dumneavoastră, mai putem spune astăzi că presa este a patra putere în stat ?

    G.B.: – Presa, după cum am spus-o de multe ori în cercuri restrânse, este făcută după chipul și asemănarea României. Publicul se schimbă. Și, odată cu el, și presa. Este ca și cum ai privi un  obiect. Lumina în care îl privești modifică perspectiva. Și tu, și obiectul sunteți în continuă schimbare.

    Presa este a patra putere în stat atâta vreme cât publicul o plasează acolo. Dacă încrederea se erodează, presa se stinge în anonimatul unor forme de comunicare din rețelele de socializare. Presa de astăzi are datoria să treacă dincolo de emoticoane, aprecieri sau de fetisme. „It is continuing mission”, ca să închei ideea așa cum am început-o, optimist.

    I.V.: – Ca jurnalist, cum ați trecut prin prelungita pandemie ?

    G.B.: – Pandemia a dat sens unor gesturi simple pe care le credeam uitate într-o mare de cinism. Pandemia nu a schimbat România. Ci România a schimbat pandemia. Pentru că narativul a fost dintr-un curs clasic de manipulare. Cu asta am avut de luptat. Inamicul nevăzut, care a făcut mai multe victime decât coronavirusul, a fost neîncrederea/ minciuna/ interesul de ține ocupate mințile oamenilor cu tot felul de mesaje cu fracturi de logică. Ne-a făcut mai anxioși, mai suspicioși. Izolarea ne-a făcut să reacționăm negativ la orice îndemn de solidaritate.

    I.V.: – Tot în calitate de jurnalist, cum vedeți războiul din Ucraina ?

    G.B.: – Eh, aici am recuperat empatia, pe care unii o credeau îngropată demult. Ce am văzut la punctele de frontieră, m-a impresionat. Românii care n-au mai ținut cont de mesajele diseminate în spațiul public de simpatizanții unui regim în care liderul suprem dictează, un mod discreționar de a distruge viețile unor oameni, acești români s-au grabit să dea o mână de ajutor vecinilor aflați în pericol.

    Cu o săptămână înainte să intre trupele rusești în Ucraina, am spus că nu cred în acest război. O spun și acum, dar cu alte inflexiuni ale vocii. „Nu de moarte mă cutremur, ci de veșnicia ei”. Aș parafraza vorbele marelui poet. Nu mi-e frică de război, ci de ce va lăsa în urma lui. 

    I.V.: – Dacă ați putea da ”roata” vieții înapoi, ați mai alege jurnalismul, sau o altă profesie ?

    G.B.: – Dacă aș da timpul înapoi, cred că nici lumea nu va mai fi la fel. Sincer să fiu, aș lăsa povestea să se schimbe, însă nu aș da nimic în schimbul oamenilor pe care i-am cunoscut și care mi-au schimbat viața, așa cum au crezut ei că trebuie. Caeteris paribus. 

     Interviu consemnat de Ioan Vasiu /UZPR



    Abonare la articole via email

    Introduceți adresa de email pentru a primi notificări prin email când vor fi publicate articole noi.

    Alătură-te celorlalți 2.661 de abonați.

    Lasă un comentariu

    Drept de autor © 2009-2022 Revista Luceafărul. Toate drepturile rezervate.
    Revista Luceafărul foloseşte cu mândrie platforma de publicare Wordpress.
    Server virtual Romania

    Statistici T5